10 filme science-fiction care te fac mai destept

0
2045

Filmele science-fiction care merită cu adevărat văzute ne învaţă să ne privim propria lume cu alţi ochi. In astfel de filme efectele speciale, imaginile panoramice cu oraşe ale viitorului ai căror zgârie nori ajung deasupra norilor sau în care ultimele rămăşite ale umanităţii se târăsc spre supravieţuire sunt, de fapt, oglinzi de bâlci care deformează lumea lui aici şi acum în speranţa că şocul va trezi în privitor spiritul critic care dormitează paşnic după doza zilnică de publicitate şi ştiri scandaloase.  SF-urile bune pun în discuţie convingerile noastre de bază despre univers, realitate, conştiinţă, uman şi inuman, punându-ne faţă în faţă cu versiuni alternative ale realităţii care dau glas celor mai ascunse temeri ale noastre.  

1. A Clockwork Orange

Filmul lui Stanley Kubrick din 1971 demonstrează că nu e nevoie de nave spaţiale şi extratereşti pentru a construi un SF genial, în fond, Alex Large (Malcom McDonald ) criminalul pentru care violenţa este singura plăcere este  mult mai înspăimântător decât monstruleţul hidos care erupea violent din burta gazdei în Alien, iar ideea unei societăţi care poate încerca să te reeduce cu forţa te va urmări mult timp după ce spaima de a fi captiv într-o navă cu extratereştii antropofagi va fi dispărut. Pentru Kubrick răul este o particularitate a rasei umane cu care trebuie să învăţăm să trăim, iar aşa-zişii justiţiari care construiesc aparatul de totură care-l obligă pe Alex să privească imagini cu ceea ce ei consideră răul absolut nu fac excepţie de la regulă. Nimic nu este de fapt mai rău decât negarea liberului arbitru, chiar dacă victima este un criminal .

2.The Fountain

In The Fountain sunt împletite trei poveşti în care apar mereu aceleaşi personaje şi aceeaşi ameninţare: moartea care-i desparte pe cei doi îndrăgostiţi. Filmul lui Darren Aronofsky urmăreşte în principal încercarea lui Tom (Hugh Jackman) de a descoperi secretul nemuririi pentru a-şi salva iubita Isabel (Rachel Weiz)bolnavă de cancer. Ceea ce face din The Fountain un film care merită văzut este legătura ambiguă cu celelalte două poveşti, cea plasată într-un trecut de poveste şi cea care se desfăşoară într-un viitor îndepărtat în care Tom nemuritor caută o soluţie pentru a o învia pe Isabel. Filmul este o meditaţie interesantă asupra morţii şi a iubirii care sfidează timpul la fel ca imaginile create de Aronofky .

3. The Matrix

Dincolo de costumele negre, ochelarii de soare şi oamenii care se mişcă mai rapid decât gloanţele, se află o întreagă filosofie. The Matrix contestă însăşi realitatea pe care ne-am obişnuit să o considerăm palpabilă, exterioară nouă, amintindu-ne că realitatea înseamnă înainte de toate percepţie. In The Matrix realitatea e o poveste ţesută de nişte maşini care s-au revoltat împotriva creatorilor lor, pe care acum îi cultivă pe post de baterii, iar în spatele iluziei se află o lume în care ultimii oameni îşi pun toate speranţele într-o profeţie care se va dovedi, aţi ghicit, un alt scenariu pus la cale de maşini. In Matrix realitatea este o înşiruire de iluzii, personajele trăind în burta unui peşte care a fost înghiţit de alt peşte şi apoi de altul… Imbinând critica societăţii capitaliste cu concepte din filosofia budistă, The Matrix este unul dintre acele SF-uri pe care poţi să le vezi iar şi iar, mult timp după ce efectele speciale care i-au adus faima au devenit clişee.

4. Inception

In Inception problema centrală este tot definirea realităţii, de acestă dată problema fiind vechiul motiv al lui Calderon dela Barca la vida es sueño. In filmul lui Christopher Nolan oamenii pot intra unii în visele celorlalţi, coborând spre zonele mai profunde ale minţii visătorului sărind din vis în vis. In universul din Inception, ca şi în Matrix, nu există limite, oraşele sunt construite într-o clipă, iar legile fizicii pot fi sfidate fără niciun pericol. Această lume este însă mai periculoasă decât cea reală pentru personajul principal ,Cobb (Leonardo Di Caprio), visul devenind o a doua realitate din care nu mai poate sau nu mai vrea să se trezească.

5. Mr. Nobody

In Mr. Nobody străbatem în lung şi-n lat amintirile unui bătrân misterios care nu are nume. Intr-o lume a viitorului în care moartea nu mai există de mult, Mr. Nobody aşteaptă să moară în timp ce doctorii încearcă să afle mai multe despre el. Totuşi, amintirile sale nu au niciun sens aparţinând de fapt unor vieţi diferite, o întreagă pleiadă de vieţi potenţiale din care un copil nu se putea hotărî să aleagă. Alegerea cu care se confruntă Nemo (Jared Leto) când este forţat să hotărască alături de cine va rămâne când părinţii divorţează, nu este doar o alegere între mama şi tata, ci o alegere imposibilă  între destine diferite. Filmul prezintă pe de o parte dificultatea alegerii fericirea fiind însoţită de moarte, prosperitatea de plictiseală, iar pe de alta riscul ca ezitarea să ducă la o viaţa irosită. De fapt, la final, Mr. Nobody poate să-şi amintească atâtea vieţi, tocmai pentru că nu a trăit de fapt niciuna.

6. Interstellar

In Interstellar umanitatea este în pragul extincţiei din cauza unui dezastru ecologic, iar scenariul dezastrului este cu atât mai plauzibil cu cât este vorba de o dispariţie lentă, nu de un cataclism absurd. Lumea prezentată la început nu este prea diferită de a noastră cu excepţia furtunilor de nisip, a plantelor care dispar şi a semnelor bizare care-l conving pe Cooper (Matthew McConaughey) să-şi asume o misiune care de fapt îi era destinată fiicei sale. Filmul urmăreşte călătoria lui spre planete îndepărtate a căror gravitaţie dilată timpul, astfel încât câteva ore ajung să însemne zeci de ani. Filmul este poate mai eficient decât un documentar despre teoria relativităţii, mergând chiar mai departe prin folosirea unor teorii mai recente despre particulele încă nedescoperite responsabile pentru forţa gravitaţională. Existenţa gravotonilor şi a celei de-a cincea dimnesiuni în care imagini din perioade diferite converg într-un labirint fascinant sunt esenţiale în rezolvarea intrigii întortocheate a filmului şi te fac să regreţi că nu te-a interesat suficient fizica cuantică în liceu.

7. Children of Men

 Intr-o lume tot mai ameninţată de suprapopulare Children Of Men propune un univers de coşmar în care umanitatea este pe cale de dispariţie din cauza infertilităţii. Cum întrega societate umană este construită pe ideea de progres, de mai mult şi mai bine pentru cei ce vor veni, certitudinea că cei încă în viaţă sunt ultima generaţie de oameni care va vedea lumina zilei antrenează dispariţia vechilor structuri sociale care vor fi înlocuite de anarhie, terorişti şi un ultim regim totalitar rămas în picioare în Marea Britanie. Children of Men nu este o poveste lipsită de speranţă, în centrul ei aflându-se o femeie însărcinată pe care Theo Faron (Clive Owen), un funcţionar anonin, va încerca să o scoată dintr-o ţară în care toţi imigranţii erau vânaţi şi trimişi în lagăre de exterminare sub privirile impasibile ale britanicilor.

8. Dark City

The Dark City este o lume în care este permanent noapte iar realitatea este creată şi recreată permanent de nişte fiinţe supranaturale, Strangers, care pot manipula atât universul fizic, cât şi amintirile celor din oraş. In lumea construită ca un labirint în spirală oamenii sunt transformaţi în cobaii unei rase avansate fără să-şi fi dat vreodată seama, pentru că, la fel ca în Matrix ,identitate fiecăruia este o iluzie. De fapt, extratereştrii programează şi reprogramează oamenii în speranta de a vedea dacă există sau nu un suflet sau dacă totul poate fi justificat prin formare şi biologie.

  Povestea îl are in centru pe John Murdoch, un amnezic care reuşeşte să devină asemenea intruşilor, transformându-se într-un zeu  care, spre deosebire de inamicii săi, vrea să-i ajute pe locuitorii oraşului ţinuţi permanent în întuneric. Filmul este ca un puzzle care te invită să descoperi adevărul cu ajutorul unor imagini-indiciu care te trimit la ideea că totul este o iluzie, un coşmar, o lume artificială din care trebuie să te trezeşti.

9.Solaris

Solaris este o probă de anduranţă pentru orice cinefil care nu este deja familiarizat cu stilul lui Tarkovsky, cu atmosfera poetică creată cu ajutorul cadrelor lungi şi a planurilor care se întrepătrund. Romanul scris de Stanislaw Lem îi oferă regizorului rus şansa de a crea o lume în care fantasmele par din carne şi oase iar oamenii umbre care bântuie pe o staţie spaţială unde nebunia pare să se fi instalat definitiv. Solaris, planeta care reuşea printr-un mecanism misterios să aducă înapoi la viaţă oameni care mai trăiau doar în amintirea astronauţilor, este de fapt o metaforă pentru omul care explorează universul pentru a se regăsi pe sine, iar atunci când reuşeşte e copleşit de frică şi fuge mai departe : We don't want to conquer the cosmos – we want to extend the boundaries of Earth to the cosmos. We are only seeking Man. We don't want Other Worlds. We want mirrors (Gibarian).

10. 2001: A Space Odyssey

Filmul lui Kubrick este poate pe nedrept inclus în categoria SF. Miza sa este aproape pur filosofică, urmărind evoluţia umanităţii pornind de la epoca preistorică în care totul părea straniu, de neînţeles, asemenea muzicii lui Ligeti până la plecarea omului în spaţiu în căutarea celor care lăsaseră pe lună un monolit misterios. Filmul plin de secvenţe în care imaginea şi muzica se îmbină perfect,  are un final ambiguu care poate fi interpretat în fel şi chip, prezenţa monolitului negru semnalând de fiecare dată un nou stadiu al evoluţiei umanităţi. Totuşi, Kubrick nu ne dezvăluie spre ce se îndreaptă umanitatea doar că drumul acesteia începe şi în ultima etapă prin cunoaştere.

2001: A Space Odyssey, ca orice SF de calitate, lasă privitorului libertatea de a căuta sensul sau sensurile ascunse dincolo de imaginile memorabile.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here