14 carti pentru luna august, de cautat in libraria preferata

0
5060
pictura: Paul-Gustave Fischer – Street in Naples/www.the-athenaeum.org/art

Pentru mulţi dintre noi, august se traduce prin concediu, vacanţe planificate atent, călătorii şi mai mult timp acordat lecturii. Aşadar, îţi recomandăm cărţi despre călătorii şi despre nişte personaje captivante, dornice de a-ţi arăta destinaţii celebre sau ţinuturi despre care nu auzi vorbindu-se des. Caşmirul, Balcanii, Japonia, sudul Spaniei, America văzută de un cuplu nigerian, Timişoara adolescenţilor neliniştiţi şi Geneva sunt câteva dintre destinaţiile propuse de autorii celor 14 cărţi din lista noastră.

 

Navigând singur în jurul lumii

 

Unele dintre cele mai frumoase impresii de călătorie au fost scrise de Joshua Slocum, un aventurier care, la finalul secolului al XIX-lea, a înfruntat mările şi oceanele furtunoase, ajungând unde contemporanii săi nici nu ar fi îndrăznit să viseze în timpul unei singure vieţi. Amintirile sale din cele două cărţi scrise de acesta au fost reunite în volumul Navigând singur în jurul lumii.

 

Călătoria unui sceptic în jurul lumii

 

Nu ajungi vara aceasta în India, Myanmar, Japonia, China sau America? Nu-i nimic, îţi povesteste Aldous Huxley despre ele în Călătoria unui sceptic în jurul lumii. Tradiţiile Caşmirului, arhitectura mongolă, istoria artei indiene, avantajele capitalismului şi obiceiurile stranii au fost expuse cu mult umor şi erudiţie de scriitorul care declara: Am pornit în călătorie ştiind, sau crezând că ştiu, cum ar trebui să trăiască oamenii, cum ar trebui să fie guvernaţi, educaţi, ce ar trebui să creadă. Ştiam care e cea mai bună formă de organizare socială şi scopul pentru care au fost create societăţile. Aveam părerile mele asupra oricărei activităţi a vieţii umane. Acum, la întoarcere, mă trezesc lipsit de toate aceste certitudini plăcute.

 

Carnaval

 

Muscă, protagonistul romanului Carnaval este un taximetrist crescut de o trupă de circ. El nu îşi permite o vacanţă în jurul lumii, însă călătoreşte datorită lecturilor şi clienţilor pe care îi duce dintr-o parte în alta a oraşului. Când are timp liber, Muscă devorează cărţi de istorie, filosofie şi ficţiune. Totodată, acesta descoperă în mărturisirile clienţilor săi – un dealer de droguri, o prostituată, travestiţi şi turişti, cupluri gay, un preot – nişte surse inepuizabile de poveşti. Autorul romanului, Rawi Hage, este cunoscut de cititorii din România datorită cărţilor Jocul lui De Niro şi Gândacul.

 

Povestiri din garaj

Timişoara de dinainte de ’89 devine o destinaţie palpitantă, unde se întâlnesc poveştile românilor, sârbilor, şvabilor şi ale maghiarilor. Nostalgia, experienţele adolescentine, încăierările huliganilor din galeriile de fotbal, planurile anticomuniştilor şi afacerile dubioase creează lumea efervescentă descrisă de prozele scurte ale lui Goran Mrakić, reunite în volumul Povestiri din garaj.

 

Cei doi domni din Bruxelles

 

Dacă vrei să pui în bagajul de vacanţă o carte plină de sensibilitate, umor şi tandreţe, în care personajele te surprind cu fiecare pagină datorită unor amănunte legate de trecutul lor, poţi alege Cei doi domni din Bruxelles. Cartea este o colecţie de nuvele cum doar Eric-Emmanuel Schmitt putea să ofere. Călătorind prin Bruxelles, Copenhaga, Viena şi Paris, vei descoperi nişte personaje care îţi redau încredere în puterea fiinţei umane de a supravieţui după traume grele şi de a-şi păstra încrederea în ceilalţi. Nu lipsesc nici mincinoşii care găsesc mijloace nebănuite pentru a ieşi din propria disperare.

 

Lapte fierbinte

Pentru o lectură provocatoare şi răvăşitoare poţi alege cartea Lapte fierbinte, finalistă a Man Booker Prize. Acţiunea se petrece în luna august, în timpul unei vacanţe dintr-un sat pitoresc aflat în sudul Spaniei. Deborah Levy explorează legătura dintre o mamă care apelează la un doctor controversat pentru a-şi vindeca o boală ciudată şi fiica ei, din ce în ce mai îngrijorată. Cele două vor avea parte de o vacanţă de neuitat, plină de ispite, dar şi de multe dialoguri lămuritoare.

 

Arta ca terapie

 

Cei pentru care vacanţa este un prilej de a se analiza, pot alege cartea lui Alain de Botton şi a lui John Armstrong, intitulată Arta ca terapie. Autorii îţi arată cât de multe sfaturi despre rezolvarea problemelor care ajung să acapareze viaţa omului modern se ascund în marile opere de artă, dacă sunt privite atent.

 

Arta gândirii creative

O altă carte simpatică dedicată celor fascinaţi de personalităţile pline de originalitate este Arta gândirii creative. Folosindu-se de umorul erudit într-o manieră accesibilă, Rod Judkins îţi prezintă ideile marilor inovatori, de la pictori la muzicieni, scriitori şi arhitecţi vizionari, analizând şi procesul creativ al acestora.

 

Pescuirea minunată

Geneva secolului trecut este fundalul pentru o poveste de iubire care schimbă traiectorii existenţiale. Această poveste devine subiectul romanului cu tentă autobiografică Pescuirea minunată. Scris de unul dintre cei mai buni autori elveţieni, Guy de Pourtales, romanul îl are în centru pe un tânăr pianist dintr-o familie ruinată, care se îndrăgosteşte de o femeie obligată să se mărite cu un bărbat mult mai bogat decât el. Dar Primul Război Mondial va schimba vechea ierarhie socială, inclusiv existenţa protagonistului.

 

E un pod pe Drina…

Laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Ivo Andric a dat unul dintre cele mai importante romane inspirate de istoria Balcanilor. Acţiunea romanului E un pod pe Drina… se petrece în oraşul bosniac Vişegrad, străbătut de un pod construit de un paşă în secolul al XVI-lea. Construcţia este cunoscută drept faimosul pod peste râul Drina (care străbate oraşul Vişegrad). Acest pod grandios, cu unsprezece arcade, ajunge martorul istoriei şi al unui oraş în care musulmanii, creştinii şi evreii alcătuiesc un mozaic de poveşti captivante şi uneori zguduitoare.

 

 Păpădiile

Iubitorii literaturii japoneze pot alege Păpădiile, unul dintre cele mai bune şi originale romane scrise de Yasunari Kawabata. Este ultimul său roman, consideat a fi neterminat. Personajul central este o tânără a cărei existenţă este marcată de probleme legate de vedere, cauzate mai degrabă de misterioasa ei lume psihică, decât de problemele medicale. Protagonista va descoperi iubirea în cele mai grele momente. Folosindu-se de legătura dintre psihic şi trup, Yasunari Kawabata deviază elementele unui roman psihologic spre zona miturilor bine ancorate în cultura japoneză veche.

 

Americana

Povestea unui cuplu nigerian ajuns în America tuturor posibilităţilor este subiectul romanului scris de Chimamanda Ngozi Adichie, una dintre cele mai importante voci feminine din literatura contemporană, apreciată datorită cărţilor Jumătate de soare galben şi Hibiscus purpuriu. Americana abordează teme sensibile precum rasismul, înstrăinarea şi dezrădăcinarea. Acest roman a fost inclus pe listele multor bookoholici dornici de a cunoaşte şi alte culturi.

 

Extrem de tare & incredibil de aproape

 

Considerat a fi unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani, Extrem de tare & incredibil de aproape spune povestea unui băieţel supradotat, care străbate New Yorkul în căutarea acelei uşi care poate fi deschisă cu ajutorul cheii găsite printre lucrurile tatălui său mort în urma atentatului din 11 septembrie 2001. Romanul care l-a făcut celebru pe Jonathan Safran Foer leagă poveştile unor oameni ce vin din epoci diferite.

 

Papesa Ioana

 

Cei dornici de a citi despre o femeie care a scandalizat pot alege romanul lui Emmanouil Roidis, intitulat Papesa Ioana. Vor descoperi povestea singurei femei care a sfidat regulile Vaticanului pentru a deveni papă. Apărut în 1886, romanul a fost considerat o satiră ce poate stârni hohote de râs, din care nu lipsesc trimiterile filosofice.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here