17 carti gasite in luna septembrie in librarie

0
1532
imagine: Vincent van Gogh (Jug with Red and White Carnations on a Yellow Background),Kröller-Müller Museum (Netherlands - Otterlo)/www.the-athenaeum.org/art

Septembrie îţi aduce un volum despre tangoul văzut de Borges, o carte scrisă de Pasolini, călătorii în Istanbul şi Teheran, romane despre iubiri interzise în vreme de război sau despre aventurile unui ceasornicar la Curtea împăratului chinez. Nu lipsesc nici poveştile vietnamezilor din Statele Unite, prozele senzuale şi halucinante ale unei scriitoare premiate, eroii excentrici din Sudul Indiei, o nouă carte a lui Alain de Botton şi nici secretele unor femei ce au schimbat lumea ştiinţifică.

 

Tangoul. Patru conferinţe

 

Unul dintre cei mai buni scriitori argentinieni vorbeşte despre unul dintre cele mai iubite dansuri din ţara sa. Când autorităţile argentiniene au vrut să falsifice istoria tangoului, mai ales adevărul despre naşterea lui în cartierele rău famate, Borges a demonstrat că personajele mai puţin onorabile care l-au şlefuit primele nu alterează farmecul şi reputaţia acestui dans transformat într-un fenomen mondial şi într-un simbol al trăirilor pătimaşe exprimate prin artă.

 

Intimitate şi alte povestiri

 

Despre iubiri la fel de răvăşitoare precum un tangou scrie şi Hanif Kureishi în Intimitate. Volumul include romanul Intimitate – care a inspirat filmul cu acelaşi nume regizat de Patrice Chéreau – şi povestirile Licărire, Străini când ne întâlnim şi Spleen.

 

Băieţii străzii

Una dintre apariţiile anului 2018 în limba română este o surpriză pregătită cinefililor deveniţi admiratorii lui Pasolini. Băieţii străzii (Ragazzi di vita), romanul său controversat, va ajunge în această lună în librării. Romanul descrie aventurile unui grup de adolescenţi din Italia văzută în filmele neorealiştilor, acea Italie a marginalilor care au propriile reguli şi valori, ce îi conduc fie spre degradare, fie spre maturizare.

 

Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie

 

Admiratorii iconicului regizor Ingmar Bergman sunt răsfăţaţi toamna aceasta cu volumul Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie. Cineastul declara: Lucrând la Scene dintr-o căsnicie, înainte să apuc să-mi dau seama, aveam deja şase dialoguri distincte despre iubire, căsătorie şi tot felul de alte lucruri care vin odată cu ele. Johan şi Marianne, sau Marianne şi Johan, şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, neajutoraţi – pe scurt, fiinţe umane

 

Corpul ei şi alte desfătări

 

Carmen Maria Machado este o scriitoare ce are origini cubaneze, despre care se spune că scrie foarte bine. Îmbină sexualitatea feminină, mitul, cultura populară, suspansul cu tentă suprarealistă şi fiorii unui horror alegoric. Corpul ei şi alte desfătări a cucerit rapid criticii şi cititorii printr-un stil irezistibil ce aduce halucinantul şi realitatea foarte aproape, aşa cum fac marii scriitori cu ADN sud-american.

 

Dumnezeul lucrurilor mărunte

 

Literatura indiană contemporană este reprezentată la începutul toamnei de faimosul roman al scriitoarei Arundhati Roy. Vei descoperi povestea unor personaje pestriţe din sudul Indiei, unde, în anii ’60, se întâlneau o mătuşă excentrică, nişte fraţi visători, o bunică îndrăgostită de muzica lui Handel, un chefliu afemeiat cu simpatii marxiste şi nişte gemene visătoare.

 

Adam şi Eva

Un Adam şi o Evă ai zilelor noastre sunt protagoniştii unui roman despre nevoia de afecţiune şi despre căutarea sufletului-pereche. Charles-Ferdinand Ramuz l-a transformat pe Adam în Louis Bolomey, moştenitorul unei averi care s-a retras într-o zonă pitorească unde are grijă de o livadă şi de stupi. Într-o zi scăldată de lumina verii, îşi face apariţia o Evă întrupată în Adrienne, care poartă o rochie albastră, iar Bolomey, culcat în iarbă, o priveşte de jos în sus, cum te-ai uita la o statuie. Adam şi Eva şi-a câştigat renumele de roman-cult, autorul lui – Charles-Ferdinand Ramuz – fiind considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.

 

Busola

Distins cu Premiul Goncourt în 2015, romanul Busola va fi o încântare pentru cei dornici de a cunoaşte Orientul prin exprienţele unui personaj erudit, aşa cum este şi Franz Ritter, un muzicolog sedus de Est. În timp ce luptă cu insomnia în apartamentul său din Viena, Franz este invadat de amintiri legate de marile iubiri şi de periplurile prin Istanbul, Alep, Damasc, Palmira şi Teheran. La rândul său un orientalist, Mathias Enard – cunoscut datorita romanului Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi – îi aduce un omagiu acelei părţi a lumii care a inspirat Occidentul, l-a provocat şi l-a invitat să exploreze culturi noi.

 

Cox sau Mersul Timpului

Tot în Orient se petrece şi acţiunea romanului Cox sau Mersul Timpului. De data aceasta Oraşul Interzis, unde locuiau împăraţii Chinei, devine scena întâmplărilor memorabile. În centrul romanului scris de Cristoph Ransmayr se află ceasornicarul, bijutierul şi constructorul de automate englez Alister Cox. El este invitat de împăratul Qiánlóng la Curte pentru a inventa nişte orologii speciale, care să măsoare un alt timp, al fericirii, al iubirii, dar şi al bolii şi morţii. Însă marea provocare apare când marele Împarat îşi doreşte un ceas care să măsoare eternitatea.

 

Lucruri nespuse

 

Datorită romanului Citind Lolita în Teheran, scriitoarea Azar Nafisi a devenit un simbol al Iranului populat de cosmopoliţii pasionaţi de lectură. Noua ei carte tradusă în limba română, Lucruri nespuse, îmbină autobiografia, cronica de familie şi poveştile despre secrete bine îngropate. Vei descoperi un Iran care s-a opus cât a putut de mult fundamentalismului, un Iran mai puţin cunoscut în Occident, dar vibrant şi ofertant pentru cei ce vor să cunoască lumea citind.

 

Ultimul tren spre Istanbul

Dragostea interzisă devine subiectul romanului Ultimul tren spre Istanbul, scris de una dintre cele mai populare scriitoare turce. Romanul prezintă încercările unui cuplu de a-şi găsi un loc într-o Europă tulbure din anii ’40. Ea, Selva, este fiica unui conducător otoman. El, Rafael, este fiul şarmant al unui renumit medic evreu. Pentru a scăpa de interdicţii, cei doi pleacă la Paris, unde speră să înceapă o viaţă nouă. Doar că Parisul este invadat de nazişti, iar cei doi trebuie să înveţe cum să trăiască într-o lume ostilă vieţii. Aşadar încep o călătorie lungă, care îi va purta prin Ankara, Berlin şi Cairo.

 

Sub un cer sângeriu

Tot în timpul războiului se petrece şi acţiunea romanului Sub un cer sângeriu, care îmbină elementele unui thriller alert, acţiunea şi poveştile de iubire. Personajul principal este un tânăr din Italia fascistă, care ajunge omul de încredere al unui nazist cu funcţie înaltă. În timp ce trăieşte o intensă relaţie de iubire cu o femeie seducătoare, protagonistul încearcă să îşi salveze ţara culegând informaţii din tabăra nazistă, unde a reuşit să se infiltreze prin meseria sa. Romanul are la bază o poveste reală.

 

Refugiaţii

Autorul romanului distins cu Premiul Pulitzer (Simpatizantul) a devenit celebru şi datorită prozelor din volumul Refugiaţii. Citindu-le, vei descoperi nişte personaje fascinante din comunitatea imigranţilor vietnamezi din Statele Unite. Marile publicaţii au considerat acest volum indispensabil cititorilor în epoca Trump.

 

Femei în ştiinţă. 50 de femei temerare care au schimbat lumea

Cartea Femei în ştiinţă. 50 de femei temerare care au schimbat lumea va fi citită foarte atent de cei dornici de a combate prejudecăţile misoginilor. Autoarea vrea să demonstreze că din Antichitate până-n zilele noastre femeile au avut un rol la fel de important ca al bărbaţilor în evoluţia omenirii, doar că nu au beneficiat de aceleaşi laude.

În mintea unei caracatiţe: o explorare surprinzătoare a miracolului conştiinţei

Ne gândim la caracatiţe atunci cand evocăm delicatesele culinare mediteraneene sau încrengăturile ilegale. Sy Montgomery şi-ar dori să ne gândim la aceste vietăţi marine ca la niste fiinţe simpatice şi ludice, mult mai complexe, asemănătoare nouă dintr-o anumită perspectivă.

 

Desfătările şi mâhnirile muncii

 

Când este o slujbă plină de sens? Ori de câte ori ne îngăduie să le producem plăcere sau să le alinăm suferinţa altora. Deşi adesea suntem deprinşi să ne gândim la noi ca fiind eminamente egoişti, nevoia de a munci cu sens pare a fi o componentă la fel de îndărătnică a firii noastre ca foamea de poziţie socială sau de bani (Alain de Botton). Volumul Desfătările şi mâhnirile muncii explorează varietatea umană din perspectivă relaţiei cu profesia. De la ştiinţă şi logistică la munca în fabrici şi antreprenoriat, Alain de Botton analizează moduri de lucru şi întrebari incomode care apar odată cu provocările de zi cu zi.

 

Înţelepciunea lupilor

 

Lupii fac parte din categoria animalelor care ne sperie, dar ne şi fascinează. Le atribuim calităţi aparte şi multe simboluri. Specialistă în comportamentul lupilor, Elli H. Radinger vrea să demonstreze că nici un alt animal nu seamănă atât de mult cu omul. Vei descoperi argumentele ei în cartea Înţelepciunea lupilor.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here