1913. Vara secolului – Societatea si arta nu au mai fost la fel

0
560

Tot ce era tabu devenea începutul permis al revoltei împotriva autorităţii, cu girul dat de Freud. Tot ce era interzis în artă devenea literă de lege. Tot ce era dizarmonic promitea regenerarea. Tot ce era considerat începutul unei discuţii scandaloase ajunsese un act de curaj intelectual indispensabil omului rafinat modern. 1913 a dus la instaurarea unor noi modele în artă, a unor noi moravuri şi metode de autocunoaştere.

Cartea lui Florian Illies te urcă într-un carusel ameţitor, care te poartă prin tot ce avea secolul XX mai bun de oferit până la declanşarea unor conflicte mondiale. Psihanaliză, pictură modernă, literatură impudică, personalităţi feminine emancipate, poezii răvăşitoare şi călătorii exotice prin care artiştii căutau puritatea de la începuturi. Toate sunt amestecate într-un iureş creativ fără precedent, care devorează şi, în acelaşi timp, reîmprospătează potenţialul inovator al unui continent şi al unei civilizaţii.

Nu-i vei putea rezista acestei cărţi precum un caleidoscop luxuriant dacă îţi place istoria artei, dar mai ales a mişcării avangardiste. Artiştii menţionaţi, printre care Louis Amstrong, expresioniştii Kandinski, Kirchner, Emil Nolde, compozitorul Igor Stravinski, scriitorii care au schimbat macazul romanului psihologic şi poeţii decadenţi îşi desfăşoară febril creativitatea sub ochii tăi. Asişti la frământările lui Kafka, la nevrozele lui Musil sau la tentativele lui Proust şi ale lui Arthur Schnitzler de a-şi face cunoscută noua viziune asupra conştiinţei.

Modul în care Florian Illies prezintă anul 1913 te face să îţi plângi de milă că te-ai născut prea târziu pentru a te alătura alaiului boem din cafenelele berlineze, pariziene sau vieneze, că nu ai cumpărat şi tu un exemplar din prima ediţie a romanului ce deschide În căutarea timpului pierdut sau al provocatorului roman Amantul doamnei Chatterley, că nu ai purtat o ţinută semnată de Coco Chanel la premiera baletului Sărbatoarea primăverii al lui Stravinski, devenit unul dintre cei ce au dinamitat canoanele artei, că nu ai stat pe canapeaua lui Freud sau că nu ai avut ocazia de a trăi acel gen de studenţie înflăcărată marcată de sărirea în apărarea unui compozitor avangardist iconoclast, huiduit de plebea ignorantă şi la fel de gălăgioasă. Totodată, acest an 1913 îţi dă fiori după ce afli că ai fi putut da nas în nas cu Hitler şi Stalin, care au trecut unul pe lângă altul în grădinile Palatului Schonbrunn.

Chiar şi atunci, mulţi erau cei care se temeau de nefastul 13. Într-adevăr, 1913 a fost un an deloc bun pentru conformişti. Freud a zguduit din temelii mai toate miturile despre familia respectabilă şi despre morală în plan sexual. Compozitorii au fost acuzaţi la scenă deschisă de uciderea armoniei. Arhitecţii vizionari omorau şi ei ornamentele abundente. Pictorii futurişti, expesionişti şi cubişti au modificat percepţia asupra liniilor şi volumelor, dar mai ales asupra reprezentării lumii exterioare şi a corpului uman. Cuplurile de artişti au îmbinat mai mult ca niciodată creaţia, erotismul şi exibarea propriei intimităţi emoţionale în revistele de avangardă.

1913 a mai fost şi un an ce avea să anunţe un secol dezinhibat, al creaţiei frenetice până la autodistrugere, al explorării psihicului şi al nevrozelor ce ieşeau din matcă în atelierele marilor artişti iconici şi în cabinetul psihanalistului ce redefinea relaţia omului modern cu figura paternă şi cu propria sexualitate. Totul se schimba creând entuziasm, dar şi confuzie sau angoase, de la viteza inovaţiei la intensitatea culorilor şi a senzualităţii expuse vizual. Egon Schiele ducea sexualitatea din pictură pe culmile decadenţei şi a tensiunii, împingând lipsa pudorii în zona abisalului, a contorsiunii psihice, oferindu-i nudului feminin un chip în care dezolarea şi nihilismul redefineau ispita dorinţei, pentru a le face în ciudă visătorilor ce îl preferau pe Klimt. Poate că tablourile sale exprimă cel mai bine anul în care ideile şi arta se situau între chemarea voluptăţii, nevrozele copleşitoare şi ameninţarea unui război, cu toate angoasele şi răsturnările unor valori păstrate intacte sute de ani.

Vei aprecia la această carte modul în care informaţia oferită de un istoric se îmbină cu acea culoare picantă extrasă din anecdote, detalii preţioase din biografia scandaloasă a unor artişti, pe care Florian Illies nu le-a lăsat în starea brută ce face deliciul pescuitorilor de întâmplări excentrice. De fapt, autorul transformă detaliile picante în metaforele ce prevestesc marile schimbări. Deşi titlul i-ar putea duce pe cititorii fascinaţi de începuturile avangardei cu gândul la o lungă vară fierbinte, cu frământări, conflicte şi ciocniri explozive de viziuni sau idei, cartea prezintă întregul an, fiind structurată în doisprezece capitole, fiecare având numele unei luni.

Pe măsură ce treci de fiecare capitol, ai impresia că totul capătă un ritm accelerat, iar omenirea nu a mai fost niciodată la fel dupa 1913. Omul modern a perceput altfel frumosul în artă, emanciparea şi revolta împotriva unei clase politice sau a unei aristocraţii decrepite precum o pictură tributară clasicismului, ajuns din greşeală într-o galerie a rebelilor avangardişti. 1913 a fost un an ce a prezis lent şi subtil nişte cutremure – unele fecunde pentru artă, altele distructive pentru întreaga civilizaţie umană. Balcanii fierbeau ameninţând stabilitatea Imperiului Austro-Ungar. Hitler se apuca de citit lucrări cu tentă politică. Stalin bântuia clandestin prin Viena. Se investea intens în armament. Instinctualul fecund precum şi morbidul erau lăsate libere pentru a se dezlănţui în artă, iar oamenii erau condamnaţi la revizuirea vechilor idei şi valori pentru a supravieţui psihic.

Parcurgând această carte îţi vine să redefineşti de multe ori imaginea pe care o ai asupra secolului XX. La final te întrebi dacă nu cumva ar fi trebuit să se numească secolul marilor drumuri deschise, fără cale de întoarcere, pe toate planurile.

1913 - Vara secoluluiEditura Polirom, 2016

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here