5 icon-uri ale culturii pop care ar trebui sa-mi placa, desi nu-mi plac

0
725

Este foarte greu să fii singurul “hater” al unor icon-uri universal adulate. Dacă ai încercat vreodată să spui unui grup de oameni că n-ai reuşit să treci de pragul de 15 minute la Terminator sau că Nirvana sunt, totuşi, cam preţioşi şi nu există motive muzicale serioase care dictează să te îmbraci de la tomberon, probabil te-ai obişnuit deja cu fețe şocate şi brusc iritate.

Bineînţeles preferinţele culturale ale unei persoane ţin, inevitabil, de gusturi, dar când gusturile tale diferă de gustul restului de 99% a populaţiei, nu poţi să nu te simţi prost. Aşa că astăzi voi face publică lista celor “filthy 5”care ar trebui să-mi placă şi, totuşi, nu-mi plac.

 

The Beatles

 

the beatles

 

The Beatles, The Fab Four, Alfa şi Omega muzicii rock … sunt doar câteva dintre denumirile pentru trupă cu cel mai mare succes critic şi comercial din istoria muzicii. Cu vânzări ce depăşesc un milliard de unităţi (!) şi o carieră de 10 de ani, The Beatles au lăsat în urma lor 12 albume şi o legiune de fani ce îi considera influenţa directă pentru orice trupă rock apărută după ei, de la Led Zeppelin şi Deep Purple până la Metallica şi Queen.

Noi, ereticii muzicali, tindem să-i vedem pe băieţii de la The Beatles drept primul boy band din istoria muzicii, predecesorii trupelor Backstreet Boys, Boyzone şi ‘NSync şi, fără îndoială, responsabili direcţi pentru tunsoarea lui Justin Bieber.

Este imposibil de negat influenţa pe care The Beatles au avut-o şi încă o au asupra culturii pop, însă dacă melodii precum All You Need is Love şi Yellow Submarine te fac să schimbi programul după 3 secunde, join the club!

 

Katharine Hepburn

 

katharine hepburn

 

Katharine Hepburn, actriţă de film, teatru şi televiziune, este una dintre cele mai marcante personalităţi ale Hollywood-ului prezent şi trecut. Cu o carieră de peste 60 de ani, Hepburn este singura actriţă distinsă cu patru premii Oscar, pe care nici măcar nu a venit să şi le ridice, câştigându-şi în timp o reputaţie de badass.

Cred că motivul pentru care Katharine Hepburn a devenit un monument al actoriei pentru mulţi este inabilitatea de a distinge între persoana sa şi personajele pe care le-a interpretat. Prin personalitatea impunătoare a devenit, inevitabil, un model pentru femeia modernă ce duce lipsa, din păcate, de femei  puternice pe care le poate admira.

Însă asta este, de fapt, problema: personalitatea lui Katharine Hepburn sufoca orice rol pe care îl juca. Mantra sa nu îi permitea prea multă vulnerabilitate pe ecran şi devenea, parafrazându-l pe personajul lui Cary Grant din The Philadelphia Story, o zeiţă ridicată pe un piedestal, departe de murtorii care o privesc.

 

Cenuşăreasa

 

cenusareasa

 

Dacă faci un sondaj printre fetiţele de până în 10 ani pentru a afla care este povestea lor preferată, una din cinci îţi vor spune Cenuşăreasa şi dacă ai pune aceeaşi întrebare femeilor de peste 20 de ani, rata răspunsurilor probabil că nu ar varia foarte mult. Povestea fetei sărace şi răbdătoare care, după ani de traume familiale, îşi face în sfârşit intrarea triumfătoare la balul de la palat este precursoarea întregului gen al comediilor romantice şi poveştilor de dragoste, de la Pretty Woman la faimoasa saga Twilight.

Însă într-o societate în care femeile luptă pentru a fie egale cu bărbaţii, de ce totuşi atât de multe persoane încă se regăsesc în povestea Cenuşăresei?

De la dorinţa aproape patologică de a mai cumpăra o pereche de pantofi, iluzia că Fat Frumos va ieşi din neant şi te va salva din pasivitate şi sărăcie şi până la competiţia femeilor pentru a fi “cea mai frumoasă de la bal”, Cenuşăreasa este un produs ce ne hrăneşte aspiraţiile, de multe ori, imposibil de realizat.

 

Mona Lisa

 

Mona Lisa

 

Mona Lisa sau Gioconda, portretul semnat de Leonardo da Vinci, este aclamată drept cea mai cunoscută, cea mai vizitată, cea mai lăudată şi cea mai parodiată operă de artă din lume. Mii de oameni se îngrămădesc zi de zi la Louvre pentru a o privi pe Mona Lisa pentru câteva secunde şi nu pot să nu mă întreb de ce.

Să ne înţelegem. Nu spun că Mona Lisa nu este o pictură valoroasă. Este, dacă nimic altceva, una dintre singurele lucrări finalizate de Leonardo da Vinci. Se pare că până la urmă chiar şi el a căzut pradă faimosului zâmbet enigmatic.

Însă faima lucrării nu stă în valoarea sa, de fapt, ci în promovarea sa excesivă. Mona Lisa a fost investită cu o aură de mister şi fascinaţie pe care nu cred că o deţine de fapt şi astfel a devenit soluţia facilă pentru orice persoană care, neinteresată de artă, vrea totuşi să facă parte dintr-o conversaţie ce se învârte în jurul unui subiect pe care nu îl cunoaşte.

 

Casablanca

 

Casablanca

 

Casablanca a devenit pentru cinefili ceea ce The Beatles este pentru cunoscătorii de muzică: de neatins. Să spui că nu îţi place Casablanca este să spui că nu ştii mai nimic despre filme în general. Cu teme ce se învârt în jurul unei poveşti de dragoste interzise şi pericolul iminent reprezentat de nazişti precum şi doi actori (Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman) aflaţi în deplinătatea forţelor lor creative, pot să înţeleg de ce Casablanca este un produs cinematografic ce întotdeauna va prinde.

Însă, oricât de greu mi-ar fi să recunosc, să mă uit la acest film m-a stors de toată capacitatea mea de concentrare. Nu pentru că nu am putut urmări povestea ci pentru că modalitatea în care aceasta se desfăşoară mi s-a părut plictisitoare. Cu un triunghi amoros extrem de slab şi o propagandă pro-razboi ce emană din fiecare por al peliculei, magia Casablanca rămâne o enigmă pentru această simplă admiratoare de film.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here