6 filme actuale care te invita la o hoinareala prin oras

0
1025
foto: Stockholm by Rodrigo Sorogoyen /CaballoFilms/TIFF

Oraşul înseamnă răsărituri pline de culoare după o noapte albă, lumini vibrante ce îndulcesc melancolia, plimbări fără ţintă pentru limpezirea gândurilor, pierderi şi regăsiri, străzi şi cartiere în care se trăieşte într-un ritm trepidant sau după-amiezi trândave, alături de o carte parcursă lent în cafeneaua preferată. Pe toate acestea le vei găsi în cele şase filme lansate în ultimii ani, care ne-au impresionat.

 All These Sleepless Nights

imagine: www.indiewire.com

All These Sleepless Nights poate fi considerat unul dintre cele mai seducătoare filme despre legătura generaţiei actuale cu Oraşul. Regizorul transformă hoinăreala nocturnă a unor studenţi din Varşovia într-o călătorie magică datorită petrecerilor cu sunete şi lumini hipnotice. Simţi că pluteşti într-un prezent continuu, al celor mai frumoşi ani, în care lipsa direcţiei clare lasă voluptatea clipei să se desfăşoare nestingherită, amorţind teama de ridicol sau de ratare. Personajele în care se regăseşte generaţia studenţilor din zilele noastre, prinsă între hedonism, luciditate, debusolare şi o poftă de viaţă molipsitoare, coloana sonoră antrenantă şi dialogurile te vor face să rezonezi perfect cu energia urbană captată de regizorul Michal Marczak.

Mulţi au spus că filmul aduce pe străzile Varşoviei actuale atmosfera din perioada Nouvelle Vague şi efervescenţa electrizantă a Berlinului văzut prin ochii petrecăreţilor cu idei artistice progresiste. All These Sleepless Nights poate fi considerat un film despre hipsterii Varşoviei. Totodată, legătura dintre emoţiile personajelor, mişcările camerei de filmat şi tratarea unor teme actuale îl transformă într-un film despre tinerii din întreaga lume. Te va face să afirmi că Michal Marczak face parte din categoria regizorilor care simt perfect pulsul unei generaţii, depinstându-i profunzimea din spatele dorinţei de a face din oraşul de suflet o petrecere continuă. Vei descoperi astfel un film ce îţi aminteşte de petrecerile nebune terminate cu discuţiile interesante de la final, când aştepţi răsăritul. Te invit să citeşti şi recezia.

 

Victoria

foto: Berlin International Film Festival/Hollywoodreporter.com

Ce pare a fi o hoinăreală, în care un grup de pierde-vară îi arată unei tinere din altă ţară farmecul nebunesc al nopţii berlineze, se transformă într-un thriller exploziv, în care pericolul vine de unde nici nu te aşteptai. Îmbinând chemarea ispititoare a unei nopţi de pomină cu elementele unui thriller şi ale unui love story dintre o străină delicată nimerită într-un club din Berlin şi un derbedeu carismatic, regizorul Sebastian Schipper a realizat un film pe care vei dori să îl recomanzi şi altora. Este alert, imprevizibil şi include un joc actoricesc expresiv, convingător şi plin de naturaleţe.

Victoria a fost apreciat la Berlinale şi datorită modului în care Sebastian Schipper foloseşte cadrul lung pentru a surprinde autenticitatea vibrantă a unei nopţi berlineze. Camera de filmat redă acea fluiditate firească a dialogurilor fără miză, dar care sudează oameni ce vin din ţări şi culturi diferite. Filmul îţi va rămâne în minte atât datorită modului imprevizibil în care se desfăşoară o noapte ce obligă la adoptarea unor decizii rapide, ce pot schimba traiectoria unei existenţe, cât şi interpretării oferite de actriţa Laia Costa. Interpretarea ei este compatibilă perfect cu amestecul dintre farmecul suav şi foamea de emoţii puternice ale personajului feminin. Poţi citi şi recenzia.

 

Stockholm

foto: CaballoFilms/TIFF

Tot despre un cuplu a cărui întâlnire nocturnă scapă de sub control înaintea răsăritului este vorba şi în Stockholm. Este un cuplu efemer, sudat la ieşirea din club, în urma unui flirt superficial, dar care între miezul nopţii şi lumina zorilor ajunge să experimenteze un amalgam de stări năucitoare. El pare tipul degajat, înzestrat cu simţul umorului şi atitudine îndrăzneaţă, care o abordează pe fata aparent fragilă şi închisă în ea, târâtă de prietene în club pentru a se reface după o perioadă grea. Ea ezită, îl respinge, se amuză pe seama glumelor lui, apoi nu mai vrea să plece după ce prinde răsăritul pe terasa blocului în care locuieste acesta.

Contrar aşteptărilor, filmul nu este nici despre celebrul sindrom ce apare în interacţiunile umane toxice, nici despre capitala scandinavă. Sensul titlului este unul volatil, la care se va face referire subtil pe măsură ce noaptea personajelor ce flirtează străbătând Madridul filmat încât să semene cu orice alt oraş occidental după o noapte albă. Modul în care cineastul Rodrigo Sorogoyen foloseşte străzile oraşului pentru a încadra complicatele urmări a ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă aventură de-o noapte îţi dă impresia că asişti la un déjà vu. Te întrebi dacă nu cumva acţiunea filmului se petrece în oraşul tău, pe care îl vezi diferit la 4 dimineaţa, după o noapte albă. Poţi citi şi recenzia.

 

Strange Birds (Droles d’oiseaux)

foto: www.berlinale.de/en/archiv

Plimbările între bulevardele, cafenelele, podurile, cinematografele vechi şi librăriile Parisului sunt cel mai bun remediu împotriva tristeţii. Cel puţin asta simţi când asişti la încercarea protagonistei (Mavie) de a-şi face ordine în viaţă. Deşi îţi dă de înţeles că se află în plină criză existenţială şi pare să-şi fi pierdut direcţia, o vei invidia dacă eşti un visător boem. Ea pare să ducă viaţa la care mulţi visează. Se bucură de plimbări pe fundalul apusului violet ce transformă Parisul într-o pictură impresionistă, îşi permite luxul de a piarde amiezile citind un roman într-o cafenea liniştită şi are un job de vis pentru cei dependenţi de lectură – acela de librar.

Filmul regizat de Elise Girard nu are o desfăşurare spectaculoasă, nici un fir narativ ofertant. Este mai degrabă un film în care scenele se preling într-un ritm nostalgic. Te întrebi dacă nu cumva Strange Birds a fost regizat pentru a le aduce un omagiu visătorilor şi acelui Paris idealizat, care aminteşte de farmecul peliculelor din anii ‘60. Îi va plictisi pe cei dependenţi de acţiune, în schimb va fi perfect pentru cei dornici de a se plimba pe străduţele unui Paris personal mai mult sau mai puţin real. Poţi citi şi recenzia.

 

Jeune femme (Montparnasse bienvenue)

foto: www.viennale.at/en

Cum să te bucuri de vraja Parisului când rămâi fără bani? Te învaţă protagonista filmului care a primit Camera d’Or la Cannes, în 2017 – Jeune femme (Montparnasse bienvenue). Ea a revenit în Paris după o lungă absenţă, pentru a-şi reface viaţa, fiind abandonată de bărbatul considerat marea ei iubire. Străbătând Parisul în căutarea unui acoperiş deasupra capului şi a unui job, va întâlni personaje ciudate şi îşi va face prieteni noi.

Criticii au considerat acest personaj feminin, interpretat emoţionant de Laetitia Dosch, unul reprezentativ pentru generaţia Y din spaţiul occidental. Ei afirma că personajul redă problemele unei generaţii ce amână stabilitatea pentru a se testa oportunităţile prezentului lipsit de promisiunea siguranţei. Estetica filmului aminteşte de cea a filmelor din Noul Val francez în care dramele personajelor se derulau în ritmul Parisului hedonist, ce plutea într-un prezent al nonşalanţei. Poţi citi şi recenzia.

 

The Nobodies (Los Nadie)

foto: awesomeberlin.net/upcoming-events-berlin

Dacă vrei să vezi cum îşi trăiesc anii răzvrătirii nişte adolescenţi din Columbia, dornici de a ieşi din turma ce ascultă muzica mult prea comercială în care se imită lascivitatea ritmurilor tribale, atunci te vor impresiona aceşti punkeri din Medellin. Proiectat şi în cadrul secţiunii competiţionale a festivalului Anonimul (2017), filmul The Nobodies este o călătorie neaşteptată în inima comunităţii de rockeri dintr-un oraş asociat cu traficul de droguri, cu străzile periculoase dominate de interlopi feroce.

Prin aspiraţiile, dorinţele şi pasiunile adolescenţilor din filmul său, regizorul Juan Sebastian Mesa te va uimi arătându-ţi o faţă diferită a periferiei sud-americane. Folosind cadre realiste ce amintesc de imersiunea oferită de un documentar şi alegând scene ce te vor face să simţi ritmul oraşului luat la pas de personajele dependente de rock, Juan Sebastian Mesa redă cu entuziasm şi candoare imaginea unei generaţii aparte. Este o generaţie ce vrea să meargă împotriva curentului majorităţii ce îi îndeamnă pe cei născuţi la periferia oraşului Medellin să consume droguri, să se alăture bandelor violente şi să renunţe la visuri. Personajele filmului nu vor să renunţe la aceste visuri, mai ales la cel de a face o călătorie iniţiatică prin care să străbată America de Sud, amintindu-ţi de nevoia de evadare a personajelor lui Kerouac. Poţi citi şi recenzia.

Citeşte şi 10 filme de la Cannes (2017) despre care vor povesti şi generaţiile viitoare

10 filme de la Cannes (2017) despre care vor povesti si generatiile viitoare

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here