7 carti pe care le gasesti la inceputul lui mai in librarie

0
1302
foto: Paul-Gustave Fischer; https://www.the-athenaeum.org/art/list.php?m=a&s=tu&aid=1624

Cărţi scrise de unii dintre cei mai buni autori contemporani din China, un roman despre forţa memoriei, legenda unui şarpe mitic, Portugalia lui Antonio Lobo Antunes, peripeţiile unui adolescent american din secolul al XIX-lea şi memoriile unui dramaturg fascinant îşi aşteaptă cititorii la începutul lunii mai.

 

 Memoriile unui bătrân crocodil

Viaţa lui Tennessee Williams a fost la fel de intensă precum trăirile şi dramele personajelor sale. În Memoriile unui bătrân crocodil nu vei descoperi doar gândurile secrete ale unui autor ce nu încetează să fascineze, ci şi portretul unei epoci devenite o inepuizabilă sursă de inspiraţie. Din această epocă, Tennessee Williams a ştiut să aleagă personalităţi fascinante, ce i-au devenit prieteni, printre care se numără artişti iconici asociaţi culturii americane: Truman Capote, Elia Kazan, Marlon Brando, Vivian Leigh, Elizabeth Taylor sau Gore Vidal. Despre aceştia şi despre anii tumultuoşi în care dramaturgul a cunoscut succesul poţi citi în seducătorul său volum de memorii.

 

 Zile, luni, ani

 

Yan Lianke este considerat unul dintre cei mai buni scriitori chinezi actuali. Romanele sale care îmbină satira halucinantă şi observaţia psihologică devin adevărate parabole subversive la adresa regimului. Microromanul Zile, luni, ani a fost comparat cu scrierile sud-americanilor ce apelau la realismul magic pentru a descrie viaţa unei aşezări în care aveau loc întâmplări excepţionale.

În centrul romanului se află un ţăran dintr-un sat ai cărui locuitori au fost alungaţi de seceta nemiloasă. Personajul central a refuzat să abandoneze pământurile strămoşilor. Printr-un singur lujer de porumb, acesta încearcă să apare continuitatea generaţiilor din satul natal, devenind pentru locuitorii copleşiţi de capriciile naturii un simbol al curajului şi al devotamentului.

 

Cei trei regi

Scriitorii chinezi actuali încep să atragă din ce în ce mai mulţi cititori în România. Tot în mai este lansat volumul de nuvele scrise de A Cheng. Nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regiRegele Şahului, Regele Copacilor şi Regele Copiilor – au fost considerate o adevărată revelaţie datorită modului în care prezentau Revoluţia Culturală din China lui Mao. Îmbinând elementele tradiţionale, satira modernă şi valorile daoist-confucianiste, A Cheng nu a vrut să descrie printr-un realism brutal ravagiile suferite de chinezi în acele vremuri, ci a vrut să accentueze rezistenţa prin conservarea principiilor morale.

Fiecare povestire este o metaforă a supravieţuirii datorită personajelor care se ridică deasupra mizeriei umane încurajate de regimul dictatorial. Ajunse în mijlocul unor peisaje industriale dezolante sau în localităţi unde profesorii lipsesc, la fel şi cărţile, personajele reuşeşc să se agaţe de speranţă şi de idei năstruşnice pentru a evita dezumanizarea şi alienarea.

 

 Şarpele din Essex

Realul şi fantasticul se îmbină captivant şi enigmatic în romanul Şarpele din Essex, considerat o revelaţie a literaturii britanice. Sarah Perry transformă căutarea unui şarpe legendar într-o reflectare asupra conflictului dintre ştiinţă şi mit. Ştiinţa este reprezentată de protagonista Cora Seaborne, care, după moartea soţului ei, se mută într-un sătuc aflat într-una dintre zonele pitoreşti ale Angliei. Ea îşi dedică timpul încercând să demonstreze că miticul Şarpe din Essex nu este o creatură ireală, aşa cum preferă să creadă localnicii. Pentru ea, vietatea legendară văzută în mlaştinile din împrejurimi aparţine de fapt unei specii nedescoperite. Cora va stârni interesul vicarului ce îi critică aspru pe localnicii superstiţioşi. Pe măsură ce eforturile Corei de a găsi şarpele se înteţesc, vicarul devine şi el captivat de misterul vietăţii.

 

 Spulberatic

 

Pentru cei dornici de a citi un roman în care foile unui jurnal secret devin un labirint datorită căruia se intersectează mai multe poveşti de viaţă, luna mai aduce romanul Spulberatic, scris de Anca Vieru (autoarea volumului Felii de lămâie). Foile jurnalului ajung pe mâinile a două eleve de liceu, apoi sunt redescoperite de un sculptor. Poveştile de viaţă încep să se intersecteze odată cu amintirea unei vechi iubiri. Amintirea este resuscitată de imaginea unei statui din reclama la un muzeu subacvatic.

În centrul poveştilor din romanul Spulberatic se află un tânăr cuceritor pe nume Tibi Vreme. În adolescenţă, el avea două visuri: să ajungă regizor şi să plece din ţară. Ajuns la treizeci de ani, Tibi Vreme îşi tot imaginează plecări, fiind epuizat de responsabilităţile de inginer şi de o căsnicie din care sentimentele au dispărut.

 

 Zile fără sfârşit

Lăudat şi de Kazuo Ishiguro, Zile fără sfârşit este unul dintre cele mai apreciate romane despre America scrise în ultimii ani. Romanul i-a adus lui Sebastian Barry Premiul Costa şi o nominalizare la Man Booker Prize. Citindu-l, vei fi impresionat de povestea trepidantă a unui adolescent irlandez care, în 1850, se înrolează în armata americană. Misiunea lui şi a camarazilor ce îi devin noua familie este aceea de a lupta împotriva indienilor sioux şi yurok pentru a le lua pământurile fertile. Aceste lupte împotriva indienilor vor fi urmate de Războiul Civil şi îl vor purta pe adolescentul Thomas McNulty din Wyoming până în Tennessee. În timpul războiului va descoperi adevărata faţă a comunităţilor americane, se va îndrăgosti, va încerca să îşi facă prieteni şi chiar o familie.

 

Pe râurile ce duc…

Pe mine intriga nu mă interesează, nu vreau să mi se citească, vreau să mi se trăiască romanul, spune António Lobo Antunes, unul dintre cei mai apreciaţi şi citiţi scriitori portughezi contemporani. Pe râurile ce duc… este un astfel de roman, care se trăieşte de către cititorul pus faţă-n faţă cu labirintul amintirilor care, pe parcursul a 15 zile de spitalizare, prezintă evenimentele unei vieţi pasionante. Copilăria protagonistului narator, anii petrecuţi în ţări exotice, foste colonii, dantelele de la pieptul mamei, zilele în care învăţa să meargă pe bicicletă şi emoţiile din anii de şcoală alcătuiesc o lectură tandră şi profundă, în care personajul central este de fapt natura umană.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here