7 scurtmetraje care ne-au placut, vazute la Kinofest 2017

0
131
foto: Cold Storage - movie by Thomas Freundlich/www.siff.net/festival/cold-storage

Competiţia de ficţiune din cadrul festivalului dedicat filmului digital – Kinofest – a inclus producţii realizate de regizori inventivi din Japonia, Reunion, Germania, România, Turcia, Belgia sau Finlanda. Şapte dintre ele ne-au plăcut şi vi le recomandăm.

Tangente (r: Julie Jouve, Rida Belghiat, Reunion, 26’)

foto: kinofest.com

Tangente poate fi considerat unul dintre filmele ce au impresionat datorită mesajului şi impactului emoţional. Ai impresia că vezi un lungmetraj despre lupta cu sine şi cu societatea nedreaptă, comprimat în mai puţin de 30 de minute. Protagonista, o femeie cu trecut plin de traume provocate de un partener abuziv, încearcă să termine o cursă ce durează mai multe zile. Va depăşi obstacole, îşi va înfrunta frica de liniştea pădurii în timpul nopţii şi va întâlni un bărbat care îi va arăta acea parte solidară şi blândă a umanităţii, de care aceasta uitase. Pe măsură ce se apropie de final şi oboseala devine ameninţătoare, cuvintele partenerului ce a brutalizat-o devin motivul din spatele deciziei de a continua lupta cu sine şi cu limitele corpului.

Protagonista ar fi devenit memorabilă şi ar fi făcut turul marilor festivaluri dacă filmul ar fi fost un lungmetraj. Tangente are toate ingredientele unui film în care o competiţie ascunde un mesaj legat de lupta femeilor pentru libertate şi dreptul la demnitate, mai ales când se încăpăţânează să demonstreze că vorbele dure ce lovesc în stima de sine trebuie înlăturate prin hotărâre, efort şi multă perseverenţă.

 

Backstory (r: Joschka Laukeninks, Germania, 8’)

foto: kinofest.com

Actuala ediţie a Kinofest a inclus în competiţie mai multe scurtmetraje care îţi dau impresia că de fapt urmăreşti un lungmetraj, datorită evoluţiei psihologice a personajelor expresive, poveştilor originale redate alert şi emoţiilor intense transmise. Unul dintre acestea este şi Backstory. În mai puţin de 10 minute vezi derularea pe repede-înainte a unei întregi existenţe, de la visurile copilăriei la experienţele adolescenţei, euforia primelor aventuri erotice, agitaţia de la primul job, întâlnirea marii iubiri, maturizarea alături de partenerul de viaţă, familia, avansarea în carieră, iluzia stabilităţii pe toate planurile, pierderea, debusolarea, depresia, noul început şi gândurile din ultimele clipe de viaţă.

Filmul scurt al lui Joschka Laukeninks îţi dă impresia că ţi-a oprit puţin timpul în loc, în ciuda unei derulări foarte rapide a evenimentelor din viaţa protagonistului. Cele 8 minute care te absorb în lumea bărbatului din film, oprind ritmul tău cotidian, ajung să te zguduie, să te sensibilizeze atingându-ţi acea coardă sensibilă strâns legată de teama de a pierde frenezia tinereţii, de a îmbătrâni sufleteşte şi de a-ţi vedea întreaga viaţă irosită.

Fără mesaje filosofice sofisticate, Backstory te face să meditezi la ce pierzi atunci când evoluezi, trecând entuziasmat de la o vârstă la alta, de un stadiu al dezvoltării la unul superior. Îţi mai arată cât de volatilă este de fapt certitudinea că poţi stăpâni timpul, că poţi trăi într-o clipă fericită cât într-o viaţă întreagă.

 

Dashi (r: Daishi Kato, Japonia, 25’)

foto: kinofest.com

Dacă preferi lentoarea poetică a timpului în care se scaldă un decor japonez demn de o pictură din altă epocă, Dashi va fi pe gustul tău. Are cadre picturale cu obiecte tradiţionale atât de admirate de vesticii îndrăgostiti de Japonia şi tăcerile ce le permit gesturilor ceremoniale să exprime subtil emoţiile dureroase din relaţia părinte-copil. Prin aceste elemente asociate culturii japoneze, scurtmetrajul lui Daishi Kato îţi va merge la suflet dacă îţi place literatura sau cinematografia de artă niponă.

Interioarele şi detaliile simple dar minuţios armonizate par desprinse din romanele lui Kawabata, iar interpretarea actorilor îţi aminteşte de filmele vechi, apreciate la marile festivaluri. Această îmbinare transformă conflictul din interiorul familiei ce deţinea un local faimos datorită preparatelor tradiţionale gustoase într-un film aparent simplu, dar plin de semnificaţii multistratificate. Regăseşti prăpastia dintre generaţii, oscilaţia între schimbare şi continuitate şi melancolia specifică apusului unei epoci, exprimate aşa cum vezi în poveştile japonezilor: prin replici evazive şi detalii aparent nesemnificative, ce deţin forţa a mii de cuvinte.

 

Famille a vendre/Familie de vânzare (r: Sebastien Petretti, Belgia, 14’)

foto: kinofest.com

Scurtmetrajul lui Sebastien Petretti ar fi putut lua premiul pentru originalitate datorită modului în care îmbină tragedia şi comedia pentru a exprima problemele unui copil dintr-un mediu familial disfuncţional. Prin culori stridente demne de nişte decoruri disco-kitsch din anii ’70, mimicile personajelor ciudate şi turnura bizară a evenimentelor, Famille a vendre prezintă halucinant evoluţia unui băiat al cărui tată deţinea un sex-shop. Fiindu-i permis accesul, încă de la gradiniţă, la tot ceea ce altora le era interzis, protagonistul are parte de întâmplări şi contacte neobişnuite cu mediul exterior, însă prezentate în tonurile umorului negru. Văzându-i transformările ce marchează trecerea de la copilărie la adolescenţă, precum şi modul în care părinţii lui se raportează la viaţă, îţi vine să treci de la râs la plâns şi invers.

 

Story of a Job Interview (Alkim Ozmen, Franţa/Turcia, 15’)

foto: kinofest.com

Scurtmetrajul regizorului turc Alkim Ozmen este o comedie neagră despre efectele reacţiilor în momente de criză, atunci când ai impresia că s-au epuizat soluţiile salvatoare. Oferă un catharsis plin de originalitate şi o defulare imaginară, prin care să îţi verşi toţi nervii şi frustrările provocate de interviurile de angajare urmate de refuzuri fără explicaţii suplimentare. În centrul poveştii spuse pe scurt se află un bărbat care vrea să se angajeze ca jurnalist. Este disperat deoarece îşi caută de lucru de mai bine de un an, iar soţia lui trebuie să nască de la o zi la alta. Când află că nu va fi angajat nici de data aceasta, recurge la gesturi extreme ce vor culmina cu decizia finală absurdă.

Story of a Job Interview poate fi considerat o satiră cu turnură halucinantă, demnă de un thriller în care acţiunile iau o turnură aberantă, prezentat la marile festivaluri dedicate filmelor independente. Pleacă de la o situaţie familială, dar evenimentele urmează o traiectorie greu de anticipat, care te ţine în priză.

 

După nouă sau zece ore (r: Răzvan Dutchevici, România, 14’)

foto: kinofest.com

Ziua trebuie să te lupţi cu mailurile urgente, iar noaptea evadezi cu gaşca în locuri ştiute de tinerii progresişti ce preferă mai degrabă Manasia Hub unui local de fiţe? Atunci s-ar putea să revezi un episod din propria viaţă în scurtmetrajul lui Răzvan Dutchevici. Regizorul tratează cu mult umor şi autenticitate o situaţie prin care trec mulţi la 20 de ani – conflictul iscat dintr-o vorbă aruncată la nervi. Scurtmetrajul său redă atmosfera de la finalul unei nopţi de beţie şi dans, ce s-ar putea să coincidă şi cu finalul relaţiei de cuplu a protagoniştilor. Dar să o luam cu începutul, când ea trimite ultimele mailuri, apoi se declară gata pentru o noapte albă. El nu prea are chef, dar acceptă. Mai târziu, cam după 9-10 ore, îi vezi certându-se. Ea plânge în taxi şi îi aruncă reproşuri printre suspine, fiind consolată de cea mai bună prietenă. Pe el, un alt prieten bun încearcă să-l convingă să urce odată în taxi. El, deşi este beat, încă mai poate explica de ce înjurătura lui nu era de fapt o înjurătură, cu atât mai puţin una adresată prietenei crizate. Negocierile pentru a-l convinge să urce în taxiul care stă pe loc din cauza lui eşuează când în peisajul de iarna urbană post-petrecere apare un vechi amic.

După nouă sau zece ore îţi aminteşte de comicul discuţiilor fără sens după o noapte albă, despre relaţiile de cuplu de la 20+, de hoinărelile de la un bar la altul, de care aveai parte în tinereţe, şi de unele clipe grele, de care ţi-a venit să râzi mai târziu. Regăseşti nişte personaje pe care sigur le-ai întâlnit în perindările tale de la 4-5 dimineaţa, cand se sparge petrecerea de la un local hisperish unde toţi par veşnic studenţi de 20 de ani.

 

Cold Storage (r: Thomas Freundlich, Finlanda, 9’)

foto: kinofest.com

Tot despre voie bună şi prietenie în condiţii grele este vorba şi în filmuleţul Cold Storage. Timp de 9 minute vezi doi bărbaţi dansând amuzant pentru a uita că se află într-un cort, în mijlocul unei întinderi pustii cotropite de iarna scandinavă. Este un filmuleţ în care hazul, nostalgia, camaraderia, parodia şi muzica tradiţională sunt mixate pentru a te destinde. Îţi vine să îl share-uieşti, să-l arăţi colegilor în pauza de cafea.

Citeşte şi 6 scurtmetraje din Japonia, apreciate la Kinofest 2016

6 scurtmetraje din Japonia, apreciate la Kinofest 2016

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here