8 filme scurte care imbina experimentul vizual cu dansul contemporan, vazute la Bucharest International Dance Film Festival 2017

0
345
foto: To the Ends of the Fingertips (r: Roswitha Chesher)/ www.maniff.com

Deşi face parte din categoria festivalurilor tinere (este abia la a treia ediţie), Bucharest International Dance Film Festival a intrat rapid în calendarul iubitorilor de film experimental, performance avangardist şi dans contemporan. O dovedesc parteneriatele cu marile festivaluri de profil, sălile pline şi diversitatea filmelor şi a evenimentelor conexe din spaţiile neconvenţionale, de referinţă pentru publicul amator de scurtmetraje şi dans.

Anul acesta, la BIDFF au putut fi văzute filme scurte realizate de regizori şi coregrafi din întreaga lume. Vă recomand o selecţie de şapte filme care au impresionat datorită complexităţii coregrafice şi calităţilor cinematografice.

 

To the Ends of the Fingertips (r: Roswitha Chesher) – Premiul pentru inovaţie

foto: vimeo.com/trailer

Coregrafia şi vizualul s-au sincronizat pentru a-ţi facilita imersiunea într-o lume onirică precum o pictură suprarealistă. Stranietatea, elementele vintage, misterul, paşii de dans şi suspansul alcătuiesc un vis ciudat precum o călătorie unde logica şi înţelesurile au fost suspendate. Anumite obiecte şi luminile folosite amintesc de atmosfera din tablourile lui Remedios Varo sau ale Leonorei Carrington.

Farmecul scurtmetrajului realizat de Roswitha Chesher este dat mai ales de alăturarea unor detalii arhitecturale, măşti veneţiene şi elemente vestimentare din epoci diferite. Nu există vreo legătură între ele, dar se îmbină perfect într-o matematică a misterului insolit, care, asemenea unui vis dătător de trăiri inexplicabile trebuie luat ca atare. Mişcările repetitive ale dansatorilor şi detaliile oferă, în mai puţin de 4 minute, o experienţă vizuală plină de simboluri ce trimit spre un vis bun de dus în cabinetul psihanalistului. Datorită mişcărilor repetitive ce alcătuiesc o coregrafie stranie şi angoasantă, filmul To the Ends of the Fingertips te duce cu gândul la primele scurtmetraje suprarealiste ale avangardiştilor din secolul trecut.

 

Mourning (r: Reka Szabo) – Premiul publicului

foto: szerpentindancefilm.wordpress.com/program

În Mourning, suprarealismul, gothicul, dansul şi umorul negru îşi dau mâna pentru a transforma ritualul macabru al înmormântării într-o experienţă vizuală halucinantă. Moartea este reprezentată prin mişcări sincronizate într-un univers în care teama, chipul livid şi grotescul iau o turnură funambulescă, demnă de filmele de artă cu fantome. Toate detaliile înspăimântătoare sunt atenuate de umorul degajat de coloana sonoră şi de ingeniozitatea lui Reka Szabo de a-i da filmului o notă ludică picturală. Vei aprecia trimiterile spre capodoperele genului noir şi ale filmului expresionist cu fantome şi bântuiţi, reinterpretate uşor parodic.

 

Adore (r: Cristian Fierbinţeanu)

foto: bidff.ro

Tot de o experienţă suprarealistă vei avea parte urmărind şi filmul Adore, realizat de Cristian Fierbinţeanu. De data aceasta vei aprecia vizualul ce îmbină estetica unei instalaţii de artă contemporană cu simbolurile ezoterice stilizate într-o reinterpretate avangardistă. Scurtmetrajul vorbeşte prin sunet şi ermetism vizual despre legăturile omul modern cu sacralizarea profanului, cu fetişizarea.

 

2-28 (r: Florent Schwartz)

foto: bidff.ro

Sacralizarea poate fi îmbinată cu propaganda, apoi contestată printr-un performace gata să dărâme un mit. În 2-28 este contestat mitul generalului taiwanez Chang, persistent în memoria colectivă după cel de-al Doilea Război Mondial. Titlul aminteşte de un eveniment terifiant din istoria Taiwanului. Este vorba revolta din 28 februarie 1947, înăbuşită sângeros de armata guvernamentală chineză. Masacrul a marcat începutul luptei pentru independenţă a Taiwanului. Discuţiile despre atrocităţile comise în acea perioadă au fost considerate tabu. Abia în anii ’90 episodul sângeros a fost pomenit şi de oficialităţi.

Pentru a ironiza cultul personalităţii, Florent Schwartz s-a folosit de mişcările unui dansator vopsit într-un roşu aprins. Acesta se mişcă ghiduş printre statuile megalomane şi construcţiile impunătoare, pe ritmul oferit de o coloana sonoră ce îmbină muzica electronic-experimentală hipnotică şi sunetele instrumentelor tradiţionale. Prin contrastul dintre uman şi monumental, dintre omul zeificat şi omul obişnuit, dintre flexibilitate şi rigiditate statuară, dar şi prin constrastul la nivel cromatic, menit să însufleţească un spaţiu dominat de arhitectura austeră, scurtmetrajul devine o parodie stilizată, plină de umor, la adresa propagandei şi a grandomaniei.

 

Senses (r: Alina Uşurelu)

foto: bidff.ro

Dansul contemporan îi poate da glas unui spaţiu urban sau poate schimba modul în care te raportezi emoţional la anumite clădiri şi elemente arhitecturale. O dovadă a legăturii stranii şi ombilicale dintre uman, spaţiu şi perceperea libertăţii exprimate prin mişcarea ce ia locul cuvântului este scurtmetrajul Senses. Dansul şi viziunea Alinei Uşurelu te face să (re)vezi spaţii familiare din Bucureşti, expuse dintr-un alt unghi. Ajungi să recunoşti interioarele somptuoase ale unor clădiri-simbol, scările şi acoperisurile de unde vezi partea unui Bucureşti fotografic, aşa cum îţi place ţie, sau locurile părăsite care secretă irealul, datorită vegetaţiei care se prelinge printre ziduri.

Există o legătură vitală între interpretare, coregrafie, tăcere, straniu şi spaţiu, facilitată de contrastele umbra-lumină, vechi-nou, abandonat-locuit, vegetal- beton, actual-ruină. Ai impresia că dansul sfidează limitele gravitaţiei şi ale spaţiului ce pare să-i fie ostil desfăşurării corporale neîngrădite (scări înguste, ziduri degradate). Mişcările actorilor Cristina Lilienfeld şi Istvan Teglas exprimă relaţia ta cu Bucureştiul actual: una ce implică fascinaţia, regretul pentru clădirile dispărute şi toate acele stări amestecate provocate de coliziunea contrastelor dintre stiluri şi epoci obligate să convieţuiască.

 

 Univers (r: Kevin Gay)

foto: bidff.ro

Desenele complicate alcătuite din alăturarea unor linii şi patternuri geometrice simple, constrastul alb-negru şi miscările îţi dau impresia că te-ai întors la începutul timpurilor. În lumea unde ritualul tribal şi pictura naivă aveau o semnificaţie sacră. Filmul lui Kevin Gay te uimeşte mai ales prin componenta vizuală. Timp de aproape 4 minute asişti la trasarea frenetică a unor linii albe pe un fundal negru. Liniile formează un păienjeniş complicat, pe măsură ce se îmbină şi se suprapun. Asemenea universului, aflat într-o continuă transformare, formele geometrice se trasnformă sub ochii tăi, creând un efect hipnotic şi o atmosferă atemporală. Îi poţi oferi multe semnificaţii acestui film. Poate fi considerat şi o alegorie a creaţiei primordiale, a desprinderii de haos simbolizate printr-un desen ce respectă armonia geometrică. Poate fi şi un ritual ezoteric amintind de primele picturi rupestre.

 

Wild (r: Adrien Ouaki)

foto: www.sfdancefilmfest.org

Dansul poate vorbi în locul cuvintelor. Mai ales atunci când acestea nu ajung la intensitatea necesară pentru a descrie relaţiile umane complicate, trăirile abisale şi reacţiile vulcanice, gesturile necugetate, rivalităţile distructive sau angoasa excluderii. Asta îţi vine în minte când vezi ce poate face din dans Adrien Ouaki în filmele sale. Unul dintre acestea, Wild, prezintă prin intermediul coregrafiei flashback-uri răvăşitoare din trecutul unui bărbat ajuns la închisoare. Ambiguitatea scenelor, mişcările pătimaşe ce reflectă conflictele din cuplu sau lupta între doi bărbaţi rivali te aruncă brusc în vieţile unor personaje care îşi dansează tentaţiile, furia, neputinţele şi fragilităţile.

Wild este un film plin de dramatism. Te zguduie datorită coregrafiei pline de aluzii, trăirilor ce erup în mişcările complicate, coloanei sonore şi ritmului impus de camera de filmat, ce trece ameţitor de la acalmie la impulsivitatea ciocnirilor. În câteva minute, ai impresia că defilează prin faţa ta întraga natură umană copleşită de trăirile scăpate de sub control. Îmbinarea dintre spaţiul claustrofob şi contrastul dintre culorile spaţiului exterior şi nuanţele terne din spaţiul captivităţii transformă dansul într-o pledoarie pentru compasiune.

 

We No Longer Wait For The Barbarians (r: Alain El Sakhawi) – Menţiunea pentru inovaţie

foto: bidff.ro

Tot despre un apel la compasiunea faţă de fragilitatea umană exprima şi filmul We No Longer Wait For The Barbarians. Este o replică vizual-coregrafică zguduitoare dată poeziei lui Kavafis – Asteptându-i pe barbari (ce l-a inspirat şi pe Coetzee în alegerea unui titlu de roman). În decorul unui şantier naval, plin de conteinere, un bărbat debusolat, ce pare a fi un refugiat, este luat în derâdere de o femeie ce pare a fi una dintre miile venite din Est în Occidentul ademenitor. Se luptă, se tachinează. Ea este sigură pe ea şi ironică. În schimb, el pare dezarmat, vulnerabil şi năucit de spaţiul copleşitor. Încep un dans alert, plin de mişcări ce le pun trupul la încercare. Fac schimb de priviri şi transformă decorul industrial auster într-un tărâm al emoţiilor clocotitoare şi al disperării. Apoi decorul se schimbă şi cei doi îşi continuă dansul într-un palat cu ornamente aurite, ce aminteşte de Versailles ori Ermitaj.

La finalul scurtmetrajului nu ai prea multe răspunsuri, însă dansatorii te fac să empatizezi cu personajele create. Să le simţi temerile şi tensiunile specifice fiinţei umane excluse, aruncate într-o lume necunoscută, fără un reper salvator. Ei nu îi rămâne decât să îşi danseze angoasele, pierderile şi dramele. Să îşi transforme neputinţa în duritate sau în zeflemeaua aruncată spre o fiinţă şi mai vulnerabilă. Toate acestea sunt exprimate de regizorul Alain El Sakhawi ce a reuşit să condenseze în câteva minute o experienţă apăsătoare. Nu vezi patetism, ci doar autenticitate şi inventivitate coregrafică tulburătoare.

Citeşte şi La Danseuse – Povestea unei vizionare din vechiul Paris, într-un spectacol uluitor

Magritte şi Hokusai în două filme experimentale prezentate la Bucharest International Dance Film Festival (ediţia din 2016)

Bucharest International Dance Film Festival – Mit. Natură. Mişcare. Psihic

La Danseuse (The Dancer) – Povestea unei vizionare din vechiul Paris, intr-un spectacol uluitor

Magritte si Hokusai in doua filme experimentale prezentate la Bucharest International Dance Film Festival (editia din 2016)

Bucharest International Dance Film Festival – Mit. Natura. Miscare. Psihic

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here