Cum sa pui banii să lucreze pentru tine și să te pensionezi mai repede

0
439

Un om de serviciu la un supermarket in America a donat la moartea sa o avere de $8 milioane către librarii si spitale, lasandu-si familia contrariata despre cum a reusit sa adune atatia bani dintr-un salariu asa mic. S-a aflat ulterior ca acest om de serviciu pusese deoparte $300 / luna timp de 65 ani. Și totuși, cum a ajuns ca echivalentul a $250.000 ($300 x 12 luni x 65) să valoreze $8 milioane? Investindu-i!

Ca urmare a experientelor FNI si Caritas, marea majoritate a romanilor si-au pierdut increderea in sistemul financiar, in special in investițiile la bursă. Totusi, in SUA, americanii isi construiesc singuri pensia printr-un program scutit de taxe (401k) investind in companii listate pe bursa la alegerea lor (suportand si riscul in acelasi timp).

Istoric vorbind, indicii ce urmaresc pietele de actiuni din SUA au crescut in medie pe an cu 8% de la inceputul secolului XX. (Pietele de obligatiuni (fiind mai sigure si cu un risc redus) in aceeasi perioada au crescut cu 4% an.) Pe de alta parte, rezultatele trecute nu sunt o garantie pentru rezultatele viitoare! Deci daca un consilier financiar cu carti frumoase in biblioteca si scaune de piele in birou îți va promite un randament garantat, ar fi mai bine sa fugi; asa ceva nu exista! Dar, pe termen lung si in medie, pietele de actiuni ar trebui sa creasca cu acei 8%.

Deci cum îți investești banii?

 

Niciodata toate ouale in acelasi coș

nu ti tine toate ouale in acelasi cosÎn primul rând, nu ții toate ouăle în același coș. Acesta e principiul diversificării. Mai sus am discutat despre o crestere istorica medie a pietelor financiare, dar abaterea de la această medie poate fi destul de ridicata in anumiti ani si sub anumite circumstante  (de exemplu criza din 2008). Mai mult, unele din companiile cotate pe bursa uneori dau faliment, iar actionarii acelei companii in general pierd banii investiti.

Aici intra in joc diversificarea: sa presupunem ca îți imparti capitalul in 30 de parti egale si investești in 30 de acțiuni (fiecare acțiuneva avea o greutate de 3.33% in portofoliul tău); in cazul in care o investitie se dovedeste a fi nefasta riscul de a pierde este limitat la 3.33% (si totusi, istoric vorbind, chiar si in cazul unui faliment de obicei se recupereaza un procent din investitie). Acelasi rationament este si in cazul in care o companie devine foarte profitabila si isi dubleaza valoarea, portofoliul va creste cu doar 3.33%.

 

Cum alegi firmele în care să investești?

1799e31167498fe7c3eb4c577874873fUna dintre soluțiile cele mai la îndemână este să nu le alegi. Dupa ce am clarificat avantajele diversificarii este important sa vorbim în continuare despre ETFs (exchange traded funds) si indici.

Pentru a putea masura cresterea pietelor financiare, finantistii au construit ceea ce se numesc indici. Un index e un portofoliu ipotetic alcatuit din acțiuni ale companiilor listate pe o anumita piata. Astfel in Romania avem BET Index cu 13 cele mai valoarese companii; in Germania avem DAX Index cu cele mai valoroase 30 de companii, in Franta avem CAC40, Anglia FTSE100, SUA S&P500 ori NASDAQ. Din punctul de vedere al principiului diversificarii putem sa investim direct in indici astfel incat sa capatam o expunere pe o anumita piata fara sa cumparam toate actiunile individual si sa platim comisioane pentru fiecare tranzactie (actiuni ca Google, Amazon costa in jurul la 1000$). Aici intra in joc ETF-urile (Exchange Traded Funds) care sunt instrumente financiare ce urmaresc acesti indici.

Ca urmare, in loc sa cumparam actiuni la toate companiile ce compun indicele S&P (500 de companii!) putem investi intr-un ETF ce urmareste acest index, cu un comision minim (0,5%/an) si fara a fi nevoiti sa cumparam actiuni la toate cele 500 companii.

Aceasta strategie trebuie comparata cu a investi in fonduri mutuale. Fondul mutual este exact ca un index doar ca o persoană (numită asset manager) alege ce companii sa adauge in portofoliu. Problema cu fondurile mutuale este ca vin cu comisioane de 1-2%/an si uneori si cu comision din potentialul profit. Mai mult, din punct de vedere empiric, e dovedit ca doar 5% din acesti asset manageri au reusit de-a lungul istoriei sa bata piata (Warren Buffet este unul dintre aceștia), iar restul au pierdut bani in raport cu indicii cu care s-au comparat. Lamurind si conceptul ETF, ramane intrebarea noi in ce investim? pe care o voi aborda in articolele viitoare. (gandește-te la ETFs ce urmaresc companii ce activeaza in piata oncologiei, robotica samd)

 

A opta minune a lumii – Dobanda la dobanda

5020836d1d2581e0b224b14c1305c2baCum ziceam, să nu ai încredere în consilieri financiari care-ți garantează o anumită creștere. Dar cu siguranță poți să ai încredere în efectele miraculoase ale dobânzii la dobândă (dobânda compusă). Este un alt concept important pentru a înțelege cum banii tăi pot să lucreze pentru tine. Albert Einstein numea dobânda la dobândă ca fiind a opta minune a lumii. Sa ne imaginam ca ai 25 ani, tocmai ce te-ai căsătorit si vrei ca fiul tău sa invete la Harvard, unde un MBA costa $150.000. Daca pui deoparte in fiecare luna $275 la o dobanda anuala de 6%, dobanda la dobanda va transforma toate depozitele lunare in $150.000 dupa 22 ani. Acelasi rationament functioneaza si cu o casa, pensie samd.

 

Cât ești dispus să riști?

citat richard branson despre riscUn proprietar de imobile ce le închiriază dar are și venituri de la un loc de muncă va avea o abilitate mai mare de a risca versus un tanar ce tocmai a intrat in viata activa.

Varsta investitorului e un alt criteriu important! In general, tinerii sunt considerati ca avand o disponibilitate mai mare de a risca intrucat este presupus ca vor fi in viata activa pentru o perioada mai lunga. Astfel, un consilier financiar ii va sfatui sa investeasca o proportie mai mare a capitalului in actiuni (ce vin cu un risc mai mare, dar si cu un randament pe masura) si o proportie mai mica in obligatiuni (risc mai mic, randament mai mic).

Un senior ce deja a avut o viata activa consistenta va avea in mod normal o disponibilitate redusă pentru risc (va avea nevoie de o pensie si nu de atacuri de panica daca economia intra in depresie!). Astfel, el va investi o proportie mai mare a portofoliului in obligatiuni (ce anual aduc un randament numit cupon) si una mai mică in actiuni.

Așadar, cum a reușit omul de serviciu să lase o moștenire de 8 milioane USD? Câteva din răspunsuri au fost cu siguranță: investițiile în portofolii diversificate, efectul dobânzii la dobândă, continuitate și consecvență, dar și un mod de viață frugal. Toate au contribuit în a-i construi această avere.

Succes!

 

Citește și 9 sfaturi pe înțelesul tuturor de la Warren Buffett, “Oracolul” din Omaha

Cum să ne bucurăm de bani punându-i deoparte, mai mult decât dacă i-am cheltui?

 

 

9 sfaturi pe înțelesul tuturor de la Warren Buffett, “Oracolul” din Omaha

Cum să ne bucurăm de bani punându-i deoparte, mai mult decât dacă i-am cheltui?

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here