A perdre la raison


Premiera: 26 April 2013
0
475

Inclus în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes (2012), drama À perdre la raison e inspirată de un eveniment real: în 2007, Genevieve Lhermitte, o casnică din Bruxelles, şi-a ucis cu sânge rece cei cinci copii.

Pornind de la acest eveniment, scenaristul şi regizorul belgian Joachim Lafosse (Private Property) creează, în colaborare cu Thomas Bidegain (Rust & Bone) si Matthieu Reynaert, o dramă psihologică, dar și o privire critică asupra unor probleme sociale – statutul imigranţilor şi relaţiile de putere între sexe.

Murielle (Dequenne), o învăţătoare belgiană, şi Mounir (Tahar Rahim), un imigrant marocan, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi se mută în casa doctorului André Pinget (Niels Arestrup), o adevărată figură paternă pentru Mounir. La început, în casă pare să domnească o relativă armonie dar, odată ce apar copiii, atitudinea autoritară a lui André şi influenţa stranie pe care o exercită acesta asupra lui Mounir încep să submineze relaţia de cuplu şi s-o izoleze pe Murielle.

Émilie Dequenne (Rosetta) a primit premiul de interpretare al secţiunii Un Certain Regard la Cannes pentru acest portret al unei femei prinse într-un triunghi claustrofobic și de coşmar care o conduce à perdre la raison.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here