Accident nocturne – Parisul himeric

0
468

Un tânăr este lovit de o maşină, apoi semnează o declaraţie în care vinovaţii sunt scoşi basma curată, el primind în schimb o sumă considerabilă. Dar nu suma îl interesează de fapt, ci femeia din maşina implicată. O caută, dar pare să se fi evaporat într-un Paris al nopţilor ce fac trecerea de la timpul realităţii la unul subiectiv, în care actele de identitate se dizolvă într-o pâclă nocturnă ce învăluie mai toate amintirile personajelor din romanele scrise de Patrick Modiano, încât ai impresia că mai există un Paris, unul atemporal, în care nimic nu mai este clar, şi în care eşti atras ca într-un spaţiu al suspansului ezoteric, doar că, în locul unor formule mistice, ai parte de irealul poveştilor cu personaje clandestine, la graniţa maleficului, dar care înlocuiesc pericolul cu voluptatea misterului. Accident nocturne, n.red.romanul a fost citit direct în limba franceză, continuă demersul scriitorului de a reface harta unui Paris recuperat din memoria precum un abur venit de nicăieri, din care ies şarlatani, spectre ale unor apropiaţi ce şi-au fabricat identităţile sau cartiere şi bulevarde periferice dispărute.

Mulţi îi atribuie Parisului nocturn carnalitatea romanelor scrise de Miller, timpul dilatat al saloanelor de opium din perioada interbelică, siluetele feminine dezinvolte sau atmosfera cufundată în acea stranie întunecime vaporoasă din fotografiile realizate de Brassai, pe care nu-l poţi exclude atunci când pomeneşti de Parisul văzut de Patrick Modiano. Deşi renunţă la erotismul fotografiilor alb-negru din cartierele plăcerilor în favoarea unor imagini voalate, în care personajele clandestine devin umbre evaporate, Modiano păstreaza acelaşi interes pentru Parisul senzual ieşit din timp şi transformat într-o zonă liberă, unde protagonistul experimentează eterna reîntoarcere la o întâmplare ale cărei personaje cu biografii recuperate din evidenţele publice îşi schimbă identităţile şi par a fi în mai multe locuri deodată sau în nici unul, dacă vrei să le verifici adresa.

Romanul Accident nocturne continuă periplul printr-un Paris al salturilor în timp şi al dezrădăcinaţilor aflaţi în căutarea unor piese-lipsă din propriul trecut. Străzile amintirilor şi reperele istorice devin fluide în orasul lui Modiano şi îşi pierd locul pe harta realului, alunecând într-un suprarealism urban creat, paradoxal, prin mijloacele unei raportări cât se poate de lucide la real, ce poate lua forma unei investigaţii detectiviste. După cum se întâmplă în toate romanele sale, ce au fost scrise astfel încât să pară o destăinuire la persoana I, protagonistul-narator devine un captiv al propriului trecut de care a vrut să se îndepărteze prin toate mijloacele odată ieşit din adolescenţa plină de umbre şi goluri identitare, ca mai apoi, un eveniment neaşteptat să-i bulverseze memoria şi să-l oblige să caute personaje sumbre şi enigmatice din alte decenii. În cazul personajului central din roman, evenimentul declanşator este un accident de maşină din Place des Pyramides, care îi prilejuieşte întâlnirea cu o prezenţă feminină ce pare o reincarnare a unui trecut-fantomă, cu părinţi absenţi, implicaţi în afaceri tulburi şi nedefinite, binefăcătoare ce nu-i stau mult prin preajmă şi nopţi de iarnă care miros a eter. Acest miros al eterului devine un stimulent al flashback-urilor ce par nişte instantanee realizate de fotografii Parisului alb-negru, având rolul pe care îl deţinea faimosul desert în romanele introspective ale lui Marcel Proust.

Mirosul ascuţit al eterului anulează graniţa dintre decenii, încât personajul-narator se trezeşte într-un Paris ciudat, în a cărui existenţă ar fi crezut mai degrabă un asiatic pentru care mitul eternei reîntoarceri şi normalitatea straniului nu sunt plăsmuirile unui excentric având prea multe lecturi ezoterice la activ, ci o altă faţetă, mai greu sesizabilă, a firescului. Aşa cum siluetele din fotografiile lui Brassai sunt înconjurate de un nimb de lumină laptoasă ce poate face din promiscuitatea şi vulgaritatea unor străzi rău famateo imagine dintr-un timp străin, care pluteşte spre o lume invizibilă, dar simţită prin fiorii infiltraţi în toţi porii privitorului şi în langoarea plină de umbre de pe chipul personajelor, zilele care se succed accidentului în care a fost implicat protagonistul fac parte dintr-un timp dilatat, pâclos, în care anotimprile se suprapun, personajele din prezent par nişte reincarnări ale celor din trecut, iar un profesor deghizat într-un guru le vorbeşte despre mitul eternei reîntoarceri şi aplicabilitatea lui în real unor studenţi ce şi-au mutat sala de curs în localurile boeme obscure. Pentru acest personaj central, spaţiul eterne reîntoarceri poate fi găsit în grădinile Trocadero, în camerele de hotel unde accesul se poate face şi sub identităţi false, dar şi în cafenelele rămase pe harta unui oraş paralel multă vreme de la demolarea clădirilor vechi de lângă maidanul de la periferie.

De câte ori citeşti o carte scrisă de Modiano ai impresia ca asişti la o îmbinare dintre o investigaţie, un film noir fără dezlănţuiri finale înfiorătoare, dar plin de suspansul volatilizat în aluzii ambigue, şi un paienjeniş al fantomelor scăpate dintr-o memorie nerevendicată şi neasumată. La un moment dat încetezi să mai urmăreşti firul narativ deşirat în impresii vagi, lăsând nostalgia după un oraş pe care nu l-ai cunoscut să te cuprindă pe măsură ce străbaţi bulevardele şi cartierele mai puţin cunoscute alături de personajul central. Tocmai prin această falsă nostalgie indusă unor cititori străini, care s-au născut prea târziu pentru a cunoaşte Parisul din trecutul său, devine Patrick Modiano un scriitor capabil de a crea un real himeric doar prin mutarea dintr-un deceniu în altul a unui carneţel plin de adrese, însemnări şi date ale unor biografii evazive, sau prin mutarea unui personaj într-un alt colţ al oraşului exact în momentul în care informaţiile păreau să alcătuiască un puzzle coerent, urmând să reapară apoi într-o cafenea discretă, unde să iniţieze degajat nişte conversaţii despre nimicurile cotidiene pentru a se putea eschiva prin eleganţa unui dialog întreţinut de amorul prezentului suspendat.

Editura Gallimard, 2003

Imagini: Andre Kertesz (www.houkgallery.com/exhibitions) si Brassai (onequalitythefinest.com)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here