Aceasta casa

Unde: James Graham
Cand: 16 May 2013
0
161

The Light Cinema continuă seria transmisiunilor în direct a spectacolelor de teatru de la Royal National Theatre din Londra cu spectacolul Această casă (This House) de James Graham, programat pentru 16 mai, de la ora 21:00.

Cunoscut pentru piese ca Little Madam, o reconstituire originală a vieţii lui Margaret Thatcher, şi Tory Boyz, o dramă despre homosexualitate în cadrul Partidului Conservator, James Graham ne oferă un nou thriller politic, despre jocurile de culise ce constituie faţa nevăzută a maşinăriei democratice.

Londra, 1974. Din cauză că nici una din taberele politice nu deţine majoritatea absolută în Parlament, se dau lupte pentru înclinarea balanţei într-o parte sau alta, iar miza este destinul naţional în plină criză economică. Fiecare vot contează, bătălia politică degenerează uneori în confruntări fizice,  iar „actorii” aflaţi în culise recurg la strategii şi manevre nu tocmai ortodoxe spre a pune în mişcare rotiţele mecanismului politic.

Această casă surprinde o schimbare de paradigmă, crepusculul unui anume tip de idealism şi zorii unei lumi în care tradiţii şi loialităţi seculare sunt călcate în picioare în lupta după putere.

Verdictul Daily Telegraph: “amuzant, emoţionant şi plin de suspans”.

Preţul biletelor este de 55 lei – preţ întreg, respectiv 45 lei – preţ redus pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here