Adaptation – autoreferential pana la implozie

0
649

Cititorii care au avut tangente literare in adolescenta isi vor aminti probabil de auto-ironiile pe care le presarau prin lucrarile proprii dezamagitoare, pentru a atenua din sentimentul de rusine. Cel putin primele ore (sic!) din Adaptation (2002) sunt dedicate acestui tip de self-loathing. Urmarim strofocarile lui Charlie Kaufman (Nicolas Cage), un scenarist foarte exigent cu sine, pus in postura deloc placuta de a adapta cinematografic o carte de un gen incert.

Acelasi Kaufman (deja recunoscut pentru scenariul Being John Malkovich) semneaza scenariul filmului pe care il vedem, atribuindu-si  – cel putin intr-un mod superficial – atat calitatea de scenarist, cat si cea de personaj principal. Cu alte cuvinte, suntem plasati pe pozitia de martori ai procesului de creatie ce a nascut Adaptation.

Forma neobisnuita a scenariului nu ajuta insa la dezvoltarea lui organica, dand pe alocuri impresia unui experiment al unui intelectual cu pretentii.  Rezultatul nu poate fi decat plictisitor, unul dintre personaje chiar recunoscand autoironic ca "you're gonna bore [the audience] to death".  

In beneficiul filmului, totusi, povestea filmului traieste, nefiind subsumata formei metanarative artificioase. Evenimentele ce pe parcursul vizionarii ne pot deranja ca redundante isi gasesc rostul odata ce intelegem finalul, care la randul sau se leaga bine cu restul povestii. Cele cateva pasaje redate ca atare din The Orchid Thief, cartea ce sta la baza lui Adaptation, sunt suficiente pentru a ne da de inteles ca mesajul ei a fost surprins cu succes, "chinul" prin care trece Kaufman nefiind in van. 

Desi  in general monoton, Adaptation reuseste sa fie si distractiv. Atat Nicolas Cage, care surprinde prin doua roluri inedite, cat si personajul lui Chris Cooper se dovedesc a fi surse de amuzament. As comenta negativ prestatia lui Meryl Streep, care pe tot parcursul filmului nu afiseaza decat o senzatie de uimire. Atitudinea ei constant perplexa si meditativa ajunge sa fie enervanta, daca nu de-a dreptul comica. Nu m-ar fi surprins o scena in care sa se releve despre personaj ca sufera de o dependenta cronica de feniciclidina.

Adaptation este de fapt Being John Malkovich spus altfel: aceeasi tema despre cum se scriu povestile este reluata de Kaufman intr-o forma noua. Dar imi este greu sa imi inchipui un public in afara unui curs de creative writing pentru care un scenariu nonconformist va fi suficient in oferirea unei experiente cinematografice placute. Adaptation este intr-atat de absorbit de scopul sau – la modul incipit si declarativ deopotriva –  incat esueaza la capitolul estetic. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here