Aguirre, Mania lui Dumnezeu – De aur scapa cine poate

0
1016

Apocalipsa vine plutind în jos pe Amazon, în căutarea miticului El Dorado. Semnele ei sunt evidente: febra junglei, halucinaţiile, săgeţile otrăvitoare ale băştinaşilor, lăcomia… Pe toate le ignoră un fals profet al metalului ce strălucește precum aurul. Îl cheamă Aguirre şi nu crede decât în el însuşi. Îşi trădează regele, îşi  ucide camarazii şi apoi se autointitulează Mânia lui Dumnezeu, pe care o stârneşte când visează să-şi transforme fiica în noua lui mireasă. Astfel plănuieşte să dea o nouă dinastie pură, ce va stăpâni ţinutul aurului.

Aguirre, unul dintre conchistadorii trimişi de coroana spaniolă în Peru, visează la faimosul El Dorado, un regat de legendă, care aprinde imaginţia europenilor, pentru că pe indienii din America de Sud este mai greu să-i păcăleşti cu poveşti despre cai verzi auriţi. Acolo unde suveranii ce-au rămas acasă speră să existe comori, Aguirre zăreşte deja un regat virgin al abundenţei, dar lipsit de conducători. Ce să facă el cu atâta bogăţie adunată la un loc? Nu vrea s-o încarce-n cufere pentru a o duce-n Spania, pentru că nu-l interesează banii. Doar n-a bătut atâta drum pe mare, n-a urcat şi a coborât Anzii doar pentru a-şi face părintele Carvajal, preotul care însoțește expediția, un crucifix de aur care să-l apare de rele în adâncul pădurii amazoniene. Vanitosul Aguirre vrea faimă şi putere, cu orice preţ, chiar şi cu al inocenţei răpite fiicei lui…doar în gând (vedeţi spre final de ce). La început, Aguirre îi poartă cu zăhărelul pe câţiva soldaţi, îl detronează pe regele său, autoproclamându-se conducătorul Noii Spanii, iar în cele din urmă îşi arată mâna de fier, de parc-ar fi un veritabil dictator ce-şi ucide rivalii. Începe să vadă comploturi peste tot şi îşi transformă camarazii în prizonierii unui plan stupefiant şi diabolic.

După ce vei urmări filmul, unul dintre cele mai bune din toata cinematografia germană, sigur vei zice : A fost extraordinar!, cu atât mai mult cu cât personajul este unul real, dacă e să ne luăm după însemnările părintelui Carvajal, trimis alături de Aguirre să găsească El Dorado, fără să ştie că drumul spre iad este pavat cu aur şi cu setea de putere dusă până la nebunie. Te va impresiona personajul central, interpretat de unul dintre copiii teribili ai filmului german, Klaus Kinski, un actor care, prin ochii exoftalmici ai prizonierului unei idei fixe şi privirea de uliu ce-şi ţintuieşte prada, vrea să te hipnotizeze astfel încât să-l crezi pe Aguirre de fiecare dată când le promite camarazilor aurul şi nestematele din inima junglei. Îi reuşeste, aşadar, un rol de ţinut minte.

Kinski transformă scenele pline de monologuri într-o piesă de teatru. În locul sălii de spectacol, este folosită o plută de lemn în derivă. Protagonistul este un smintit paranoic şi exaltat asemenea unui conducător fanatic, dar păstrează acea măreţie stranie şi profetică a unui suveran aflat chiar la graniţa dintre apogeu şi prăbuşire, după ce şi-a construit un regat ireal în propria minte.

Considerat un film de artă, Aguirre – Mânia lui Dumnezeueste copleșit de imagini picturale, interpretarea şi mișcările tacticoase ale camerei de filmat înlocuind efectele speciale atât de căutate în ultimii ani. Unele scene pot fi considerate o pictură ce prinde viaţă, cum ar fi coborârea din Anzi, captată meticulos. Soldaţii în armură, veşmintele în culori vii ale incaşilor ce par nişte figurine care se măresc pe măsură ce părăsesc fundalul pentru a veni în prim-plan şi dinamismul personajelor din planurile îndepărtate vor să ţi-l imaginezi pe Bruegel pictând un peisaj sud-american.

Meritul regizorului Werner Herzog este acela de-a evita clişeul unei călătorii inițiatice, în care toată lumea se descoperă pe sine după ce lasă naibii aurul blestemat şi dansează liber în jurul focului alături de indieni. Nimeni nu evoluează în lumea lui Aguirre, nici măcar el însuşi. În ciuda obsesiei, o fărâmă de luciditate îi aminteşte că, de fapt, rămâne un mare nihilist, care-şi trimite supuşii la moarte, aşa cum un rege lacom dintr-o poveste suprarealistă arde păduri întregi pentru a întreţine focul ce rumeneşte cărnurile bine condimentate. Or fi canibali de-a lungul Amazonului, dar nu le vedem ospăţul, în schimb, Aguirre se descurcă de minune când vrea să-şi devoreze psihologic armata. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here