Alesul – Pacatosul inocent

0
459

Credeai că nu s-a mai văzut un Papă cu taine scandaloase precum cel din clanul Borgia? Thomas Mann, în ultimii ani de viaţă, nu s-a lăsat până nu te-a contrazis, scoţând de la naftalina medievală o poveste înfiorătoare, dar spusă cu multă compasiune. Alesul, un roman atipic, reinterpretează legenda referitoare la Papa Gregorius, amintită, la sfârşitul secolului al XVII-lea, prin înfloriturile şi născocirile veninoase (ar spune unii) ale menestrelului Hartmann von Aue. Legenda îmbină povestea copilăriei lui Moise, abandonat într-un coş plutind pe Nil, cu a lui Oedip. Deşi nu a beneficiat de PR-ul asigurat de nişte vlăstari la fel de neastâmpăraţi ca el, cum erau copiii din familia Borgia, faima Papei Gregorius, părăsit într-un butoi lăsat în derivă pe mare, devine o corabie în ale cărei pânze suflă imaginaţia de povestitor hâtru a lui Thomas Mann.

Gura inocentului păcătoşi compătimeşte. În roul inocentului: călugarul irlandez Clemens, ajuns în Cetatea Sfântă a bazilicilor splendide şi a vanităţilor strălucitoare. Ţinându-se departe de vestitele curtezane ale Romei, slăvite în câteva odai ale clericilor, dar şi de invidia stârnită de un slujitor al Domnului ajuns într-o funcţie mai înaltă decât el, Clemens rescrie povestea unui păcătos atipic, pus în fruntea Bisericii Catolice după ce a înfruntat ruşinea originii sale incestuoase. Fără a-l înfiera, Clemens vorbeşte despre acest Papă cu smerenia înţelegătoare a inocentului ce nu a cunoscut ispitele carnale şi a confesorului tolerant ce şi-a uns bine urechile cu secrete de nerostit.

Deşi câteva întâmplări mai fără perdea i se par demne de consemnat pentru a stârni pofta de lectură a enoriaşilor, Clemens îşi menţine distanţa morală faţă de ispită, apelând blând la iertare, nicidecum la flagelările provocate de veşnicul dispreţ al fanaticilor. Nu înţelege el multe dintre căile întortocheate ale viciilor şi poftelor umane, dar nu-i lipsesc darul aluziilor cu tâlc, al umorului şi al autoironiei, îndulcite de o compasiune fără margini în acel Ev Mediu al vânătorii de păcătoşi. În relatările scrise de Clemens, Papa Gregorius apelează la deghizări candide şi distinse. Mai întâi este prunc inocent şi lipsit de apărare, abadonat şi salvat de nişte pescari, apoi devine un adolescent cu trăsături nobile şi atrăgătoare, dedicat învăţăturii şi admirator al eroilor din poveştile cavalereşti. Căutându-şi originile, Gregorius o va lua pe urmele lui Oedip, apoi va intra în Cetetea Eternă, unde va lăsa în urmă legende, suşoteli, bârfe şi un pustnic luminos, care nu apleacă imediat urechea la asemenea cuvinte otrăvitoare.

Clemens devine un povestitor ghiduş, cu talent de menestrel post-modern. Ştie  să apeleze la jocuri de cuvinte, aluzii rafinate şi la umorul spiritual, aşa cum vocea blajinului se foloseşte uneori de picanteriile ce pot deveni cele mai bune satire moralizatoare, fără a primi culorile hâde ale închizitorilor, ci farmecul ispititor şi deschizător de minţi al unor scrieri ce se aseamănă cu Decameronul, varianta mai domolită, că doar ne aflăm încă în Evul Mediu cu povestea lui Gregorius. Deşi te-ai obişnuit ca întâmplările deocheate din vieţile clericilor să fie redate sub forma unor imagini abundente, pline de prezenţe voluptuoase, fiice şirete, revărsări ale unor obiecte de preţ ca dovadă a unei lăcomii erotice şi senzualiste fără margini, ei bine, în romanul scris de Thomas Mann, tablourile renascentiste sunt înlocuite de ilustraţiile din manuscrisele medievale, în care domniţele, regii şi cavalerii aveau chipuri de păpuşi bucălate şi evlavioase.

Alesulte face să pui mâna pe o altă carte despre legende şi personaje cu biografii spectaculoase, la rândul lor înstrăinate de familie. Este vorba despre Mitul naşterii eroului, scrisă de psihanalistul Otto Rank. Îmbinând cele două lecturi, povestea lui Thomas Mann capătă noi lumini prin noua perspectivă asupra vinovaţilor fără vină şi asupra imaginarului colectiv.

Cartea a apărut la editura Humanitas și poate fi comandată de aici.

  Humanitas Fiction, 2014

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here