Alta tara – O capodopera

0
595

Dacă Altă ţară este prima carte scrisă de James Baldwin pe care o citeşti, vei căuta prima librărie pentru a-ţi cumpăra şi altele semnate de acesta.

Romanul curge irezistibil precum jazz-ul cântat într-un local din New York, acel jazz acompaniat de o voce acaparantă, care povesteşte despre vieţile unor oameni ce au cunoscut atât voluptatea şi nevoia Celuilalt de a oferi plăcere prin abandonul suprem în compania persoanei iubite, cât şi cele mai adânci suferinţe. Altă ţară este precum existenţa celor ce nu şi-au refuzat nici o trăire, fie ea dătătoare de inspiratie sau de agonie prelungită, adică un roman în care tandreţea se întâlneşte cu nedreptatea rapace, în care umanitatea şi dezumanizarea sunt un cuplu toxic într-o societate alienantă.

Considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori americani, James Baldwin are un stil plin de magnetism care te împiedică să îi laşi cartea din mână. Te laşi sedus de acest stil chiar dacă ajungi la pasaje greu de suportat despre urmările rasismului, urii, trădării şi disperării într-o metropolă a tuturor posibilităţilor pentru albi, dar a tuturor umilinţelor pentru cei având origini africane. Poţi spune că James Baldwin a fost capabil să dea unele dintre cele mai frumoase pagini despre nevoia de celălalt, despre iertare, empatie, prietenie, alteritate în cuplu şi nevoia de afecţiune tocmai într-un roman devenit emblematic pentru unii dintre cei mai urâţi ani pentru comunitatea afro-americană şi pentru orice om (indiferent de rasă) care îşi dorea să trăiască într-o societate normală, tolerantă, unde să poată deveni ceea ce şi-a dorit.

Să devină ceea ce ce visase urmărea şi Rufus, unul dintre personajele romanului. Pasionat de muzică într-o perioadă în care jazz-ul îi oferea unui artist afro-american o şansă la demnitate şi la fericire, Rufus a fost răpus de ostilitatea unei Americi rasiste, în ciuda atmosferei din anii ’60, care anunţau emanciparea celor vulnerabili.

Zguduit de vinovăţie după ce a contribuit la decăderea unei femei albe din Sud, care se îndrăgostise de el şi care devenise ţapul ispăşitor pentru toate umilinţele îndurate de Rufus din partea omului alb, în special a omului alb din Sudul unde strămoşii lui au cunoscut iadul plantaţiilor de bumbac, şi căzut pradă tendinţelor autodistructive, Rufus decide să se arunce de pe un pod. Dispariţia lui fizică îl face mai viu ca niciodată în vieţile celor din jur, care au fost mereu fascinaţi de carisma, de erotismul, de francheţea, dar şi de misterul lui.

Rufus era un cameleon plin de acel şarm al nesupusului cu fire vulcanică. Amintirile despre el îi aduce împreună pe oamenii care l-au iubit. Cel mai bun prieten al lui Rufus, un alb pe nume Vivaldo, ajunge să se îndrăgostească până la veneraţie de Ida, nimeni alta decât sora lui Rufus, la rândul ei o aspirantă la statutul de artistă în lumea jazz-ului. Tot Rufus leagă cuplul format din Vivaldo şi Ida de cel format din Richard, un scriitor debutant, şi progresista lui soţie, Cass.

Pe măsură ce relaţiile dintre personaje devin din ce în ce mai tensionate şi intense, în scenă mai intră o persoană a cărui existenţă a fost marcată de personalitatea lui Rufus. Este vorba despre actorul Eric, reîntors de la Paris, oraşul devenit emblematic pentru Baldwin, fiind asociat cu libertatea şi cu viziunea sofisticată asupra diversităţii umane. La Paris, Eric pare să-şi fi găsit jumătatea după ce l-a întâlnit pe Yves, un tânăr decăzut, care hălăduia pe străzile rău famate ale oraşului.

Dintre toate personajele cărţii, Rufus şi Ida (sora lui) sunt singurii afro-americani. Ai fi tentat aşadar să îi consideri singurii care au de suferit în America de la începutul luptei pentru emancipare. Că sunt singurii care duc o luptă greu de câştigat. Că doar ei simt că trebuie să se ascundă în prezenţa celorlalţi pentru a nu fi judecaţi, agresaţi, respinşi, hărţuiţi, alungaţi. Însă James Baldwin, care a suferit de o dublă stigmatizare – a fost un afro-american gay -, se dovedeşte a fi plin de empatie atunci când scoate la suprafaţă şi dramele prin care trec personajele albe.

Ajungi să te ataşezi de James Baldwin datorită modului în care îşi dă voie să vadă problemele şi vulnerabilităţile din tabăra cealaltă, din care provin majoritatea celor ce i-au hăituit pe cei din comunitatea lui. Găseşti în paginile sale unele dintre cele mai sensibile şi lucide pasaje despre umanitate (întreaga umanitate) într-o perioadă a segregării nu numai rasiale, ci şi din cauza alegerilor făcute, preferinţelor şi trăirilor.

În ţara lui James Baldwin ajung să fie victimele prejucăţilor aspre nu doar afro-americanii, ci şi albii consideraţi marginali, pervertiţi şi având idealuri care se opuneau viziunii tradiţionaliste a unui bun american. Nici femeia albă care îşi dorea să fugă de un soţ abuziv, nici emancipata albă ce îşi dorea să iasă dintr-o căsnicie în care devenise un simplu accesoriu şi nici bărbatul alb care nu accepta modelul primitiv al virilităţii nu erau mai bine văzuţi de majoritate.

Poţi considera Altă ţară un mozaic al suferinţelor şi al dorinţelor condamnate de o societate care sufocă pe măsură ce marile oraşe îşi continuă ascensiunea spre cer prin zgârie-nori. New York-ul anilor ’60 este, în romanul-cult al lui Baldwin, o babilonie şireată şi feroce, gata să devoreze, iar, din când în când, să mai aline printr-un jazz devenit oglinda traumelor şi al neîmplinirilor citadine. În acest New York, vieţile personajelor se împletesc în paralel cu deşirarea căsniciilor şi a vechilor legături ce le-au modelat identitatea.

Protagoniştii lui Baldwin sunt forţaţi de ura semenilor să se apropie unii de ceilalţi, să îşi fie unii altora adăposturi, chiar şi atunci când îşi mărturisesc greşeli foarte greu de iertat. Toate aceste intersectări de existenţe, captive într-o metropolă descrisă ca fiind la fel de necruţătoare pe cât de ademenitoare pare din afară, îi dau romanului complexitatea unei scrieri multistraficate din perspectiva subiectelor abordate.

Altă ţară ar putea fi considerat nu numai un roman despre efectele devastatoare ale rasismului, ci şi despre emanciparea tuturor categoriilor. Unii văd în el un roman despre lupta împotriva unei Americi tradiţionaliste, ostilă nu doar cu afro-americanii, ci şi cu alte categorii de cetăţeni deveniţi indezirabili, cum este şi Eric, fiul unui bărbat influent din Sud, care fuge pentru a iubi liber pe cine vrea el. Alţii văd un roman-cult reprezentativ pentru spiritul anilor ’60, în care emanciparea afro-americană se desfăşura în paralel cu emanciparea femeilor şi a minorităţilor sexuale.

Indiferent de interpretarea pe care diferitele generaţii de cititori i-au oferit-o acestui roman, imaginea unor personaje însetate de afecţiune şi dornice de a găsi un loc sigur în care să se poată dezvălui aşa cum sunt îţi va rămâne întipărită în memorie. Altă ţară este totodată o coregrafie imprevizibilă şi complicată a trăirilor dureroase, a mărturisirilor ce nu mai suferă încă o amânare şi a reproşurilor explozive îndreptate mereu spre persoana care nu le merită, dar care are marea calitate de a fi prezentă, de a dori să asculte, chiar şi cu preţul căpătării unei răni care lasă cicatrici.

Citeşte şi Ruta subterană – Despre cea mai curajoasă pasageră

Ruta subterana – Despre cea mai curajoasa pasagera

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here