Amintirea dragostei – Orgie si arta in povestea unei pictorite uitate din Parisul interbelic

0
1804

Dacă lecturile din timpul vacanţei includ şi explorările privind relaţia dintre artă, feminitate şi erotism atunci Amintirea dragostei este o carte memorabilă. Povestea unei pictoriţe nonconformiste în cel mai libertin sens al cuvântului se desfăşoară intens pe fundalul unui oraş care îşi trăieşte din plin anii nebuni şi climaxul descătuşării creative fără precedent şi fără pudoare şi când vine vorba de acele reprezentări vizuale ale imaginaţiei, şi când vine vorba de abandonarea în lăcaşurile clandestine ale plăcerii înfierate. Romanul te trimite direct în Parisul anilor ’20 (cu o mică escală prin stabilimentele mai puţin respectabile din New York). Regăseşti un Paris în care avangarda şi eliberarea femeii de sub constrângerile burgheze se întâlneau, iar artiştii când blamaţi, când ridicaţi în slăvi din Montparnasse deveneau nişte obiective turistice la fel de des frecventate pe cât erau galeriile, muzeele şi bordelurile celebre.

Jim Fergus readuce în prim-plan acel Paris de care aflăm doar din cărţile marilor libertini şi de care nu ne mai săturăm, chiar dacă nu l-am cunoscut niciodată. Este acel Paris în care se trăia deşănţat, dar cu stil şi multă inspiraţie artistică. Un Paris unde fiecare dorea cu orice preţ să uite de rănile Primului Război Mondial proclamând supremaţia plăcerilor fără limite şi a dinamitării oricăror legi vechi în artă, în moravuri şi în vestimentaţia feminină. Este acelaşi Paris ce l-a hipnotizat până şi pe neruşinatul neruşinaţilor, Henry Miller, care la începutul romanului Quiet Days in Clichy îţi dă de înţeles că în ciuda vastei experienţe hedoniste, priveliştea oferită de cartierele de pe malul stâng al Senei îl face să se simtă precum un baieţandru uimit de primele dansatoare de cabaret întâlnite. Şi nu întâmplător amintesc de primele impresii ale unui american la Paris. În acest roman, o pictoriţă din anii ’20 este readusă la viaţă de amintirile găsite la ferma unui cowboy pierdut cândva prin Montparnasse după ce a fost declarat un erou în timpul Primului Război Mondial.

La baza romanului stau trei poveşti de iubire declanşate brusc, aşa cum o cere şi hazardul senzual ce pluteşte în aerul Parisului, dar transformate apoi într-o concluzie cât se poate de adâncă despre acea relaţie amoroasă care poate schimba total credinţele despre lume, viaţă, evoluţie, umanitate şi fericire, avute până atunci. Amintirea dragostei începe de la un tablou intitulat Orgie, găsit de partenera scriitorului într-un anticariat din Nisa. Aflată în faza terminală a unei boli necruţătoare, ea văzut, în ceea ce alţii ar fi găsit o imagine scandaloasă, o mare poftă de viaţă exprimată prin frenezia culorilor de pictoriţa care avea numai optsprezece ani când l-a realizat. Pentru că e atâta bucurie şi tinereţe în denesul ăsta, şi e plin de vibraţia şi surpriza tinereţii, avea să-şi justifice îndrăgostirea la prima vedere de tabloul ce o făcuse celebră pe Chrysis Jungbluth, o pictoriţă care, alături de Tamara de Lempicka poate reprezenta varianta feminină a Parisului nebun, aşa cum este descris în romanul Ultimul nud dedicat unei alte artiste curajoase dar mai cunoscute decât protagonista din Amintirea dragostei.

Vreau să şterg stigmatul pornografiei din noţiunea de orgie. Vreau să fie o experienţă senzuală, erotică şi distractivă, în acelaşi timp. Şi mai vreau să vină oameni de naţionalităţi şi rase diferite (…) Bineînţeles, vom avea nevoie de mâncare, şampanie şi vin. Şi muzică, vreau râsete şi muzică în tabloul meu, aşa cum vreau dragoste şi dorinţă…şi poate puţin mister (…) Vezi tu, îmi doresc ca acest tablou să reprezinte cartierul aşa cum este, să fie un fel de metaforă a acestor vremuri în Montparnasse (sunt cuvintele personajului Chrysis)

pictura: Orgie de Chrysis Jungbluth credit: www.tombeeduciel.com
pictura: Orgie de Chrysis Jungbluth credit: www.tombeeduciel.com

Seducţia întreţinută de un tablou descoperit întâmplător se preface în dorinţa posesiunii unei opere de artă şi aduce laolaltă celelalte două poveşti de iubire ce stau la baza romanului: dintre autor şi partenera lui, căreia îi satisface acest ultim capriciu estetic, şi povestea de iubire dintre o pictoriţă rebelă şi un puşti maturizat în Franţa, crescut la o fermă din Colorado în spiritul victoriilor la rodeo şi la box. I se spunea Bogey şi avea să capete o faimă de cowboy aprig cu suflet romantic şi maniere de gentleman chiar şi în stabilimentul cu vânzătoare de plăceri, pe care le apăra de marinarii puşi pe scandal pentru a strânge suma necesară călătoriei dincolo de Atlantic. Din adolescenţă, Bogey dorea cu ardoare să ajungă în Franţa pentru a-şi căuta originile europene şi pentru a lupta împotriva barbarilor ce ameninţau o ţară despre care nu ştia mare lucru dar de care se simţea legat sufleteşte datorită unor străbunici născuţi cândva în patria lui Voltaire. Aici, după îndelungi peripeţii alături de cel mai bun prieten al său, armăsarul Crazy Horse, reuşeşte să se înroleaze, devine erou, boxează şi eşuează, din cauza rănilor de pe front, într-un bordel faimos printre artişti. În timp ce servea clienţii cu băuturi fine şi le păzea pe fetele vulnerabile de turiştii beţi, care nu cunoşteau manierele pariziene, o întâlnea pe artista care avea să devină marea lui dragoste şi ghidul spre feminitatea sofisticată. Era vorba despre pictoriţa Chrysis Jungbluth, care venea pentru a se bucura de vânzătoarele de plăceri ce îi serveau drept modele pentru tablourile sale.

pictura: Chrysis; credit: Jungbluthwww.artdecoceramicglasslight.com
pictura: Chrysis; credit: Jungbluthwww.artdecoceramicglasslight.com

Romanul lui Jim Fergus este şi un omagiu adus feminităţii eliberate, care îşi exprimă idealul emancipării prin artă, iar personajul său, nimeni altul decât o pictoriţă uitată odată ce s-a stabilit alături de soţul său în Martinica după terminarea celui De-al Doilea Război Mondial, are toate calităţile unui simbol al feminităţii descătuşate. Curajoasă pentru epoca ei, Gabrielle Odile Rosalie Jungbluth uită de regulile morale impuse unei fete provenite dintr-o familie respectabilă, în care tatăl cu vocaţie de peisagist amator are o strălucită carieră militară şi o reputaţie patriarhală de apărat. Învăţată să picteze de către tatăl său, se înscrie la o şcoală independentă din Montparnasse, deschisă doar pentru fete, deoarece acestora nu li se îngăduia să ia parte la cursurile de pictură alături de bărbaţi, şi nici să vadă un nud masculin pentru a învăţa proporţiile corpului uman în timp ce pictau. Abia când se aventurează prin acel Montparnasse al orelor târzii, Gabrielle îşi descoperă sexualitatea prin artă, spiritul rebel şi dorinţa de a cunoaşte lumea dincolo de vălul moralei rigide, ajunse o barieră pentru o pictoriţă ce ar vrea să le calce pe urme avangardiştilor, nu convenţionalilor de la Salonul Oficial.

Gabrielle îşi convinge tatăl să-i închirieze un atelier, apoi reuşeşte să fenteze vigilenţa parentală şi începe să frecventeze localurile din Montparnasse, cartierul artiştilor, pentru a trăi tot ce îi era interzis unei domnişoare de familie bună. Devine amanta unui poet cu origini exotice şi se aventurează în cafenelele şi în bordelurile frecventate de artişti pentru a picta viaţa frenetică, dezinhibată, nefiltrată. Pentru Gabrielle, aflată în faţa primelor tentative de a-şi crea propriul stil în pictură, erotismul face parte dintr-o lume pentru care există doar legile unui echilibru estetic, nicidecum cele prin care este înfierată plăcerea. Iar suprema declaraţie de independenţă (şi de frondă) este adoptarea numelui de Chrysis, al unei curtezane din cel mai scandalos roman erotic francez în acea perioadă (vândut în secret), intitulat Afrodita, în care Pierre Louys îşi imaginase povestea de iubire dintre o mare curtezană şi un sculptor, pe fundalul decadenţei cu fast din Antichitate.

foto credit: passage1.eklablog.com
foto credit: passage1.eklablog.com

În această etapă de eliberare sexuală a vieţii ei şi de maximă inspiraţie o întâlneşte cowboyul Bogey din Colorado. Acesta îi va sta alături în seara organizării marii petreceri erotice, în care prietenii ei, poeţi, cocote, pictori şi cântăreţi de jazz din Antile îi servesc, prin abandonul hedonist, drept modele pentru faimosul şi controversatul tablou intitulat Orgie, prin care a debutat cu succes la Salonul Independent. Deşi este plin de amănunte cât se poate de picante legate de libertinajul fără limite din Parisul abundenţei senzualiste, al pictorilor moderni, al poeţilor suprarealişti şi al femeilor care doreau să împace moda îndrăzneaţă lansată de curtezanele faimoase cu educaţia rafinată, acest roman evită vulgaritatea, iar scena orgiei pictate de Chrysis nu are nimic din explicitul cu tentă pornografică.

Lui Jim Fergus i-a păsat mai mult de idealurile artistice din spatele unui tablou scandalos. Pentru această pictoriţă îndrăgostită de un cowboy, petrecerile deocheate erau ceea ce aveau să fie anumite substanţe pentru damnaţii poeţi şi muzicieni postbelici: promisiunea unei descătuşări senzoriale transformate în acea transă creatoare prin care formele, culorile şi ideile despre tabloul perfect se transformă într-o experienţă voluptuoasă plenară, ingnorând graniţa dintre senzualitate, interdicţie, tabu, raţiune şi abandon când vine vorba de artă. Personajele din acest roman sunt departe de a consuma plăceri doar pentru a sfida limitele. Asemenea vechilor greci, ele căutau binefacerile riturilor orgiastice găsite de omul modern în anumite localuri din marile oraşe pentru a se abandona şi a regăsi beţia simţurilor fără oprelişti impuse de vinovăţie, critici moraliste şi înfierarea a tot ceea ce ţine de trup. În Parisul anilor ‘20, dezordinea amoroasă era un semn al democraţiei erotice. Aducea laolaltă, noaptea, oameni din categorii sociale şi rase care se ignorau reciproc ziua. Jazz-ul era un preludiu al experienţelor sexuale clandestine, matroanele se lăudau cu apariţia marilor poeţi şi pictori în stabilimentele lor, sperând să fie pomenite alături de patronii protectori ai artelor, iar în bordeluri orchestra cânta faimoasa compoziţie a lui Cole Porter – Let’s Misbehave.

pictura: Bal Tabarin de Chrysis Jungbluth; credit: www.papillongallery.com
pictura: Bal Tabarin de Chrysis Jungbluth; credit: www.papillongallery.com

Un cowboy din America provincială şi încă destul de puritană este iniţiat de o pariziană rebelă având un apetit senzual şi artistic de nestăvilit. Ar părea descrierea pe scurt a unei poveşti de iubire cu acel iz senzaţionalist dat de întâlnirea unor personaje venite din lumi total opuse, iar idealismul salvării unei experienţe erotice blamate de la vulgaritate prin artă ar părea la fel de naivă precum un film pentru adulţi adaptat la nevoile unei femei romantice. Ai spune că este plină de artificial şi deloc realistă tendinţa lui Jim Fergus de a-i lua apărarea protagonistei prin redarea unor idealuri estetice din spatele curiozităţii sexuale puse de habotnici pe seama unei nimfomane sau de a descrie un bordel în care matroana dorea să fie luată drept o persoană stilată preferând să întreţină apetitul clienţilor din salonul de aşteptare prin ritmuri de jazz şi picturi inspirate din frescele potrivite mai degrabă unei vile din Pompeii. Totuşi, modul prin care a conturat atât biografiile personajelor sale, înainte de a le face să se întâlnească, dar şi atmosfera epocii, oferă detalii care justifică deciziile personajelor, ce par neverosimile când au o tentă sentimentală, şi fac mai credibile anumite detalii senzaţionaliste, desprinse mai degrabă dintr-un scenariu hollywoodian. Şi mai are un merit Jim Fergus. Acela de a surprinde momentul în care pictoriţa debutantă începe să descopere Montparnasse astfel încât să ai iluzia  însoţirii ei, bucurându-te de aglomerarea cosmopolită, încât ai impresia că la fiecare colţ de stradă vei da peste un suprarealist şi un dadaist veniţi din colţuri diferite ale lumii, purtând o discuţie pătimaşă despre artă.

Amintirea dragostei este un roman despre un tablou scandalos pentru epoca lui, scris într-un stil scandalos de candid pentru vremurile noastre şi, în acelaşi timp, mărturisind cu o francheţe necenzurată fascinaţia pentru ceea ce alţii ar blama violent. Un roman al unei lumi pierdute, dar care a schimbat pentru totdeauna canoanele artei şi modul în care este receptată legătura dintre erotism şi reprezentările Frumosului. Reprezentarea unui clopot de sticlă sub care se adăposteau şi trepidau căutând salvarea fostele victime ale unui război monstruos. Toţi găseau în zgomotul decadenţei adăpostul pentru sentimentele adânci, pe care nu doreau să le piardă odată scoase din tăcere. La rândul lor, cei doi protagonişti se abandonează pentru a găsi. Se îmbată cu plăceri pentru a descoperi adevărul în artă. Consumă efemerul pentru a păstra, în cele din urmă, acea creaţie, fie pictură sau poezie avangardistă, care să capteze visurile şi lumea lor când petrecerea se va termina.

Amintirea dragostei - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

Citeşte şi Ultimul nud – Muzele se îmbracă de la Chanel

Pădurea nopţii – Un roman interbelic diferit

Fata cu fragi – Admiratoarele lui Edvard Munch, între extaz, patimă şi damnare

Ultimul nud – Muzele se imbraca de la Chanel

Padurea noptii – Un roman interbelic diferit

Fata cu fragi – Admiratoarele lui Edvard Munch, intre extaz, patima si damnare

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here