An Episode in the Life of an Iron Picker – cainii latra, caravana trece

0
483

La fel de faptic precum sugerează și titlul, docu-drama semnată de regizorul bosniac Danis Tanović (No Man’s Land) aruncă o privire discretă asupra încercărilor prin care trece o familie săracă de rromi din Bosnia și Herțegovina. 

Premiat anul acesta cu Ursul de Argint atât pentru cel mai bun film cât și pentru cel mai bun actor (Nazif Mujic) la Festivalul Internațional de Film din Berlin, Un episod din viața unui culegător de fier vechi are, într-adevăr, anumite ingrediente cheie pentru a impresiona un juriu internațional, sensibil la problemele comunităților minoritare din Europa de Est: este, într-o oarecare măsură, experimental și are mesaj politic. Totuși, nu aceștia sunt așii din mână ai filmului, ci mai degrabă jokerii care amână și construiesc frumos și lipsit de sentimentalism climaxul.

Povestea este inspirată dintr-un caz real despre care  Danis Tanović a citit într-un ziar: într-o mahala de lângă Poljice, o familie de rromi reușise să treacă peste o  încercare grea numai datorită inventivității și unei scăpări în procedurile de verificare ale sistemului sanitar. Senada (Senada Mujic) este casnică și mama a două fetițe, iar soțul ei, Nazif (Nazif Mujic), culege fier vechi în schimbul a câtorva mărci bosniece pentru a-și putea întreține familia.  Când Senada aproape leșină într-o zi din cauza unor dureri de burtă și merge la spital, descoperă că pierduse sarcina, iar pentru a nu face septicemie, trebuie să fie operată. Problemele apar când cuplul este trimis de la un cabinet la altul pentru că Senada nu are asigurare, pentru ca în final să li se spună că au de plătit o sumă pe care nu și-o puteau permite pentru operație. Medicii sunt imuni și insensibili la toate rugămințile lui Nazif, iar cei doi se întorc acasă.

Într-un final, Nazif și Senada rezolvă problema așa cum ar rezolva-o probabil orice balcanic încercat, păcălind sistemul (nu, acesta nu este un spoiler, pentru că întregul episod este de fapt decupat din viața Senadei Mujic, iar aceasta este încă vioaie, își crește fiicele și se joacă pe ea însăși în filmul lui Tanović). De fapt, majoritatea distribuției este constituită din actori neprofesioniști, care se joacă pe ei, după rețeta neorealismului italian; până și anumiți medici implicați în povestea reală au acceptat să apară în film.

Faptul că Senada și Nazif își reconstituie drama într-un film cu valențe artistice și nu doar și-o povestesc în cadrul unui reportaj filmat reprezintă pentru Tanović o alegere cu două tăișuri. Cinicii pot pune calmul lui Nazif  pe seama faptului că persoana Nazif Mujic nu poate să retrăiască și să-și transmită drama la aceeași intensitate; resemnarea Senadei dă, la fel, impresia, că nu este pentru prima oară când trec prin asta.

Pe de altă parte, oricare ar fi motivul pentru care toate personajele din mahala sunt resemnate, acest lucru oferă o altă cheie de citire a dramei. Meta mesajul filmului poate fi că stoicismul și obișnuința cu lucrurile dureroase sunt cei mai buni aliați în a depăși problemele. Într-un film artistic, de obicei etapa de negare (prima prin care trebuie să treci, aparent, pentru a ajunge la acceptare) ocupă foarte mult din lupta personajului cu propria fire: se țipă, se plânge, se aruncă vaze de pereți, iar la sfârșit este aproape mereu o lecție de învățat. În realitate, lucrurile nu prea stau așa: lecția că nu se face întotdeauna dreptate terbuie mestecată bine și înghițită înainte chiar ca necazurile să apară. Iar necazurilor, spune o vorbă, le place să plece la drum în caravane.   

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here