Anii de aur – Rockerul iranian se dezlantuie

0
472

Rockerul ăsta cu origini persane nu a ştiut să muşte ca un adevărat imigrant descurcăreţ din oportunităţile găsite în Marele Măr, însă frazele sale în care se înghesuie reveriile psiheledelice muşcă din tine cu forţa hulpavă, misticismul visceral şi viziunile sulfurice demne de un beatnik junk de talia lui William Burroughs, pentru a fi apoi domolite brusc în punctul culminant de un erotism liric şi extatic desprins parcă din romanul Beautiful Losers scris de Leonard Cohen, alt muzician celebru şi prin turnura ezoteric-halucinantă pe care o ia sexualitatea în paginile sale.
Comparat cu viziunea hoinarului Kerouac asupra existenţei umane văzute asemenea unui road-trip care alimentează idealurile unui hipiot ce vrea să întâlnească la un moment dat un guru taman în India, romanul Anii de aur este un amestec introspectiv (şi debusolant), seducător şi ameţitor de poezie în proză, aventuri pasagere, tripuri narcotice dătătoare de revelaţii pe muzica lui Stravisnky şi meditaţii îmbibate în melancolia exasperantă a unui damnat ce nu-şi mai găseste locul în plina criză de inspiraţie. Îl poţi învinui pe muzicianul Ali Eskandarian (cunoscut şi datorită colaborării cu trupa de imigranţi iranieini The Yellow Dogs), de un trai dezordonat, la care visează mulţi puşti cuminţi îndrăgostiţi de muzica rock, gata să dea confortul din casa părinţilor pe o călătorie a pierzaniei creatoare de acorduri demenţiale care scufundă publicul în delir şi fanele în extazul din culise, imediat după concert. Şi vei găsi toate acestea în lumea personajului-narator din cartea sa, care trăieşte viaţa pregătită unui artist din New York, obligat să împartă mansarda găsită în Brooklyn cu alţi puşti ce vin şi pleacă din mirajul unor turnee care nu mai încep, ale unor versuri întrerupte de petrecerile asezonate din abundenţă cu multe jointuri dolofane, cocaină şi opiu sintetic.
Din primele 10-20 de pagini ai fi sigur că ai în faţa ochilor aceeaşi poveste a rockerului născut să aibă parte de puicuţe ahtiate după senzaţii tari, colegi de orgii ajunşi nişte artişti rataţi îmbrăcaţi precum nişte boschetari, ce-şi fac veacul prin dezordinea din apartamentul improvizat într-o clădire aflată în paragină, impresari dubioşi, concerte în baruri obscure şi o faimă scurtă, ce durează exact cât ţine ieşirea meteorică din underground printr-un one hit wonder înainte de prăbuşirea fizică şi psihică în marea de narcotice, alcool şi scârbă faţă de sine în timpul sevrajului exasperant. Dar în cazul artistului cu origini exotice se mai adaugă peripeţiile unui marginal provenit din rândul imigranţilor pierduţi în periferia obscură a New York-ului şi acel perpetuu dute-vino între oraşul de adopţie şi fraţii de suferinţă spirituală izgoniţi din Iran, mulţi dintre ei deveniţi adevărate enciclopedii vii de artă contemporană, oricând gata să discute înflăcărat despre jazz, teatru şi poezie persană cu oricine le cere să-şi aminteasca de o ţară pierdută, dar păstrată cu abnegaţie în ghetoul azilanţilor.
Dacă ai de gând să laşi cartea de-o parte, sătul fiind de aceleaşi imagini stereotipe legate de rockerul pierdut pe drumul spre glorie din cauza dependenţelor şi a lehamitei depresive din scurtele ore de luciditate, vei fi atras înapoi de pasajele stupefiante, care îţi dau aşteptările peste cap atunci când nimereşti peste reflecţiile trepidant-vizionariste ale unui poet iluminat reincarnat în pielea unui muzician amator de tripuri bizare, induse nu (întotdeauna) de ciuperci halucinogene, ci de propriul joc imaginar cu inconştientul colectiv. Acest imaginar seamănă cu străduţele dintr-un vechi oraş iranian, care se întretaie pentru a obliga lumile şi realităţile contradictorii să se întâlnească. Ai impresia că până şi o simplă cotitură în labirintul interior al personajului dă spre o lume nebănuită, plină de umorul dezolant al damnatului ce se priveşte în oglinda lucidităţii fără speranţă, dar şi de voluptatea clocotitoare având acea turnură profetică dată de percepţia unei autodistrugeri de neoprit atunci când rockerul meditativ încheie o destăinuire convalescentă privind existenţa lipsită de speranţă cu o neaşteptată partidă de amor trăita de el sau povestita de colegul de apartament ce se crede un priapic rege persan reincarnat într-un intelectual sardonic gata să-şi racoleze nimfele printr-un cocktail de citate luate din Camus şi Dostoievski. La început, asişti la transa creativă a unui poet ce îşi scrie marea operă pe genunchi, hălăduind asemenea unui homeless condamnat să îşi reverse iluminările de profet decăzut în mijlocul barurilor dubioase, apoi ajungi să dai peste nişte reflecţii îmbibate într-un existenţialism lubric de la finalul unui threesome ce-i lasă protagonistului (doar) impresiile cu iz grotesc trezite de îmbrăţişările tentaculare din stampa lui Hokusai –Visul soţiei de pescar.
Periplul rockerului din Anii de aur ia forma unei poezii în proză cu trepidaţii neaşteptate între două reprize de prizat cocaină, iar episoadele orgiastice din categoria sex, drugs and rock’n’ roll sunt garnisite cu interludiile unui misticism coşmăresc suprarealist de tipul celui găsit în reveriile opiomanului din romanul-cult al Iranului modern – Bufniţa oarbă, doar că-n locul peisajelor apocaliptice de la marginea unei cetăţi persane vezi decorurile unei metropole care nu doarme niciodată, ajutându-l pe artistul trăind la limita supravieţuirii să se împace mai uşor cu menirea celui ce face din noapte zi, prin exilarea într-o existenţă suspendată în zile cu planuri eşuate, proporţionate simetric precum liniuţele prafului alb.

Cu fiecare pagină citită, ţi se induce impresia că stai în faţa unei personalităţi versatile, care ascunde mai multe faţete. Poate juca rolul unui adolescent având certitudinea de nealungat că prea multă compasiune văzută în privirea celor din jur îl poate umili şi începe să împroaşte cu sarcasmul din cuvintele fetide în cei pe care îi consideră nişte irecuperabili conformişti nefericiţi, ca mai apoi să îţi amintească de temerile şi visurile unui copil dezrădăcinat, fugit din Iranul devastat de atacurile irakiene şi de fundamentalişti. Dar poate trece uşor de la rolul inadaptatului dezabuzat şi teribilist la copilul mare, capabil să ceară şi să dea înapoi compasiune printre zeflemeaua transformată în mecanism de apărare. Exact când ai devenit sigur că i-ai descoperit faţeta luminoasă, intervine profetul apocaliptic, ale cărui viziuni de un nihilism înspăimântător asupra societăţii moderne obsedate de consum şi de putere se lasă inundate de revelaţiile produse de invocarea unei culturi persane antice. Un cinic gata să acundă multe frici, un versificator în proză, cuprins de convulsiile unei transe distructive ţinute în frâu prin epifaniile unui ascet care a lăsat razele abstinenţei şi baia de lumină pentru haosul setei de plăceri, un şaman urban având viziunile şi charisma lui Jim Morrison şi exaltarea sofisticată a unui poet persan. Ali Eskandarian este toate aceste personalităţi contopite asemenea unor jocuri de imagini, iar anii săi de aur, în ciuda unei străluciri orbitoare, se consumă într-un ritm năucitor şi devin subţiri precum foiţa pe care sunt ascunse prafurile euforiei vândute clandestin de un dealer din Bronx.

În loc să-ţi inducă acel gust amar al căutării exasperante ajunse la un eşec anunţat, călătoria rockerului persan care se împarte între New Yok, Dallas, L.A şi Teheran este plină de izbucnirile unei duioşii neaşteptate, asemenea unei lumini care transformă priveliştea de la ultimul etaj al unei foste clădiri industriale din Brookyln în promisiunea unui nou început, de care se lovea în momentele de prăbuşire şi cântăreţul neîmplinit din romanul Crăiasa Zăpezii, scris de autorul cărţii Orele, Michael Cummingham. De fapt, pendularea personajului din Anii de aur între oniricul alimentat de substanţe şi toate acele speranţe dătătoare de o linişte promiţătoare cu privire la un viitor, ce hrăneşte nevoia de afecţiune ca sens al existenţei şi evadarea lui în lumea prezenţelor feminine păstrate pe termen lung, te fac să confunzi primele pagini cu lumea personajelor din romanul Crăiasa Zăpezii, scris de Cummingham,dar până când Ali Eskandarian îşi aminteşte de rădăcinile persane, de unde îşi trage sevele acel apetit nestăvilit pentru lirismul dens, pasaje meditative ce alunecă într-o zonă a fanteziilor suprarealiste şi revelaţiile pline de simboluri sub forma unor tripuri halucinante aţâţate de muzică.

Anii de aur, departe de a fi un roman în sensul clasic, este mai degrabă o spirală psihedelică de revelatii bizare, trăiri apăsătoare, monologuri onirice, zbateri epuizante şi pasaje hedoniste salvate de la vulgaritate prin talentul autorului de a găsi frumuseţea ireală în refugiile fetide ale celor obligaţi, uneori, să poate masca unor marginali ai marilor oraşe.

Anii de aur - copertaEditura Polirom, 2015

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here