Antropologie si o suta de alte povestiri – Orice relatie de cuplu poate incapea intr-o pagina

0
672

Antropologie şi o sută de alte povestiri va fi apreciată mai ales de fanii scurtmetrajelor care nu depăşesc cinci minute, prezentate la picnicurile sub lună din grădinile marilor oraşe, în calupuri dedicate relaţiilor amoroase.

Aceste scurtmetraje în proză, 101 în total, au tot ce vrei pentru a defini iubirea de ieri, dar mai ales de azi – pasiune, crize, pendularea între fuziune şi autonomie, despărţiri, împăcări şi iar despărţiri, cuvinte incomode aruncate în momente neaşteptate, teamă de ridicol, dar mai ales de abandon, frivolităţi amuzante, conflicte între sexe de la micile nimicuri de zi cu zi, frici şi obsesii tratate în cheia umorului involuntar tonic, nostalgia picurată lent, sfidarea ce ascunde fragilităţile neasumate şi trădarea. Sunt şi triste, şi vesele, şi angoasante, şi optimiste. Precum bilanţul unei existenţe. De fapt, ai impresia că sunt incluse într-un eveniment bine regizat, care îţi promite ceva simplist, dar abia aşteaptă să te surprindă. La început îţi pun pe tavă o experienţă siropoasă, apoi îţi dai seama că este de fapt acel gen de conţinut siropos pentru sentimentalii imuni la cadourile roz, cine romantice şi lumânări, şi care nu acceptă romantismul decât pentru a pulveriza ironia zgomotoasă la adresa propriei nevoi de iubire.

Până să ajungi în faţa ecranului de proiecţie, descoperi de fapt că ai nimerit, fără să vrei, la ziua unui necunoscut, care şi-a ales nişte străini drept confidenţi pentru a-şi exiba viaţa, proiectând nişte scurtmetraje care arată ce a simţit după fiecare despărţire, împăcare sau cerere în căsătorie eşuată. A fost când fraier, când manipulator, când visător, când sufocant de lucid, însă niciodată capabil să anticipeze ce i-au pregătit partenerele, şi nici suişurile sau coborâşurile din relaţie. Drumul spre locul proiecţiei include şi parcurgerea unei galerii în care sunt expuse câteva desene autobiografice, în care fostele iubiri capătă note absurde şi coşmăreşti specifice umorului negru, pentru a contrabalansa tonul sentimental şi naiv al scurtmetrajelor ce urmează a fi proiectate.

Baston

Prietena mea a intrat în Poliţie fără să-mi spună. Timp de doi ani n-am ştiut asta, după care am dat peste un baston de poliţist în suportul pentru reviste. Confruntată cu această dovadă, s-a înroşit, s-a bâlbâit, dar era aşa de drăguţă, încât am iertat-o. Şi-a pus uniforma şi a fost ca şi cum m-aş fi îndrăgostit de ea încă o dată. Am sărutat-o şi m-a sărutat şi ea. Împreună, am păşit în dormitor. Am început să mă dezbrac. În clipa în care mi-am dat jos chiloţii, m-a arestat pentru expunere indecentă. A depus mărturie împotriva mea în instanţă şi am fost închis timp de şase luni. Nu a venit să mă viziteze.

Dacă nu ar fi fost un scriitor preocupat de şlefuirea prozei scurte pe care vrea să o aducă la cea mai mică dimensiune capabilă de a reda cele mai mari drame amoroase, Dan Rhodes ar fi putut deveni un bun regizor, apreciat datorită felului îndrăzneţ de a îmbina culorile pastel şi notele unei feerii dark-suprarealiste, astfel încât banalul să fie dilatat până la halucinant, iar detaliul stupefiant să pară normal. Dar s-a încăpăţânat să îşi încerce limitele şi să îşi scoată şi cititorii din zona de confort prin acele povestiri care să nu depăşească o sută de cuvinte şi să nu se îndepărteze de lumea cotidianului banal.

Nimic nu prevesteşte complicata lume care poate încăpea într-o singură pagină din acest volum, pe care ilustraţiile îl transformă într-o bijuterie oferită chiar şi unui îndrăgostit greu de impresionat. Când vezi această carte expusă printre altele, considerate serioase, vrei să îi dai o mână de ajutor angajatului care trebuie să facă ordine după clientul leneş, ce frunzăreşte un volum, îl poartă cu el prin toată librăria, apoi îl lasă de izbelişte când legea costului de oportunitate îl obligă să înghită în sec şi să renunţe la ceva. Îţi vine să duci Antropologie şi o sută de alte povestiri la raftul potrivit, nelipsit dintr-o librărie cu de toate pentru toţi- cel destinat suvenirurilor şi cadourilor drăgălaşe. Formatul cochet, ilustraţiile semnate de Kadna şi dimensiunile reduse ale cărţii te fac să o consideri un cadou perfect pentru Secret Santa sau pentru o persoană pe care abia ai cunoscut-o, ale cărei gusturi literare nu le ştii, dar presupui că nu i-ar strica nişte proze de o pagină despre iubire, că doar nu poţi da greş cu îmbinarea dintre formatul delicat, umor şi orginalitatea promisă de autor.

Într-un fel, aparenţele îţi dau dreptate. Atât coperta ei, cât şi povestirile incluse în această carte au acel ceva menit să însenineze o zi mohorâtă sau să energizeze una banală. Miniaturile (în adevăratul sens al cuvântului) semnate de Rhodes au prospeţimea unei picturi naive cu aer ghiduş, detaliile bizare ale unei fantasmagorii caricaturale, farmecul satirei în culori vii şi degajarea unor schiţe realizate în momentele de plictiseală pe colţul unui şerveţel sau pe ultima pagină a unui carneţel în care sunt depozitate informaţii preţioase culese în timpul unei conferinţe plictisitoare. Mai adaugi abordarea detaşată a celui părăsit care mimează vindecarea prin autoironie, apoi curiozitatea stârnită de pariul unui scriitor cu toţi scepticii incapabili de a-şi imagina o poveste de inimă albastră comprimată într-o pagină şi vei obţine promisiunea achiziţionării unei cărticele simpatice, bune de citit în drum spre job, în timp ce îţi bei cafeaua sau aşteptând un prieten care întârzie mereu.

Se perindă prin faţa ta o succesiune de scene care porţionează în felii etapele unei relaţii de cuplu, nişte amintiri năucitoare şi comice sau, dimpotrivă, înspăimântătoare. Toate îmbină vivacitatea unui film scurt sau a unei ilustraţii care arată cum percepţia clară a realităţii o poate lua razna, fără distrugerea umorului. Caricatura, duioşia, sinistrul şi grotescul alcătuiesc un spectacol care ţine cont de toate elementele unei poveşti romantice, dar le trimite într-o zonă a parodiilor aberante, aşa cum sunt şi reactiile personajului-narator când rememoreaza despărţiri, infidelităţi umilitoare, simptomele dependenţei emoţionale sau dezamăgirile.

Vopsea

Prietena mea este atât de orbită de dragoste, încât nu-şi poate lua ochii de la mine. După ce stingem lumina, îşi pune ochelarii cu infraroşii şi se uită la mine în timp ce dorm. Adesea sunt trezit de oftatul şi de scâncetele ei involuntare de fericire. Chestia asta durează de ani de zile şi nu dă semne să se domolească. Odată am rugat-o să înceteze cu toată activitatea asta în infra-roşu, dar nu prea a funcţionat; mă trezesc în somn ca s-o găsesc acoperindu-mă cu vopsea fosforescentă şi şoptindu-mi dulce: “Uneori mă întreb dacă ştii cât de mult te iubesc.

Deşi comprimă teme spionase din relaţiile interumane, stilul autorului Dan Rhodes degajă mai degrabă lejeritatea unui crochiu spontan sau efervescenţa unei acuarele, decât migala şi efortul unui miniaturist. Nimic nu-i întrerupe fluiditatea mişcărilor, încât ai impresia că a scris povestirile aşa cum le citeşti şi tu, fără pauză de gândire între primul şi ultimul cuvânt, prin care să elimine detaliile de prisos, fără poticniri şi fără efortul cerut de ordonarea ideilor.

Pentru a nu pune ştampila greşită pe cartea lui Dan Rhodes, lăudat de unii critici tocmai datorită marii sale calităţi, pe care ai putea-o considera un defect – simplitatea dusă la extrem, ce aminteşte de textele care însoţesc felicitările aniversare sau invitaţiile nonconformiste, sau de poezia naivului îndrăgostit, recitată cu vocea copilăroasă – este bine să începi lectura de la finalul volumului, unde găseşti postfaţa ispititoare scrisă de traducătoarea volumului, Nadine Vlădescu. Poţi descoperi astfel un minimalism care nu este doar asumat, ci şlefuit, ridicat la rangul de artă prin tehnica vignetei. De fapt, Dan Rhodes face parte din categoria scriitorilor capabili să fragmenteze gravitatea dramelor şi problemele ce fac insuportabilă relaţia de cuplu erodată în miniaturi ce nu au voie să depăşească o sută de cuvinte. Astfel, sobrietatea şi opulenţa interpretărilor asociate unei analize psihologice savante ajung să fie acoperite de nonşalanţa ce oferă indispensabila gură de oxigen după o experienţă de viaţă epuizantă.

Supărătoare pentru cei care preferă naraţiunea laborioasă, travaliul îndelungat sau construcţiile sofisticate, delicioase pentru cei dornici să se destindă, rămânând, în acelaşi timp, conectaţi la marile pasiuni ale omenirii, aşa cum numai în momentul destrămării unei relaţii poţi descoperi. Astfel poţi caracteriza, la final, povestirile lui Dan Rhodes. Ele devin un hibrid pişicher între basmul pentru oamenii mari, în care se regăsesc inocenţa şi grotescul, proza experimentală, caricatura suprarealistă şi parodia vindecătoare.

Antropologie si alte o suta de povestiri - copertaEditura Vellant, 2016

 

 

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here