April’s Daughter – Mama seducatoare ia tot

0
675
foto: yucatan.com.mx/multimedia

Michel Franco este unul dintre regizorii veniţi din ţări (considerate) exotice, ale căror noi filme ajung să facă valuri la Cannes. Filmele lui îmbină temele abrazive, interpretările actoriceşti memorabile, scene ce te bântuie multă vreme după ce ai părăsit sala de cinema şi o perspectivă nonconformistă asupra unor probleme apărute în relaţiile umane. Pe scurt, sunt nişte filme în care personajele fragile sunt puse în valoare, în sensul în care nu sunt deloc menajate. Dimpotrivă, sunt aruncate în situaţii aflate dincolo de limitele suportabilităţii.

Valurile făcute de cineastul mexican la marile festivaluri devin adevărate unde de şoc în conştiinţa spectatorului. Subiectele filmelor sale sunt incomode şi explorează într-o manieră dură şi (mai mult decât) zguduitoare legăturile umane scăpate de sub control. Nu lipsesc violenţa, stările abisale sau tortura psihologică. La rândul tău, ajungi să ai o relaţie masochistă cu filmele regizate de Michel Franco. Deşi vei şti dinainte că te vor şoca, nu te vei putea abţine de la a vedea un film bun, care să te facă să-ţi pui întrebări legate de partea întunecată a fiecărui om. Iar noul său film, distins cu Premiul Juriului în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la Cannes, nu face excepţie. De data aceasta, subiectul ales este legat de tensiunile dintre o adolescentă de 17 ani, rămasă însărcinată, şi care vrea să-şi asume rolul de mamă, şi mama ei, mai puţin confortabilă în rolul de susţinătoare necondiţionată.

foto: youtube/trailer

 April’s Daughter ar fi putut deveni un film previzibil despre vindecarea unui trecut marcat de relaţia cu năbădăi şi multe răni, cum este cea dintre fiica vulnerabilă, dar care adoptă reacţii sfidătoare de adolescentă precoce, sigură pe ea, şi mama percepută ca absentă şi iresponsabilă. Te-ai fi aşteptat la discuţii lămuritoare care să recupereze timpul pierdut. Sau poate la o împăcare mijlocită de sora mai mare, care îi dezvăluie mamei amănuntele despre sarcina ascunsă a fiicei rebele. Dar în filmele lui Michel Franco previzibile sunt doar tulburările emoţionale şi personajele toxice. Aşadar, aşteaptă-te la apariţia unei mame otrăvitoare, cu purtări de psihopată seducătoare, obsedată de recuperarea tinereţii pierdute.

foto: cinexcepcion.mx

Abril, mama instabilă, pune în valoare într-un mod spectaculos un scenariu de film minimalist. Oferă un repertoriu de stări şi reacţii bulversante de la o scenă la alta, când subtile, când explozive. Acest personaj considerat magnetic şi carismatic de către spectatorul fascinat de jocurile psihologice feminine este interpretat credibil şi captivant de Emma Suarez, actriţa din Julieta, filmul regizat de Almodovar. Nu o mai vezi pe mama vulnerabilă din Julieta, ce şi-a pierdut reperele după moartea soţului şi dispariţia fiicei. De data aceasta, Emma Suarez uimeste printr-un personaj dominator, dinamic şi impetuos, fără pic de regret sau teamă de consecinţe. Este tot rolul unei mame care şi-a pierdut reperele, însă al uneia ce pare să deţină un arsenal pe cât de şocant, pe atât de ofertant pentru o interpretare feminină de pus în galerie personajelor de neuitat.

foto: www.izlesene.com/video

Nu te aştepta la mama toxică pregătită să recurgă la violenţa fizică sau la intimidarea grosolană. Specialitatea ei este manipularea. Abril este o manipulatoare derutantă, ce îşi arată la început (doar) intenţiile pacifiste. Îi zâmbeşte cald fiicei mai mari, o femeie ce pare ştearsă în comparaţie cu dezinvolta soră mai mică. Spre această soră mai mare, care trădează mimica femeii neglijate ajunse în pragul unei depresii, îşi îndreaptă mama atenţia prima oară. Disimulând perfect maturitatea şi echilibrul emoţional, pretinde că vrea să o ajute să redevină la vechea siluetă. Astfel va încerca să facă din ea aliata supusă, dornică de a obţine confirmare prin renunţarea la orice inţiativă. Pentru sora mai mică, Abril are alte planuri şi strategii. Se apropie de ea în rolul salvatoarei. Leagănă copilul abia născut. Iese la o bere alături de iubitul acesteia, dornic de a intra în rolul de tată…tot adolescent. Pentru a manipula, pretinde că ar vrea să rezolve toate problemele administrative din viaţa fiicelor şi ale viitorului ginere.

foto: youtube.com/trailer

Dacă nu ai şti ce-i poate pielea lui Michel Franco, ai spune că Abril este cireaşa de pe tortul vieţii tihnite din oraşul-staţiune Puerto Vallarta, considerat o perlă a litoralului mexcican (unde s-au filmat şi câteva scene paradiziace din Noaptea iguanei). Dar, la un moment dat, intenţiile îşi arată reversul sumbru şi tulbură scenele cu apusuri şi orizonturi marine ce-ţi taie răsuflarea. Mama devine un despot. Începe să-şi terorizeze fiicele, dar o face lent, precum un şarpe constrictor care la început mângâie, apoi sufocă.

Totul va da în clocot în momentul în care mama grijulie decide să-i confişte viaţa fiicei adolescente. Mai întâi pretinde că vrea să-i dea spre adopţie coplilul abia născut, pe care îl răpeşte, dar o face astfel încât să pară un gest protector. Sub pretextul salvării nepoatei sale de mama adolescentă iresponsabilă, Abril îl implică pe ginerele ei, pe care îl manipulează într-un mod revoltător pentru spectator, însă deloc surprinzător pentru cei pasionaţi de psihologia psihopaţilor.

foto: www.ruizhealytimes.com

Transformarea mamei suportive într-un personaj malefic nu este una bruscă. Nu este trădată de replici ostantative, prin care să îşi dezvăluie intenţiile, şi nici prin mimici alarmante, care să-i pună pe ceilalţi în gardă. Abril este un personaj cameleonic. Îşi iese foarte greu din pepeni şi îşi păstrează rolul de martiră şi zâmbetul pe buze în situaţiile tensionate, ce ar fi zmuls un rictus demn de un psihopat sinistru. Faptele personajului toxic animă filmul ce pare să curgă în scene monotone, fără a elucida cauzele psihologice din spatele reacţiilor absurde şi disproporţionate.

foto: www.criticajalisco.com

Nu vei vedea în acest film confruntări directe, de aceea ţi se va părea la un moment dat static şi lipsit de autenticitate. Abril este un personaj care se sustrage demascării. Aşadar, nu permite acumularea frustărilor într-un punct culminant în care intenţiile ei să erupă într-o acţiune violentă. Lipseşte acel act care să le permite celor din jur să se alieze pentru a contracara efectele deciziilor malefice. Ea seduce fiecare personaj în parte, cu excepţia fiicei mai mici, şi îi paralizează reacţiile ferme. Nu se întâmplă ca în filmele previzibile, în care seducătoarea psihopată favorizează un deznodământ plin de tensiune, ce-i forţează pe ceilalţi să ia măsuri, să-i limiteze acţiunile monstruoase.

Astfel descoperi că Michel Franco te ţine cu sufletul la gură nu apăsând pedala de acceleraţie în dezvăluirea adevăratelor intenţii ale mamei prin ieşiri vulcanice de neoprit, ci printr-un joc al reacţiilor şi al mimicilor ambigue. Acţiunile ei de neînţeles, ce stârnesc o serie de reactii – de la stupefacţie la râs – îi permit regizorului să devină inventiv. Îl va obliga să introduca situaţii şi scene insolite, care să vorbească în locul unor dialoguri sau explicaţii psihologice lămuritoare.

Jocul psihologic te înspăimântă şi te revoltă prin tăceri. Meritul actriţei Emma Suarez este acela de a te ţine atent până la final datorită fascinaţiei şi interesului stârnit de interpretarea unui personaj malefic mai mult calm. Este un calm ce nu pare deloc artificial sau calculat (la prima vedere). Datorită unui talent de actriţă compatibilă cu filmele psihologice, ajungi să ai ceva în comun cu personajele manipulate: îndoiala privind intenţiile malefice ale lui Abril, până când ea îşi dă în petec într-un mod strident, dar care nu durează mult.

foto: youtube.com/trailer

Ai fi tentat să afirmi că noul film regizat de Michel Franco se sprijină exclusiv pe versatilitatea actriţei Emma Suarez. Că toate celelalte personaje se află sub vraja celui interpretat de aceasta. Că sunt lipsite de vitalitate şi de consistenţă, încât ajung precum nişte marionete într-o existenţă fără sare şi piper. Dar şi această impresie îţi este răsturnată. Pe măsură ce filmul se apropie de final, fiica adolescentă, interpretată de Ana Valeria Becerril, va încerca să diminueze avansul mamei în cursa pentru deţinerea controlului. Va renunţa la atitudinea adolescentei rănite şi vulnerabile, ce se simte legată de mâini şi de picioare. Va ieşi din paralizia afectivă şi va înlocui reacţiile haotice şi explozive, de rebelă neînţeleasă, cu nişte acte ce fac apel la sângele rece atribuit celei nevoite să se maturizeze peste noapte. Ai putea crede că mama teribilistă şi isterică primeşte lecţii de viaţă de la fiica mult mai matură, însă vei avea o surpriză. Reacţia fiicei îţi dă aşteptările peste cap şi pune în valoare calităţile actoriceşti demonstrate de Ana Valeria Becerril.

foto: www.ruizhealytimes.com/cultura-para-todos

Dacă l-ai descoperit pe Michel Franco prin acest film, s-ar putea să fii interesat şi de cele precedente. Ce-i drept, filmele anterioare, ce l-au impus la nivel internaţional, îţi vor testa limitele rezistenţei. Te vor bântui prin supliciul pregătit spectatorului aflat în faţa unor scene ce scot la suprafaţă latura abjectă a unor fiinţe (in)umane, încât vei considera drama din April’s Daughter una mult mai uşor de digerat.

Citeşte şi Mommy – M-am împăcat cu mama 

Numele meu este Lucy Barton – Relaţiile mamă-fiică sunt imperfecte

Femeile anului, în 8 filme de neuitat

Mommy – M-am impacat cu mama

Numele meu este Lucy Barton – Relatiile mama-fiica sunt imperfecte

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here