Aproape de inima vijelioasa a lumii – O femeie isi povesteste viata

0
704

Câteva cuvinte din romanul Portret al artistului în tinereţe, scris de James Joyce, devin şi laitmotivul unei confesiuni feminine într-un stil avangardist (pentru Brazilia anilor ’40), prin care sunt expuse trăirile, stările şi biografia personajului central.

Joana, protagonista din Aproape de inima vijelioasă a lumii îşi rememorează trecutul. Este un trecut reprezentat de copilăria marcată de moartea tatălui şi de o matuşă superstiţioasă, care o credea posedată de rău, numind-o pe Joana, nepoata cea profundă, vipera, şi de căsnicia alături de un bărbat ce oscila între o enigmatica soţie şi o amantă simbolizând farmecul pârguit al maternităţii şi al disponibilităţii femeii arhaice. Confesiunea este voalată şi plină de metafore, aluzii şi pasaje lirice, încât ai impresia că doar zăreşti silueta Joanei printr-un văl translucid ce împresoară patul locuitorilor din ţările având o climă toridă, pentru a-i apăra de insecte.

Cartea lui Clarice Lispector nu se învârte în jurul unei poveşti în sensul clasic. Este mai mult o coagulare a unor amintiri dilatate, în care prezenţele din trecut capătă nişte contururi vagi, specifice unor fantome. Majoritatea pasajelor sunt evocări ale unor episoade din copilărie, pline de aluzii ce invită la interpretări şi populate de personaje fantomatice dornice să îşi întindă spectrul asupra unui prezent fluid, topit de capriciile unei memorii ce scuipă amintiri într-un ritm haotic. Nu există o limită clară între prezent şi trecut, iar cronologia este anulată prin imagini care încep să curgă una într-alta, încât nu ştii unde se termină copilăria şi adolescenţa Joanei şi unde începe relaţia ei cu bărbaţii care îi vor marca existenţa. Anulând ordinea şi coerenţa narativă, scriitoarea braziliană anunţă acea invazie a oniricului şi a suprarealismului bine deghizate în real, specifică boom-ului sud-american.

Citind paginile scrise de Clarice Lispector, plonjezi la rândul tău în inima vijelioasă a unei scriituri feminine, capabile să emane o senzualitate introspectivă, care în loc să deconspire secrete, adânceşte şi mai mult secretele prin aluzii. Poate în secolul nostru, Aproape de inima vijelioasă a lumii nu reprezintă o noutate. Este plină literatura de la Proust încoace de romane scrise la persoana I, în care firul epic este dizolvat în interminabile pasaje supuse memoriei capricioase, pline de flashback-uri şi pendulări obsesive între prezent şi trecutul readus brusc prin amintiri senzoriale. Totuşi, pentru Brazilia anilor ’40 şi pentru întreaga lume sud-americană, tributară încă unui stil abundent, minimalismul specific unei scriituri capabile să pătrundă în intimitatea psihologică a personajului doar prin descrieri şi mărturisiri vagi era dovada unei maturităţi literare şi a unei viziuni inovatoare, mai ales dacă veneau din partea unei debutante.

Abia ieşită din adolescenţă, Clarice Lispector avea să devină una dintre cele mai bune scriitoare din spaţiul sud-american prin acest roman, fiind comparata cu Virginia Woolf şi considerată o variantă feminină a lui Kafka, iar personajul său pare a fi perechea exotică a naratorului din romanele proustiene. Ştie cum să te captiveze şi să te atragă spre universul ei printr-o scriitură feminină îmbibată din plin în tehnicile modernităţii, în care naraţiunea este înlocuită de fluxul senzaţiilor ce devin o membrană subţire între prezentul şi trecutul protagonistei, cărora li se adaugă toate emoţiile greu de exprimat în cuvinte fără a deveni un patetism obositor.

Drama personajului feminin Joana a mai fost transpusă în literatură. Abandonul din copilărie şi triunghiul amoros devenit un supliciu dătător de trăiri precum lama unui cuţit odată descoperit secretul amantlâcului ar fi dus-o pe Clarice Lispector în zona unui roman plin de gesturi şi trăiri sfâşietoare, pe fundalul realist al schimbărilor din societatea braziliana a începutului de secol XX. Dar o debutantă poate răsturna toate aşteptările alegând o cale mai puţin accesibilă: renunţarea la întâmplările ce te ţin cu sufletul la gură în favoarea unui monolog ce transformă drama în desfăşurări senzoariale şi descrieri halucinante, încât devin o poezie modernistă în proză. Comparaţiile din mintea Joanei ce vizează diferenţele dintre ea şi amanta soţului ei- Lidia, reflecţiile despre feminitate, nevoia de libertate a femeii profunde şi înăbuşite în relaţia cu partenerul frustrat că nu-i poate da de cap aşa cum se reuşeşte cu amanta devenită o întruchipare a unei abundenţe senzuale fertile îmbinate cu farmecul tropical, şi răzleţele dialoguri dintre cele două rivale se poartă exclusiv prin aluzii, impresii volatile şi deznodăminte suspendate. Nu se dau sentinţe clare, iar şuvoiul cuvintelor grele este oprit exact în momentul în care scriitura lentă ar fi putut lua calea unui galop narativ, deloc planificat. Tocmai evitarea acestui galop în momentele tensionate, când un cititor ajunge să se identifice, fără voia lui, cu una dintre cele două rivale poate deveni frustrant pentru cei ce doresc o lectură menită să le dea impresia că li se urcă sângele în cap, oferindu-le prilejul unor trăiri cathartice.

Aproape de inima vijelioasă a lumiieste genul de carte apreciată doar de cititorii înzestraţi cu darul răbdării, ce au multe lecturi introspective la activ, mai ales din spaţiul japonez, cunoscut pentru obsesiile trezite de nişte detalii transformate în ecourile stărilor sufleteşti.

Editura Univers, 2014

imagini: favim.com/foto: Darius Klimczak (snapzlife.com)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here