Au temps du fleuve Amour – Prima iubire, Transsiberianul si filmele frantuzesti

0
747

Personajele lui Andrei Makine povestesc despre vremurile în care lumina Vestului pătrundea în Est prin întunericul sălii de cinema, iar educaţia sentimentală din zorii manifestărilor senzuale adolescentine se făcea prin derularea scenelor incandescente din romanele pariziene, salvate de un aristocrat fugit din calea bolşevicilor. Găseşti, astfel, o lume ce poate fi considerată un pic desuetă, însă cât se poate de vie, de ancorată în prezent şi de cuceritoare pentru devoratorii de filme şi cărţi. Este o lume care îţi va face poftă de un film vintage văzut în sala unei cinemateci.

Au temps du fleuve Amour este o carte de care pur şi simplu te îndrăgosteşti şi de care îţi vei aduce aminte toată viaţa, deoarece te face să evoci nostalgic marile descoperiri din adolescenţă, să visezi, fără a-ţi pierde luciditatea, să te refugiezi în stranietatea ascunsă în fiecare detaliu tocmai pentru a-ţi înţelege mai bine vremurile. Asta ştie să facă Andrei Makine cel mai bine, indiferent dacă îşi foloseşte numele real pentru a-şi semna cărţile, sau pseudonimul caustic – Gabriel Osmonde: să creeze o trecere de la cotidianul apăsător spre irealul filtrat prin fantasmele voluptuoase, să dilate prezentul în senzaţii stranii şi să fragmenteze realul aspru în detalii vizuale poetice, asemenea unor instantanee ce pot capta inocenţa, candoarea, pofta de viaţă sau melancolia picturala a unui apus hibernal chiar şi în vremuri mizere şi decoruri paupere.

Romanul va intra uşor în top 10 al celor mai frumoase carţi pe care le-ai citit dacă faci parte din categoria cinefililor împătimiţi. Te va face să îţi aminteşti de primul film care te-a ispitit să visezi dincolo de limite, să te îndrăgosteşti de cinematografie până într-acolo încât ai lăsat-o să-ţi schimbe viaţa, să te modeleze, să îţi ofere modele de curaj, de frumuseţe, de rezistenţă în faţa greutăţilor. Deşi oropsite într-o margine de Rusie îngheţată, la propriu, de iarna siberiană, la figurat, de cenzura dictaturii, cele trei personaje masculine ale cărţii învaţă să-şi construiască un refugiu în care se bucure cu fast şi naivitate, dar şi cu acel curaj dat de un imaginar extravagant, de tot ce are viaţa mai frumos: călătoriile (fie ele şi închipuite), arta, libertatea cucerita prin orele petrecute la cinema, cărţile şi pofta de a cunoaşte lumea, trezită prin apariţia fiorilor erotici.

Au temps du fleuve Amour este un roman dedicat în primul rând celor pentru care prietenia a venit la pachet cu solidaritatea născută din explorarea fructelor oprite şi pentru care a existat un film ce le-a schimbat brusc macazul existenţial în perioada marilor şi toridelor iniţieri – adolescenţa. Celor pentru care un film şi un personaj iconic au devenit surse de inspiraţie, prin gesturile şarmante, vestimentaţie, replici inspirate sau filozofia de viaţă. Şi nimeni nu poate înţelege mai bine mesajul acestei cărţi decât cei născuţi în medii cu perspective limitate sau în ţări ce au cunsocut dictatura cenzurii.

Venit dintr-un astfel de mediu şi dintr-o ţară paralizată de teroarea sovietică, Andrei Makine s-a eliberat prin învăţarea limbii franceze, aşadar nu întâmplător şi-a ales ca protagonist un adolecent din Siberia, care, la vârsta primelor experienţe sexuale, a descoperit Occidentul într-o sală de cinema de la capatul estic al Europei, unde rulau filmele cu Belmondo şi unde făceau furori gambele dezgolite ale femeilor de pe Riviera, elegante şi îndrăzneţe, devenite adevărate zeiţe ale frumuseţii în perioada Novelle Vague. Astfel, într-o peliculă în care un regizor din Vest parodia filmele de acţiune comerciale, cu spioni şi cascadorii spectaculoase, Dimitri şi cei doi prieteni din Siberia vedeau o palmă dată propagandei sovietice, dornice să transforme orice poveste de iubire într-o parabolă artificială despre muncă, sacrificiu colectiv şi progres în viitorul luminos al socialismului.

Belmondo donnait a l’alliage que j’etais une structure, un mouvement, une silhouette personnifiee. Il rapprochait de toute sa force joyeuse le present et le reve. J’avais l’age ou cet rapprochement paraissait encore possible…

Pentru băiatul visător şi năucit de trezirea hormonilor, Occidentul însemna promisiunea întâlnirii cu femeile sofisticate ale căror siluete le ghicea în vagoanele cochete ale Transsiberianului. Sunetele trenului care devenise asemenea unui animal mitic şi inaccesibil ce şerpuia prin taiga hrăneau imaginarul copiilor din aşezarea de izbe. Imaginile fugare din interiorul vagoanelor aveau forţa ispititoare a unor dovezi de necontestat, ce atestau existenţa unei lumi îndepărtate şi ofertante, dincolo de Cortina de Fier.

Dar adevărata relaţie de iubire cu femeile din Vest a început odată cu discuţia purtată cu prietenul său cel mai bun, la o baie de aburi dintr-o izbă părăsită, unde se ghicea şi aroma unui trabuc. Nu trabucul savurat de fiul unui ştab de partid, ci de nepotul unei aristocrate din vechea Rusie, nimerită în Siberia, şi care îi explicase nepotului diferenţa dintre actul vulgar şi plăcerea erotică oferită doar de preocuparea pentru latura estetica a vieţii, care transformă orice act voluptuos într-o artă. Această mătuşă din alte vremuri le va povesti celor trei prieteni adolescenţi despre zilele petrecute la Paris, despre primele romane îndrăzneţe citite pe ascuns, despre inovaţia lui Marcel Proust, ajutându-i să facă diferenţa dintre senzualitate şi barbaria instinctuală.

Între un Occident infiltrat odată cu primele cuvinte franţuzeşti citite de mătuşa aristocrată şi un Orient mitic simbolizat de numele exotic al fluviului Amur, se înşiră prezenţe feminine misterioase, unele mai triste, cu trecuturi grele, răpuse de absenţe şi de singurătate, altele frivole şi versate în arta seducţiei şi a cizelării unui puşti venit din taigaua de la marginea lumii civilizate. Aceste personaje femine devin un spectru languros ivit din penumbra unei izbe slab luminate, cu ferestrele acoperite de zăpada purtată de o ultimă furtună dinaintea primăverii siberiene, sau nişte siluete bine definite în lumina orbitoare a unor ţinuturi calde, unde ajunge băiatul visător ce şi-a descoperit menirea de mare seducător într-un cinematograf, la care ajungea străbătând taigaua, şi în braţele unei vânzătoare de plăceri ce urmărea noapte de noapte orarul Transsiberianului, şi care părea desprinsă din desenele peste care plutea dezolarea din lumea lui Schiele.

Deşi este un roman în care viaţa protagonistului este surprinsă în momentul iniţierii sexuale, adevăratul subiect este trezirea conştiinţei de sine, iar Andrei Makine ştie cum să urmărească toate acele ramificaţii profunde ce duc de la senzatiile procurate prin epidermă spre nişte revelaţii ce ţin de reflecţiile despre natura umană, despre trecerea de la barbaria pulsională sau de la agitaţia hormonilor spre cizelarea prin descoperirea unor noi orizonturi şi prin asumarea unor himere transformate în dorinţa de a descoperi lumea de dincolo de hotarele sovietice. Aşa cum se întâmplă în multe dintre romanele sale, şi în acesta se manifestă aceeaşi preocupare a lui Makine pentru un ideal considerat inaccesibil în mediul personajelor, dar expus cât se poate de firesc: acela privind împăcarea trepidaţiilor carnale cu profunzimea gândului ce trece dincolo de limitările geografice.

În lumea dură a personajului, unde oamenii absorb sălbăticia naturii, preferând să-şi ducă viaţa fără prea multe întrebări existenţiale, între furtunile de zăpadă, împreunările răzleţe povestite vulgar la cârciumă, bârfele necruţătoare şi confortul rudimentar al izbei, poveştile aristocratei Olga despre Parisul romanelor interzise transformă obsesia iniţierii virile în trecerea de la primitivismul arhaic la rafinamentul erotic mijlocit de artă. La vârsta marilor frământări carnale, protagonistul romanului îşi dă seama că dincolo de trup este nevoia de cuvânt, de civilizare a instinctului. Când trupul unei localnice având surâsul enigmatic al unei statuete asiatice nu îi mai este suficient, dar îşi dă seama că domesticirea prin cuvânt a sălbaticiei primordiale ar fi stricat armonia arhaică a marginii de continent unde a trăit, protagonistul decide să-şi urmeze visul de a pleca în lumea largă şi de a cunoaşte acel Occident, devenit un garant al şlefuirii care transformă sexualitatea în seducţie şi erotism.

Mais cet amour etai muet. Il se passait de mots. Il etait impenetrable a la pensee. Et moi, j’avais deja fait mon education europeenne. J’avais deja goute a la terrible tentation occidentale du mot (…) J’aspirais a unei histoire d’amour. Dite avec toute la complexite des romans occidentaux. Je revais des aveux a bout de souffle, des lettres d’amour, des strategemes de la seduction, des affres de la jalousie, de l’intrigue. Je revais des mots d’amour. Je revais des mots.

Prin amintirea unor scene din filmele franţuzeşti cu spionii ce îi ţin piept lui Belmondo şi care năvălesc în imaginarul unor puşti care pana atunci nu cunoşteau decât frumuseţea aprigă, sălbatică şi nealterată a vieţii în apusurile siberiene, ce amintesc mai degrabă de cerul violet şi de umbrele din filmul Conformistul regizat de Bertolucci, decât de serenitatea huzurului de pe Riviera elegantă, Andrei Makine oferă o replică seducătoare şi caustică propagandei sovietice şi încercărilor de a spăla creiere prin filme. Redescoperi în această carte reţeta ce a transformat în lecturi memorabile romanele sale, în care amestecă pasiunea pentru artă, erotismul, istoria ţării natale şi fascinaţia pentru nudul feminin.

În romanul Au temps du fleuve Amour, Andrei Makine i-a oferit erudiţiei o carnalitate senzuală şi intensitatea primelor explorări sexuale, iar sexualităţii ameninţate de marasmul unei lumi condamnate la primitivism i-a adăugat duioşia compasiunii. A pulverizat printr-o scriitură languroasă toate detaliile stridente în reverii vaporoase, evocări tandre la graniţa cu oniricul şi imagini feerice cu peisaje hibernale de lângă tărâmul damnat care devenise mitica Siberie în perioada stalinistă.

 Au temps du fleuve Amour - coperta

Ed. Gallimard

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here