Aurora Borealis-Luminile Nordului – Finalul razboiului, un secret al femeilor

0
973
foto: Cine Europa

Personajele feminine pline de secrete, luminile aurorei boreale, peisajele idilice în care se înfiripă iubiri adolescentine, filmate astfel încât să pară înconjurate de nimbul nostalgiei, cum vezi într-un film clasic, şi chipul hâd al istoriei nemiloase cu Estul se întâlnesc imprevizibil şi răvăşitor în noul film al Martei Meszaros.

Aurora Borealis a fost regizat special pentru cei interesaţi de poveştile în care secretele transgeneraţionale ce unesc şi despart o mamă şi o fiică sunt strâns legate de evenimentele istoriei. Marta Meszaros reuşeşte să amâne devoalarea acestor secrete astfel încât să ai impresia că fiecare indiciu întreţine de fapt misterul, prin dezvăluiri care îţi dau peste cap aşteptările şi ipotezele, dar mai ales opiniile despre caracterul personajelor.

Cele două femei între care există secrete sunt Maria (Mari Torocsik) şi Olga (Ildiko Toth). Maria, care se apropie de finalul vieţii (una zbuciumată, cu multe fantome şi amintiri apăsătoare), se reîntoarce în satul maghiar unde a întâlnit marea dragoste – un tânăr aristocrat prigonit de sovietici. Ziua în care primeşte o scrisoare de la Moscova, după zeci de ani de aşteptare, îi provoacă un şoc puternic. Internarea Mariei într-un spital după acest şoc o aduce pe fiica ei, Olga, în casa plină de secrete din satul maghiar unde Maria şi-a trăit singurele clipe de fericire.

foto: Cine Europa

Cotrobăind prin casa mamei sale, Olga descoperă fotografii, scrisori şi acte ce o vor arunca în hăţişul unor istorii de viaţă feminine. Asemenea unui dectectiv perseverent, ea începe să pună cap la cap piesele unui puzzle şocant, deşi nici măcar nu bănuieşte unde o va duce labirintul de secrete şi tăceri complice. Propria ei identitate se leagă de aceste secrete, pe care Maria le-a îngropat zeci de ani în memoria inaccesibilă celor din jur, aşa cum este de obicei memoria supravieţuitorilor ce au încălcat multe reguli pentru a face urmările unei traume colective mai uşor de suportat.

Olga va descoperi nişte poveşti în care frumuseţea şi partea crudă a naturii umane, prietenia şi minciuna, entuziasmul pasiunii şi disperarea, frenezia şi pierderea speranţei se împletesc aşa cum nu te-ai fi aşteptat la începutul filmului. Însă cel mai mult pe Olga ajung să o intrige păpuşile pe care mama ei, Maria, le-a transformat în arătări sinistre sau în colaje suprarealist-groteşti de parcă ar fi făcut parte dintr-un ritual vrăjitoresc sau din manifestul contondent al unui artist contemporan în raport cu faţa întunecată a umanităţii.

Aurora Borealis începe derutant. Primele scene în mijlocul unui peisaj surprins într-o lumină picturală promit mai degrabă un film romantic, o melodramă despre iubirea de altădată şi despre pierderea ei în vârtejul evenimentelor ce au luat cu asalt Europa de Est după 1945. Nu trece mult şi ritmul duios-contemplativ al scenelor cu flashbackurile Mariei legate de iubirea pierdută sunt urmate de primele detalii ce îţi captează interesul prin dansul dintre puritate şi tenebros, care dezvăluie tot ce are mai nobil şi mai urât omul în vreme de război.

În scenele paradiziace o vei descoperi pe Maria în ipostaza adolescentei având farmecul unei tinere demne de un tablou din secolul XIX, interprertată suav şi totodată dezinvolt de Franciska Torocsik. Maria-adolescentă picta şi înota în apele unui izvor alături de iubitul ei care o învăţa limba germană pentru a fugi din Ungaria sovietizată în Viena unde credea că se află lumea civilizată şi libertatea.

Scenele picturale în care timpul pluteşte într-o lumină aurie sunt urmate de o suită de evenimente care îi vor demonstra Mariei că nu poate cunoaşte umanitatea salvatoare ce se află dincolo de Cortina de Fier fără a trece mai întâi prin calvarul anilor ’40. După ce scapă de vigilenţa soldaţilor care au capturat-o când a vrut să treacă ilegal graniţa, Maria ajunge în până la urmă în Viena ocupată de sovieticii deveniţi partenerii occidentalilor ce au eliberat Europa de un alt dictator.

Când povestea Mariei, derulată la insistenţele Olgăi, ajunge la zilele petrecute în Viena ocupată, filmul ia o turnură neaşteptată pentru spectator. Pe cât de cutremurat vei fi din cauza dramei trăite de Maria, care va rămâne însărcinată după un viol, pe atât de impresionat vei fi de forţa prieteniei dintre Maria şi Edith, verişoara iubitului ei. Edith îi redă Mariei încrederea în umanitate şi o face martoră a tandreţii picurate în iubirea interzisă dintre ea şi un soldat rus care nu li se alătură camarazilor în tentativa lor de a instaura teroarea prin jafuri, violuri şi vandalizări.

foto: Cine Europa

Ai putea reda întreaga poveste de viaţă mărturisită de Maria fiicei sale Olga prin cea mai emoţionantă scenă din film. În această scenă, iubitul rus al lui Edith (salvatoarea Mariei) foloseşte o lampă şi câteva pahare de cristal pentru a recrea culorile magice ale aurorei boreale din ţinutul siberian de unde acesta a fost smuls de istorie pentru a marşălui alături de soldaţii armatei roşii spre Vest.

Vei compara poveştile de viaţă dezgropate de Olga cu încercarea personajului-soldat de a recrea luminile aurorei boreale în mijlocul infernului. De fapt, întreaga umanitate captată în film poate fi comprimată metaforic în tentativa soldatului care oferă tandreţe prin invocarea luminii sublime din ţinuturile albe când toţi ceilalţi au instaurat teroarea exhibându-şi monstruos primitivismul scăpat din chingile cenzurii impuse de civilizaţie.

Perioada în care iubirea şi ura faţă de aproape se învecinează bulversant o va face pe Maria să descopere această dualitate în ea însăşi. Simte mai mult ca niciodată puterea iubirii prin devotamentul faţă de prietena ei Edith, pentru care va face un gest suprem de solidaritate, împins dincolo de limitele moralei. Totodată, când vede iubirea tandră dintre soldatul rus şi Edith, care a dus la conceperea unui copil dătător de speranţă în urgia brutalităţii, Maria simte o repulsie din cauza căreia mulţi ar judeca-o aspru. Este repulsia faţă de propriul ei copil abia născut, conceput în urma unui viol. Această repulsie va coexista cu dorinţa de a-şi salva prietena prin luarea unei decizii care va duce la supravieţuirea ambilor copii într-un mod neaşteptat.

foto: Cine Europa

Fără a folosi mijloace spectaculoase, Marta Meszraros reuşeşte să provoace în lumea interioară a spectatorului ceea ce speră alţii în filme cu bugete uriaşe, folosite pentru a reproduce scene din timpul războiului, decoruri de epocă fastuoase şi multe scene cutremurătoare diluate de patetism. Astfel, regizoarea atinge scopul urmărit de mulţi regizori: implicarea emoţională prin acea poveste memorabilă despre iubire, prietenie şi alegeri grele menite să-ţi trezească stări complicate şi gânduri bulversante, care să te facă să îţi pui întrebări legate de alagerile tale dacă ai fi fost în locul personajelor.

Regizoarea are multă compasiune pentru personajele ei, însă este cat se poate de nemiloasă prin trimiterile mai mult sau mai puţin subtile către oamenii care deţineau puterea în anii ’40 şi care au facut posibilă existenţa unor atrocităţi. Ai putea la fel de bine să consideri filmul o palmă dată celor ce au tolerat răspândirea dictaturii sovietice, aceeaşi oameni care, la începutul anilor ’40, de dragul unor calcule menite să menţină Occidentul în zona de confort, nu au făcut nimic pentru a opri nazismul deşi îi bănuiau amploarea.

Aurora Borealis nu este doar un film despre un trecut urât în care s-au mai zărit şi irizaţii neaşteptate de candoare. Mai este şi un film bine ancorat în actualitate, nu doar prin modul în care scenele pendulează între tinereţea ce i-a fost furată Mariei şi prezentul risipit al Olgăi – femeia modernă, dependentă de propriul succes profesional, care nu ştie cum să îşi manifeste nevoia de afecţiune. Prezentul şi trecutul se apropie mai ales prin nevoia generaţiei mai tinere de a-şi cunoaşte rădăcinile, de a integra în propria istorie de viaţă poveştile părinţilor, astfel încât să le înţeleagă motivele din spatele unor decizii ce trebuie să capete până la urmă un sens pentru a închide rănile provocate de o istorie care a năvălit ilogic şi impetuos precum un hazard hulpav.

Citeşte şi Arhipelagul altei vieţi – Locul unde nici busola nu mai hăituieşte libertatea

Arhipelagul altei vieti – Locul unde nici busola nu mai haituieste libertatea

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here