Autoportretul unei fete cuminti – Adio, raman cu mine!

0
897

Dacă te apropii de 30 de ani şi majoritatea rudelor aşezate te întreabă când te măriţi atunci când văd că te îmbraci precum o adolescentă care ascultă rock, citeşte mult, are plete, blugi şi cotrobăie prin bagajele împrăştiate în mijlocul holului în timp ce se gândeşte la relaţiile toxice, apoi se duce în toiul nopţii la cel mai bun prieten (căruia îi plac bărbaţii, deci nu poate fi o partidă valabilă pentru o fată cuminte), pentru a-l întreba de ce majoritatea înjurăturilor noastre conţin trimiteri sexuale demne de filmele XXX, atunci vei intra imediat în pielea Cristianei (Elena Popa), personajul central, iar minimalismul scenariului centrat mai mult pe stări şi tăceri prelungite cu mici discuţii specifice unor petreceri de apartament îţi va părea de-a dreptul reconfortant, precum întâlnirea cu acel alter-ego ce îţi poate valida experienţele.

Modul în care ajungi să receptezi filmul Anei Lungu, Autoportretul unei fete cuminţi, depinde foarte mult de identificarea cu personajul ce trăieste o studenţie prelungită cu doctoratul centrat pe tema rezistenţei clădirilor, dorind, în paralel, să înfrunte propriile şubrezeli şi dependenţe emoţionale printre termenii de specialitate, să se acomodeze cu noul rol de unică locatară a unui apartament lăsat de ai ei şi de amantă a unui bărbat charismatic şi uns cu toate alifiile dominării psihologice (interpretat într-o manieră sarcastică hot de actorul Emilian Oprea, cunoscut datorită rolului central din filmul De ce eu?), a cărui nevastă este un oaspete în casa părinţilor Cristianei. Punctul forte al peliculei este alegerea actriţei din rolul principal, Elena Popa, capabilă să îi dea consistenţă veridică protagonistei, reuşind să iesă din tipare prin acea sensibilitate a introvertitei ce aduce dezordinea afectivă şi ezitarea la rangul de ingredient al feminităţii sofisticate. Dacă o placi, vei considera filmul o succesiune de scene familiare, iar personajele vor părea desprinse din grupul tău de amici şi cunoştinţe, alături de care te întinzi la discuţii până dimineaţa, enervat de cicăleala babacilor sau de societate. Pălăvrăgelile de umplere a serilor în care se ascultă Ada Milea şi se înjură sistemul sau valorile promovate de televizini, momentele în care protagonista trage meditativ din ţigară pe balcon sau stând turceşte cu laptopul în braţe după o noapte de insomnie pot fi considerate o parte din rutina multor spectatori ai generaţiei Y, căreia mulţi îi reproşează acea staţionare la graniţa dintre postadolescenţă şi maturizare, fără a se sinchisi de tocita etichetă pe care scrie generaţia debusolată, pusă de cei ce-i amendează nehotărârea, apetitul pentru nişte relaţii de cuplu instabile sau experimentele sexuale.

Subiectul filmului, bazat pe însingurare, pe lipsa comunicarii dintre copilul mare ajuns student şi părinţii ce au tot felul de manii specifice unui colecţionar obsedat de antichităţi inutile, fiind gata să ignore, printre atâtea lucruri din trecut, exact rănile ce ţin de istoria dialogurilor cu fiica lor, ar fi putut lua o turnură dezolantă, creând o atmosferă sufocantă, în care ai fi găsit o protagonistă ce se zbate ca peştele pe uscat îndopat cu Xanax. Există si Xanax în filmul Anei Lungu, şi insomnii, şi neîncredere în propria feminitate (cu simptome ceva mai discrete)…şi tot acel cocktail format din ataşamentul faţă de persoane indisponibile, dialoguri sterile cu părinţii şi relaţiile afective pline de goluri, doar că tot acest amestec este servit cu mult umor, ca la reuniunile din apartamentul celui mai bun prieten, în care se fredonează cântecele studenţiei. Bonus pentru boemii pasionaţi de incursiunile prin anticariate: scenele de interior au intimitatea stranie oferită de aruncarea unor obiecte din altă epocă, menite să acentueze aura feminină ieşită din comun a Cristianei.

Autoportretul unei fete cuminţi a fost proiectat în cadrul BucharEST International Film Festival, ediţia din 2015.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here