Beautiful Creatures – s-a nascut o noua franciza

0
729

Când să răsufli uşurat că s-a terminat un ciclu de amoruri ştiinţifico-fantastico-siropoase (evident, Twilight), Hollywood-ul se încăpăţânează să livreze încă unul doar pentru că poate (să adune bani în box-office).

Reţeta e simplă: iei o carte din categoria young adult fiction, ultimul răcnet în materie de beletristică în State, îi adaptezi scenariul cum poţi şi angajezi câţiva actori dacă nu buni, măcar telegenici. Beautiful Creatures (Cronicile Casterilor) are totuşi grijă ca, pe lângă nişte protagonişti atrăgători şi "proaspeţi" în domeniu, să includă şi câteva nume irezistibile publicului, precum Jeremy Irons şi Emma Thompson. Măcar în privinţa distribuţiei, filmul nu dezamăgeşte, iar de cei doi actori principali, Alice Englert (fiica regizoarei Jane Campion, autoarea faimosului film The Piano) şi Alden Ehrenreich vom mai auzi în mod cert.

Surprinde şi este de admirat firescul interpretării protagoniştilor, mai ales atunci când rolurile de adolescenţi americani care trăiesc o primă dragoste – chinuită – nu predispun de obicei la naturaleţe sau la revelarea geniului actoricesc, ci mai degrabă la priviri neconvingător-măcinate şi replici forţate. Spre deosebire de corespondenţii lor din alte producţii de profil, cei doi actori se achită cu succes de partiturile ce le revin, în ciuda faptului că acestea se prezintă după cum urmează:  ea, Lena, o vrăjitoare (sau caster, ca să fim în ton cu filmul) care şi-ar dori să fie de partea binelui, dar pe care trecutul şi pedigree-ul par să o plaseze de latura cealaltă a baricadei; el, Ethan, prototipul liceeanului după care suspină colegele, cititor de Vonnegut Jr., care visează la o viaţă în afara orăşelului natal, locul unde nici măcar numele filmelor americane nu sunt scrise corect pe firmamentul cinematografului, iar oamenii încă organizează cercuri de rugăciune atunci când se simt depăşiţi de fenomenele naturale.

Evident, între cei doi liceeni – care vorbesc cu un năucitor accent sudist – se naşte o iubire (previzibil) imposibilă. Pentru că Lena este un fel de bombă cu ceas: ziua în care va împlini 16 ani este momentul în care se va decide dacă trece de partea binelui sau a răului, independent de voinţa ei. Situaţia se complică graţie unei strămoaşe care a comis şi ea imprudenţa de a se îndrăgosti de cine nu trebuia, atrăgând un blestem care îi diminuează considerabil şansele Lenei de a se specializa în magie albă (oare unde am mai auzit povestea asta?).

Pilonii de rezistenţă ai filmului sunt Mason şi Sarafine, respectiv Irons şi Thompson, cei care ridică semnificativ ştacheta producţiei. Cea din urmă este, aşa cum era de aşteptat, spectaculoasă în locul mamei Lenei, epitomul vrăjitoarelor rele, cu isteriile şi râsetele malefice de rigoare, pendulând graţios între cele două personalităţi pe care le impune rolul. Iar Irons, interpretându-l pe unchiul Lenei, este şarmant şi teatral, de la apariţie şi ţinută până la micile manierisme de burgez sudist pe care şi le-a însuşit cu brio.

Scenariul este presărat cu un umor la care nu te-ai fi aşteptat, fiind reconfortantă ironia dialogurilor unor personaje care reuşesc performanţa (mai rar întâlnită în cazul producţiilor de gen) de a nu cădea în pueril şi/sau melodramatic. Dar povestea e adaptată într-un stil dezlânat, nu este lipsită de nonsensuri (pe care e de bănuit că le conţine şi cartea) şi este departe de a fi originală în vreun fel. Eşti pus faţă în faţă cu toate clişeele ce ţin de sudul Americii de Nord: comunitatea aproape medievală în gândire, fanatismul religios, spaima de tot ceea ce nu poate fi controlat, femeia afro-americană care întruchipează tocmai lucrurile care inspiră teamă etc. Până şi grafica lasă de dorit în momentele cheie ale filmului: nu reuşesc să impresioneze în niciun fel spiritele malefice ale vrăjitoarelor în variantele lor concepute pe calculator- efectul lor e caraghios spre ridicol, tocmai în momentele când tensiunea ar trebui să fie la cote maxime.

Oricum ar fi, trebuie să ne obişnuim cu ideea că filmul va avea o continuare. Şi să ne consolăm cu gândul că am văzut şi mai rău de atât în ceea ce priveşte adaptări de young adult fiction.Iar dacă avem noroc, vom avea din nou parte de interpretări în genul celor lui Irons şi Thompson și în sequel.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here