Beyond the Mountains and Hills – Problemele unei familii dintr-un Israel vazut dincolo de clisee

0
582
imagine: jerusalemfilmfund.com/film

Beyond the Mountains and Hills ar fi putut deveni un thriller exploziv, în care problemele unei ţări se infiltrează în vieţile oamenilor ce nu au puterea de a schimba mare lucru.

Sunt inventariate caleidoscopic toate problemele şi provocările ce pot apărea într-o familie israeliană, şi nu numai: tabuurile din relaţiile (mai ales amoroase) dintre israelieni şi palestinieni, trădarea soţului devotat, care a luptat pentru liniştea patriei, de către soţia căreia i se scurg ochii după un elev ce îi spune îndrăzneţ că este o MILF, relaţia interzisă a fiicei adolescente şi riscanta soluţie găsită de fiul înfuriat, ce vrea să apere onoarea mamei printre colegii săi. Toate ar fi ajuns să se amestece într-un cocktail Molotov care să aprindă un scenariu complicat, spre deliciul spectatorilor ce ar fi vrut să vadă noi abordări ale unor probleme contemporane spinoase, cum ar ipocrizia din familia modernă, criza de la vârsta mijlocie suprapusă peste cea din Orientul Mijlociu, drepturile omului, rasismul şi terorismul. Dar lui Eran Kolirin îi reuşeşte mai degrabă un film provocator, dar cu mesaj duios, în care bombele din spaţiul familial şi social sunt dezamorsate în surdină, cu tandreţe, în ciuda unor acte ce depăşesc limitele impuse de lege şi de ataşamentul faţă de patria înconjurată de vecini ostili.

Proiectat la Cannes în 2016, în cadrul secţiunii Un Certain Regard, filmul regizorului israelian Eran Kolirin include aproape toate stereotipurile atribuite de străini atât societăţii israeliene percepute ca scindate între tradiţionalişti şi tinerii progresişti ce resping autoritatea militară, cât şi relaţiei dintre evrei şi palestinieni. Aceste stereotipuri par susţinute fără menajamente de regizor, însă ajung până la urmă să fie expuse într-o manieră imprevizibilă, plină de nuanţe interpretabile şi lipsită de canoane. Relaţiile dintre planul individual, familial şi politic încep cu date cunoscute, însă virează spre o desfăşurare în care îndoiala permite o explorare devenită alternativa umanistă şi lucidă pentru nişte certitudini rigide, asociate propagandei.

Provocările din viaţa unor israelieni ce vor să găsească oaza de tihnă şi de normalitate într-un context geopolitic ameninţător sunt prezentate din perspectiva unui fost militar. El trebuie să se readapteze la viaţa de familie şi la provocările societăţii, dar şi ale fiicei sale dornice de a se aventura în lumea aşezărilor palestiniene, care se află foarte aproape de casa familiei. Regizorul te face să crezi că ai de-a face cu nişte personaje debusolate, care vor să-şi definească propria normalitate făcând bine, dar simt neputinţa celui păcălit de propriile intenţii într-o lume reprezentată ca fiind bănuitoare şi mercantilă. Această neputinţă nu le striveşte fatalist, ci le permite o ieşire din situaţiile sufocante şi nedrepte. Spectatorului i se oferă tot ce are mai bun o viziune regizorală care se încăpăţânează să scoată la suprafaţă, prin cadre poetice, setea de afecţiune şi dorinţa personajelor de a se împăca treptat cu străinul din societatea lor şi chiar din propria familie.

Odată cu povestea lui David, un fost militar care vrea să-şi caute un job de civil, sunt expuse, printr-o ironie incomodă, confuzia şi neputinţa celui ce şi-a făcut datoria apoi a fost abandonat, precum şi imposibilitatea de a respecta etica într-o lume erodată de suspiciune. Suprapunerea situaţiilor conflictuale dintre evrei şi palestinieni peste cele de pe frontul familial este prezentată sub o formă deopotrivă controversată, cât şi empatică, reflectată în tentativele de adaptare la noua viaţă a fostului soldat israelian.

David părăseşte armata după mai bine de două decenii şi descoperă că toate valorile promovate de autorităţile care îi cereau loialitate sunt încălcate, una câte una, în jungla din civilie, unde se cer nişte concesii dezonorante. Reintegrarea tatălui mai mult absent în cotidian este dificilă. Pericolele zac tăcute în familia ce stă pe un butoi de pulbere din cauza escapadei unei soţii ce vrea să-şi trăiască a doua tinereţe şi a revoltei unei fiice adolescente. În timp ce Rina (Shiree Nadav-Naor), soţia lui David, se apropie din ce în ce mai mult de riscul unei relaţii controversate, afişând nonsalanţa unei adolescente care vrea să muşte din fructul interzis, fata lui, Yifat, îşi pune masca de adolescenta militantă încăpăţânată si se aruncă hotărât în proteste zgomotoase împotriva nedreptăţilor. Protestele atrag represalii venite din partea autorităţii statale şi (implicit) interesul foştilor colegi ai lui David, ce îi cer să o supravegheze după ce ea se implică într-o relaţie cu un palestinian suspect.

imagine: Beyound the Mountains and the Hills/filmedefestival.ro
imagine: Beyond the Mountains and the Hills/filmedefestival.ro

Tentativa de a supravieţui unor turbulenţe afective ivite în dinamica familiei zdruncinate de tentaţii cu efect ireversibil este lipsită de un dramatism zgomotos, de acele confruntări inflamabile ce grăbesc de obicei ritmul acţiunii spre un deznodământ trepidant. Sursele de neprevăzut, care împing fiecare membru al familiei spre nişte decizii bruşte sau reacţii impetuoase vin mai degrabă din spaţiul exterior, în care este reprezentată satiric şi incisiv o societate ostilă cu nevoia de libertate individuală şi care amendează aspru orice act de nesupunere, orice deviere de la aşteptările şi regulile colective. Vei avea, ce-i drept, şi momente în care pulsul îţi va creşte, însă conflictele nu duc la înfruntări directe în interiorul familiei, rezolvările venind într-un ritm lent, mai degrabă melancolic şi poetic.

Eran Kolirin face parte din categoria regizorilor care pot aborda incomod nişte probleme dureroase din ţara sa, fără a fi acuzat nici de trădare, nici de nedreptate în raport cu tabăra opusă, a palestinienilor. Acestei calităţi i se adaugă talentul de a infiltra lirismul respirat de anumite cadre în care se anunţă (derutant) iminenta declanşare a unui pericol, astfel încât acest lirism să nu pară nici artificial, nici naiv în contextul interacţiunilor tensionate dintre anumite personaje. Toate scenele cu potenţial inflamabil curg într-o fluiditate candidă, specifică foamei de afecţiune, aşa cum găseşti în multe romane ale autorilor israelieni contemporani atunci când vor să devieze spre un mesaj încărcat de compasiune şi toleranţă posibilele confruntări dureroase, fie ele între etnii diferite sau între mentalităţile opuse din interiorul graniţei. În loc să asişti la două războaie – unul provocat de situaţia politică tensionată în raport cu apărarea frontierelor israeliene, altul, de ciocnirea între frustările acumulate în interiorul familiei – vei fi martorul unor încercări individuale de a rezolva situaţiile ameninţătoare.

Regizorul îţi dă impresia că fiecare personaj este pe cont propriu, încercând să facă faţă unor probleme provocate de încercarea de a face bine, într-o lume pe care fiecare o percepe nedreaptă, în felul său. David, soldatul lăsat la vatră îşi doreşte să îşi reia vechiul rol în familie, dar pare dus de curent, lipsit de voinţă şi nesigur, încât cu greu ţi-l imaginezi în haina militară purtată aproape trei decenii. Actorul Alon Pdut îi ataşează acestui rol o imagine ce diferă de percepţia pe care au au mulţi referitoare la un tată militar, dar şi de tipologia luptătorului sigur pe el, necruţător şi dominator în orice situaţie. Nu dă cu pumnul în masă, nu-i intimidează pe cei din familie când simte că pierde controlul şi nu îşi impune autoritatea. Este mai degrabă eziatant, blajin, calm sau, în ochii unora, devitalizat sau depresiv. Îşi reprimă furia neputinciosului ce nu îşi poate stabili propriile reguli într-o nouă realitate la care trebuie să se adapteze. Un gest nervos ce ar fi trebuit să îi asigure defularea duce la tragedia unui străin, acea tragedie care îi apropie spaţiul familial securizant de lumea (considerată) ameninţătoare a unor aşezări situate în spatele dealurilor. Această apropiere între lumea familiei şi realitatea necunoscută îi permite fiicei sale să preia, la un moment dat, rolul personajului principal, încât acţiunile ei de revoltă să prezinte o altă perspectivă asupra societăţii israeliene.

Interpretată de Mili Eshet, cu expresivitatea candidă a unei adolescente rebele ce luptă pentru echitatea socială, Yifat, fiica lui David, vrea să cunoască mai bine comunităţile de palestinieni. Ajunge să ajute o văduvă săracă, fără să cunoască legătura dintre un gest nesăbuit al tatălui ei, într-un moment de tristeţe, şi drama acesteia. În cartierul palestinienilor întâlneşte un bărbat a cărui apariţie resuscitează suspansul filmului prin ambiguiatea modului în care interacţionează cu Yifat. Promisiunea unei legături erotice interzise între o evreică şi un palestinian se suprapune peste jocul actoricesc înşelător al bărbatului bănuit de acţiuni dubioase.

Oscilaţia fetei adolescente între atracţie şi conştientizarea unui eventual pericol, ce are la bază atât reacţia împotriva societăţii, cât şi împotriva apatiei asociate modelului masculin patern, se va sincroniza cu escapada mamei. Escapada ia forma unui romantism desuet şi devine o tentaţie la fel de blamată în plan social – între profesor şi elev. Infidelitatea mamei ameninţă să transforme în ostracizare şi umilire publică visul unei veri indiene ce dublează emoţiile difuze amestecate în criza femeii ce îşi doreşte o ultimă confirmare a puterii de atracţie.

imagine: iff.site.wesleyan.edu
imagine: iff.site.wesleyan.edu

Singurătatea în faţa situaţiilor frustrante şi umilitoare, dar şi efectele devastatoare ale nemulţumirii imposibil de exprimat în ceea ce ar fi trebuit să fie spaţiul securizant al familiei, amplificate de contactul cu provocările din lumea exterioară, se reflectă cel mai bine în reacţia impetuoasă a lui Omri (Noam Imber), fiul lui David. El vrea să îl pedepsească pe colegul indisctret, ce i-a sedus mama, apoi s-a lăudat cu aventura lui. Reacţia acestuia promite intervenţia acelui element ce obligă personajele să îşi mărturisească secretele. Ar fi putut să declanşeze jocul unor piese de domino care să ofere un final antrenant, menit să revitalizeze acţiunea şi să permită mult-aşteptata coliziune a planurilor în care se fragmentează drama familiei înţepenite într-o lipsă a comunicării.

Deşi este puternic ancorat în problemele social-politice ale Orientului Mijlociu, văzute prin ochii unei familii de israelieni dornici de a-şi găsi echilibrul necesar unei vieţi paşnice, Beyond the Mountains and Hills are de fapt un mesaj universal. Regizorul a recurs inspirat la genul de abordare psihologică tulburătoare, dar şi plină de compasiune, a crizelor individuale, apărute în viaţa fiecăruia, ce depăşesc graniţele ţării în care se petrece acţiunea. Erin Kolirin pledează pentru empatie şi toleranţă faţă de slăbiciunile umane într-un film care ne oglindeşte, într-o oarecare măsură, pe toţi. Problemele personajelor sale sunt comune tuturor, dincolo de nuanţele culturale şi de experienţa subiectivă. Ceea ce atrage cel mai mult la acest film, pe lângă interpretarea convingătoare şi compatibilitatea între actori şi roluri, este înlocuirea deconspirării incisive şi acuzatoare a defectelor – individuale şi sociale- cu lirismul întâlnit în romanele autorilor israelieni actuali, care ating puncte sensibile din viaţa de zi cu zi a omului contemporan.

În România, filmul Beyond the Mountains and Hills a fost proiectat, în premieră, în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here