Birds of Passage (Pajaros de verano) – Magicul realism sud-american intr-o alternativa la filmele despre traficanti

0
2081

Înainte de Pablo Escobar, în Columbia a devenit faimos tribul Wayuu din deşertul învecinat cu plajele din Caraibe, situat undeva la graniţa dintre Columbia şi Venezuela. Acest trib le-a deschis calea narcotraficanţilor prin comerţul cu marijuana din perioada hippie. Marijuana i-a îmbogăţit pe bărbaţi, le-a făcut pe femeile înţelepte ale tribului să prevadă un dezastru cu dinemsiuni de epopee şi a dus la o serie de rivalităţi şi de acte vindicative scăldate de sânge, care i-a lăsat de izbelişte pe copii, nevoiţi să moştenească poveştile despre tragedie ca supremă pedeapsă pentru vânzarea sufletului în numele banului.

Prezentat la Cannes în 2018 şi distins cu Premiul pentru imagine la Bucharest International Film Festival 2018, filmul Birds of Passage (Pajaros de verano) te-ar putea păcăli. Ai fi tentat să afirmi că vezi o alternativă fantezist-exotică la filmele cu narcotraficanţi, care propune o evaziune vizuală acaparată de vraja realismului magic inspirat din folclorul sud-american. Însă lumea din film este cât se poate de reală, în ciuda elementelor ce o fac să pară un basm adaptat la societatea condusă de traficanţi. Astfel, ai putea să consideri Birds of Passage o alternativă pentru cei ce vor un film de acţiune care să deţină şi calităţile unei poveşti care invită la cunoaşterea altor culturi.

Birds of Passage demonstrează încă o dată că Frida Kahlo avea dreptate când a spus că ea nu pictează suprarealist, ci doar ceea ce există. Într-adevăr, sud-americanii nu şi-au uitat rădăcinile şi trăiesc într-o realitate cu multe straturi, simboluri şi culturi. Este o realitate aparte, în care tot ceea ce nouă ni se pare halucinant pentru ei este plauzibil. Aşa este şi lumea tribului Wayuu, care mai crede în mituri, dar care la un moment dat a dispus şi de tot ce are societatea modernă mai bun de oferit, inclusiv înavuţirea (mult prea) rapidă.

Columbia din acest film este precum vasta lume sud-americană: mitică, profundă, nesupusă, de o frumuseţe ispititoare, intimidantă şi plină de răni, vecină cu ferocitatea când este ameninţată. O lume care se înclină fără disimulare în faţa atemporalului născător de legende, însă care abia aşteaptă să se înfrupte dintr-un prezent efemer, ce aduce oportunităţi la care strămoşii nici nu ar ar fi visat. Ai putea compara Birds of Passage mai degrabă cu un film care pompează eficient dinamismul din thrillerele cu gangsteri columbieni într-un documentar despre un trib străvechi, ajuns în momentul alegerii între continuitate prin respectarea inocenţei sau pervertirea în numele unei supravieţuiri economice greu de atins fără afaceri ilegale.

Filmul regizorilor Cristina Gallego şi Ciro Guerra se deschide cu genul de imagini agreate de cei fascinaţi de lumea precolumbiană. Vezi un ritual de curtare pentru o tânără având chipul pictat. Ea este îmbrăcată într-o rochie tradiţională de un roşu aprins, învolburată incandescent şi enigmatic pe fundalul nemărginit al deşertului. Dar personajul feminin pregnant nu este această enigmatică tânără, ci bunica ei, una dintre aprigele înţelepte ale tribului, ce aduce aminte de longevivele personaje feminine din romanele sud-americane sau de reprezentantele a ceea ce ne închipuim că ar fi fost matriarhatul.

Impunătoare, neînfricată şi neclintită în hotărârea ei de a-i ţine piept oricărei ameninţări, bunica tinerei curtate în prima scenă a filmului priveşte schimbările şi conflictele aduse de înavuţire cu aerul circumspect de preoteasă ce anticipează un viitor sumbru pentru neamul ei. Privirea acesteia te face să înţelegi încă de la început că scena a curtării va ramâne cam singurul element romantic al filmului pentru visătorii având fantasme exotice.

Birds of Passage este mai degrabă inconfortabil pentru vânătorii de imagini capabile de a întreţine reverii exotice. Iadul îmbogăţirii ilicite şi al crimelor nu întârzie să se dezlănţuie, aşa cum vezi în filmele despre traficanţi. Se câştigă mulţi bani, se construiesc nişte case impozante precum nişte fortăreţe în deşert, în care se trag multe focuri de armă. Ritualurile intimidării şi al răzbunărilor pune în umbră vechile ritualuri virile ale tribului, dar spiritul străbunilor îşi cere drepturile şi vrea să aibă o ultimă replică devenită o eternă reîntoarcere la vorbele înţelepte despre salvarea sufletului.

Filmul poate fi considerat un pariu sub forma unui hibrid care să-i aducă în sălile de cinema şi pe adepţii realismului magic, pasionaţi de culturile indigene sud-americane, care au rezistat eroic în faţa conchistadorilor, şi pe cei dependenţi de adrenalina stimulată de filmele de acţiune cu gangsteri. Şi tocmai acest hibrid amplifică dramatismul dincolo de realitatea imediată a luptei pentru putere, trimiţându-l în zona ritualurilor. Acţiunea se tranformă la un moment dat într-un spectacol al ritualurilor transgeneraţionale ce reglementează relaţiile în interiorul tribului, astfel încât ai impresia că miza nu mai este banul, ci restabilirea echilibrului prin împăcarea cu spiritele perturbate.

Spectatorul nu capătă multe informaţii legate de trubul Wayuu, iar această lipsă de informaţii este asumată de regizori şi folosită ca pretext pentru sporirea curiozităţii pe care o manifestă fiinţa umană în faţa unei lumi pe care nu o înţelege. Într-adevăr, lumea Wayuu din film are multe contradicţii, aglomerate într-un moment de coititură pentru întregul trib nevoit să isi renegocieze legătura cu trecutul şi cu propriile valori colective. Traficanţii care nu se tem de nimic nici nu îndrăznesc să conteste obiceiurile ancestrale şi îi ştiu de frică singurei femei ce a păstrat intacte tainele mistice ale tribului. Totodată, la momentul cerut de oportunism şi de lăcomie părăsesc lumea sacră pentru a se deda celor mai profane acţiuni.

Oricât de tras de păr i s-ar părea scenariul celui venit din afară, mitul şi realitatea se întrepătrund firesc în acest film. Regizorii surprind perfect continuitatea unor tradiţii sacre ce nu împiedică modernizarea care ameninţă cu pângărirea. La început, aceste tradiţii ce au la bază învăţăturile sănătoase ale înţelepţilor vin în contradicţie cu actele impulsive, instinctuale din lupta pentru putere din războiul drogurilor. Şi totuşi, realismul magic se încadrează perfect în peisaj, prin miturile şi ceremonialurile strecurate în fiecare acţiune dramatică. De fapt, evocarea miturilor nu face decât să le dea o formă ritualurilor de răzbunare, să fixeze contextul, permiţându-le totodată regizorilor să folosească peisajele deschise spre orizontul nemărginit astfel încât să ridice la înălţimea legendelor atemporale scenele cu focuri de armă asociate mai degrabă cu scenariile previzibile ce mizează pe violenţa gratuită specifică multor filme de acţiune din zona mainstream.

Birds of Passage reuşeşte să menţină un dozaj echilibrat între prezent şi atemporal, între mit şi realism. Totuşi, cei îndrăgostiţi de realismul magic şi-ar fi dorit mai multă ingeniozitate vizuală şi picturalitate suprarealistă în explorarea miturilor, care să îl apropie şi mai mult de un film de artă.

Citeşte şi Wulu – Mai mult decât un film cu gangsteri

Killing Jesus (Matar a Jesus) – Dragoste şi răzbunare în Medellin

Wulu – Mai mult decat un film cu gangsteri africani

Killing Jesus (Matar a Jesus) – Dragoste si razbunare in Medellin

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here