Biroul pentru Gradini si Iazuri – Dedicat visatorilor indragostiti de Japonia

0
384

Cei îndrăgostiţi de vechea Japonie picturală descrisă în cărţile scriitorilor clasici niponi vor aprecia şi romanul francezului Didier Decoin. Vor găsi aceeaşi senzualitate feminină dublată de graţie, aceiaşi preocupare pentru descrierile poetice migăloase ale grădinilor, ale palatelor imperiale şi ale frumuseţii efemere şi mai ales aceeaşi alternanţă irezistibilă între vibraţia alertă a trăirilor copleşitoare şi voluptatea lentorii ce lasă vizualul să respire subtil şi totodată acaparant.

Biroul pentru Grădini şi Iazuri este un roman care te va face să uiţi că nu este scris de un japonez, deoarece preţioasele scrieri nipone ce l-au inspirat pe Didier Decoin, menţionate şi la final, nu îţi vor părea nişte simple reproduceri ale unor imagini de epocă. Vei descoperi mai degrabă efectele unei adânciri erudite într-o lume ce a existat cu aproape un mileniu în urmă, dar ale cărei idealuri estetice au supravieţuit în psihologia colectivă a japonezului modern care încă se mai miră când observă farmecul unui cireş ori a unui crap roşu-auriu din iazul unui templu imperial, atunci când ridică ochii din ecranele telefonului de ultimă generaţie.

Te vei scufunda la rândul tău în această Japonie ce seamănă cu pictura pe mătase râvnită de colecţionari aşa cum se scufundă un reputat pescar de crapi rari, perfecţi, aleşi pentru a înfrumuseţa iazurile amenajate în grădinile Împăratului. Miyuki, soţia unui astfel de pescar, devine personajul central.

După moartea soţului ei, Miyuki va trebui să ducă în oraşul imperial ultimii crapi ce au fost pescuiţi de acesta. În drumul ei spre curtea imperială va avea parte de peripeţii. Una dintre ele, ce îţi va aminti de imaginile picante din picturile japoneze erotice, o va aduce pe Miyuki aproape de înaltul funcţionar ce veghează asupra Biroului pentru Grădini şi Iazuri.

Prezenţa crapilor în oraşul imperial este o datorie sacră de care depind onoarea şi bunăstarea satului de pescari de unde se trage şi Miyuki. Aşadar, ea va trece peste toate obstacolele pentru a-şi vedea crapii înotând în iazurile din grădinile Împăratului.

Aventurile lui Miyuki unesc estetica unei scrieri japoneze cu aşteptările cititorului occidental ce vrea un epic mai consistent şi o poveste despre o călătorie iniţiatică, despre ieşirea din zona de confort şi despre vindecarea unei răni sufleteşti prin depăşirea obstacolelor. Nu vor lipsi pasajele de o senzualitate incandescentă, ce aţâţă mai toate simţurile, şi nici descrierile ce te vor face să te simţi tu însuţi un oaspete al oraşului imperial.

Romanul este cu atât mai ademenitor pentru cititorul occidental (şi nu numai) cu cât acţiunea lui se petrece în Epoca Heian, una de aur, care i-a dat Japoniei şi lumii  primul roman – Povestea lui Genji, scris de Murasaki Shikibu. Epoca Heian a fost emblamatică pentru arta japoneză, mai ales datorită femeilor pasionate de poezie şi de proza introspectivă. La curtea imperială era venerată poezia, iar femeile scriitoare din suita împârătesei începuseră să fie respectate precum nişte veritabile zeiţe.

Femeile şi feminitatea au un rol central şi în romanul lui Didier Decoin. Ai putea afirma că ai în faţă un omagiu adus femeilor din acea perioadă, chiar dacă Miyuki, personajul central, nu este o erudită, ci o femeie pe care mediul sărac a privat-o de binefacerile culturii. Totuşi, Miyuki avea ceva fascinant, ce nu multe femei din secolele dinaintea emancipării au cunoscut: darul de a-şi asuma feminitatea la nivel corporal, de a primi plăcerea erotică, de a o aduce la acelaşi nivel cu al devotamentului profund faţă de soţul ei.

Pentru Miyuki, iubirea şi sexualitatea debordantă erau de nedespărţit, lăsând urme asupra personalităţii ei. În ciuda temerilor şi discreţiei ce au însoţit-o când a trecut dincolo de poarta de acces către Oraşul Imperial, Miyuki emana un magnetism inexplicabil pentru şeful celebrului Birou pentru Grădini şi Iazuri. Acesta nu admira decât rafinamentul, însă văduva aparent necizelată a pescarului de crapi îl atrage tocmai prin ceva respingător: mirosul atribuit femeii venite dintr-un mediu sărac.

Mirosul specific femeii din lumea pescarilor îl va face pe înaltul funcţionar exigent să o transforme pe Miyuki într-o muză atipică, pentru a obţine creaţia perfectă: un parfum care să-l impresioneze pe Împărat. Concursul de parfumuri era unul dintre cele mai aşteptate evenimente la care participa Împăratul. Sosirea lui Miyuki în oraşul imperial a coincis cu decizia suveranului de a participa el însuşi la concurs. Tema propusă de acesta era legată de idealul feminin pus în valoare într-o scenă picturală ce amintea de o tânără graţioasă văzută de el în timpul unui vis. Imaginea din vis urma să fie transpusă apoi la nivel olfactiv de către acel concurent priceput în a găsi combinaţia ideală dintre flori, uleiuri şi ingrediente aduse de peste mări şi ţări. Pentru a transforma vizualul în olfactiv, şeful Biroului pentru Grădini şi Iazuri îşi dă seama că are nevoie de prezenţa lui Miyuki, mai ales de mirosul trupului ei, ce avea sa desăvârşească parfumul ideal.

Introducerea olfactivului are rolul de a spori vraja imaginilor. De fapt, paginile romanului îţi dau impresia că parcurgi un album cu picturi japoneze ce ajung până la urmă să comunice abil cu toate simţurile tale. Fiecare personaj pare creat de mişcările unei pensule japoneze tradiţionale, ce lasă fie nişte urme abia vizibile, evocând misterul sau efemerul, fie nişte linii viguroase ce simbolizează puterea şi autoritatea. Miyuki este delicateţea care maschează forţa psihicului, iar personajele masculine sunt expresia determinării, a obsesiei pentru propria datorie faţă de Împărat. Când femininul şi masculinul se întâlnesc, plăcerea şi atracţia îi fac loc meditaţiei asupra trecerii timpului, asupra iubirii pierdute, asupra nevoii de frumuseţe.

Didier Decoin a învăţat de la artiştii japonezi cum să strecoare spiritualul în vizualul decorativ, ce lasă impresia de lejeritate, de simplitate. Multe dintre scenele romanului au delicataţea unui clasic film japonez de epocă regizat de Kenji Mizoguchi, în care vizualul pictural folosit pentru a încânta ochiul ajunge să capete adâncimea unei poveşti răscolitoare. Acestei estetici nipone, autorul îi adaugă plăcerea francezului pentru observarea erotismului feminin dezvăluit într-un mod pe cât de franc, pe atât de sofisticat, chiar dacă anumite scene amintesc de mult-criticatul male gaze în artă.

Japonezul în care s-a deghizat Didier Decoin îi dă lui Miyuki discreţia şi abilitatea de a îmbina devotamentul cu senzualitatea, dar occidentalul îi permite acestui personaj feminin încântător să urmeze drumul oricărei femei care îşi oferă până la urmă dreptul de a transforma o călătorie făcută din datorie într-o metamorfoză încheiată cu redobândirea încrederii în propriile forţe. Miyuki este genul de personaj care îşi seduce până la urmă creatorul. Didier Decoin o descrie asemenea unui bărbat îndrăgostit, captivat şi totodata emaptic. O priveşte cu ochii celui pentru care feminitatea este un ideal aflat la confluenţa dintre carnalul exuberant şi discreţia asociată frumuseţii nipone.

Citeşte şi Doamna Murasaki – Primul roman a fost scris de o japoneză

Povestea doamnei Murasaki – Primul roman a fost scris de o japoneza

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here