BlackBird – o alta Lolita

0
495

Fără nicio legătură cu de-acum celebrul Black Friday al lunii noiembrie, la Unteatru a avut loc la sfârșitul lui noiembrie 2013 premiera piesei BlackBird (Mierla – n.r.) a dramaturgului nord-american David Harrower

În regia lui Andrei și a Andreei Grosu, dramatizarea aduce în discuție problematici delicate, despre care nu se poate vorbi cu ușurință în nicio conjunctură. Există iubire în afara limitelor știute? Unde se termină ea și unde începe abuzul? Dacă ștergi trecutul cu buretele, nu te pierzi și tu pe parcurs? Întrebările sunt multe și se desprind ciorchine din fiecare replică.  Iar acolo, în subsolul Unteatru, pe scena improvizată, au fost înghesuite multe și incomode, și date apoi la înșirat pe un fir al Ariadnei,  lui Constantin Cojocaru și Florinei  Gleznea.

Ceea ce părea la început  o sală de judecată sau chiar un ring al versiunilor despre o realitate greu de digerat s-a transformat treptat într-un spațiu în care două personaje pline de răni vechi își caută fără succes alinarea.

Dialogul desface mitul abuzatorului și al victimei neajutorate și descoperim povestea unei copile de o senzualitate incertă, aflată într-o misiune exploratorie pre-adolescentină,  căreia i-a căzut pradă un prea-slab-de-înger bărbat de 40 de ani. Fetița îi scrie bilețele, îl urmărește, e fascinată de vecinul de cartier și amic de-al tatălui său, cu care fuge într-un final de acasă.

Comparația cu Lolita este indusă de anumite asemănări (atât eroina din BlackBird, cât și Dolores aveau 12 ani la momentul abuzului, momentele intime se consumă tot într-un motel retras) și poate ar putea sta în picioare, însă nu regăsim nici pe departe la Ray conflictele interioare ale lui Humbert Humbert, îndoielile sau remușcarea. Pe măsură ce textul înaintează, tușele personajului masculin sunt tot mai  stridente: este mitoman (și-a schimbat numele după anii petrecuți la închisoare, își minte soția și apropiații vis-a-vis de trecutul său, își ascunde adevărata meserie – cea de portar, ba se minte chiar și pe el- spunându-și că nu va mai ceda niciodată tentației).  

Cuvântul care poate descrie cel mai bine scenografia semnată de Vladimir Turturică este firesc: niciun obiect nu păcătuiește vizual – eroina are un bagaj care pare exact din videoclipul cu fete turmentate care-și înghesuie lucrurile la repezeală într-o geantă, pe care o aruncă pe bancheta din spate, demarând în trombă. Harababura punctează însă nebuloasa din care nu poate ieși singură: pufuleți lângă ruj intens și pantofi roșii cu toc cui, suc de fructe lângă bere  – semn că vis-a-vis de agresorul său, ea este încă o copilă, minijupă lângă caserola de sandvișuri. Amuzant și emoționant în același timp.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here