Brancusi din eternitate – La umbra marelui falsificator este o muza carnala

0
1047

Ai două variante: să consideri filmul regizat de Adrian Popovici un kitsch cu pretenţii de lecţie oferită mai tinerei generaţii, ce îl ştie pe Brâncuşi (mai mult) din citatele în care îi dă voie să rămână la copilărie, să nu-i moară sufletul precum cel al babacilor, sau, dimpotrivă, să îi apreciezi amestecul derutant dintre tragedic şi comic, etichetându-l drept o parodie la adresa discursurilor emfatice, menite să proslăvească un geniu printr-un limbaj de lemn. Dacă alegi calea perspectivei parodic-satirice, te va amuza modul în care sunt daţi jos de pe soclul ipocriziei Brâncuşi, poreclit Sfântul din Montparnasse (de scriitorul Peter Neagoe), şi al său idol, tibetanul Milarepa, în timp ce un mare impostor este canonizat.

Brâncuşi din eternitatenu este un film biografic, deşi au fost luate frânturi din viaţa sculptorului, povestite de alţii, el fiind mai discret, chiar şi în privinţa amorurilor cu femei celebre, printre care Peggy Guggenheim. Suprapunând vieţile a trei personaje din epoci diferite, regizorul urmăreşte să construiască o satiră despre demonii din umbra unui artist genial şi vizionar: autodistrugerea, mistuirea interioară, dar mai ales a celor ce vor o parte din văpaia pasiunii lui, neştiind ce-i aşteaptă, prieteniile sfârşite dramatic şi, mai ales, impostorii lacomi.

Pentru Brâncuşi-personajul interpretat de Ioan Andrei Ionescu, autodistrugerea vine pe calea tentaţiilor din Parisul haşişului şi al prieteniei cu Modigliani, de care poate scăpa doar prin căutarea obsesivă a luminii captate de corpurile feminine pe care le vede sub forma unei sincronizări a formelor geometrice pure. Un astfel de corp ideal este şi cel al Marthei (Iulia Verdeş), o pasăre de noapte a cărei onoare o apără într-un local frecventat de marginalii Parisului, devenindu-i apoi model, muză şi amantă credincioasă (în realitate, este vorba despre Marthe Lebherz, fiica unui mare doctor elveţian, venită la Paris pentru a studia dansul modern). O descrie ca fiind un joc divin al sferelor, conurilor, liniilor şi piramidelor în care fragmentează realiatea pentru a găsi puritatea formelor de la începuturi, contopite în sculpturile pline de lumină ce adună, azi, mii de pelerini ai esteticului în faţa atelierului-muzeu. Poate la fel de mulţi pelerini cât strânge laolaltă şi locul de baştină al legendarului Milarepa, pustnicul tibetan cu viaţă tumultuoasă, despre care vecinii cheflii cu spirit de artist îl auzeau pe Brancuşi vorbind adesea. Acest Milarepa jovial, interpretat de Claudiu Bleonţ, este la fel de hâtru când le spune discipolilor săi povestea lui Constantin, un sculptor faimos, a iubitei sale, Marthe, şi a falsificatorului din viitor.

Lui Milarepa cel amuzant şi lui Brâncuşi prezentat într-o notă gravă li se alătură Marin Etu (Alexandru Potocean) un student la arte plastice din perioada lui Stalin, care îi înjură pe ingnoranţii ce au respins lucrările donate de sculptor statului român. Este pârât, apoi trimis în colonia deţinuţilor politici de la canal. Eliberat, se vede în postura celui talentat, dar interzis de sistemul comunist şi, culmea ironiei, ajunge să traiască de pe urma falsificării operelor lui Brâncuşi, artistul pentru care are un adevărat cult. Aceste două poveşti, a sculptorului şi a falsificatorului, au ca punct comun reflecţia asupra creaţiei, unul ajungând să o desăvârşească, altul, să-i copieze perfecţiunea, spunându-le tovarăşilor care îl ameninţă cu moartea că vieţile ratate nu trebuie să dureze mult. Când aceste reflecţii devin apăsătoare, apare Milarepa, care se întreţine conversând cu Marthe, în timp ce artistul îşi face de cap prin atelier cu dame de o seară sau cu femeia ce l-a inspirat când i-a dat viaţă faimoasei Pogany.

Pentru spectatorii care l-au receptat pe Brâncuşi în postura olteanului hâtru şi a unui Socrate neaoş, ajuns tocmai în inima Parisului, aşa cum îl prezintă amintirile avocatului Petre Pandrea, ipostaza din film, plină de umbre, apăsări şi melancolii strecurate printre stări de furie şi escapade senzuale în compania haşişomanului Modigliani ar putea fi nefirească, mai ales că i se adaugă şi imaginea unui Brâncuşi îndrăgostit, dar nu sufiecient încât să poată suporta o prezenţă feminină în momentele de izolare creativă. Apariţia carnală a muzei din umbra geniului pare o încercare de izbăvire în lumea cartierelor boeme ale Parisului nebun, unde sărăcia era cu atât mai dureroasă cu cât neîmplinirea pândea după colţ, sub forma criticilor venite din partea celor obtuzi în faţa perspectivei avangardiste. Marthe devine arhetipul feminin prelins în tăcere într-un atelier ce pare auster şi îmbâcsit în răgazul dintre creaţii.

Deşi accentul cade pe relaţia dintre artist şi modelul preferat, însă fără multe subtilităţi, de unde şi tentaţia apropierii de clişeele despre muza folosită şi abadonată de artist, aşa cum se întâmplă cu Nadja lui Breton sau cu amantele din preajma lui Picasso, nu asişti la prea multe scene în care îl prinzi pe Brâncuşi în febra creaţiei. În schimb, filmul compensează prin modul în care sunt evocate câteva detalii din viziunea lui despre artă şi formă, bine surprinse de regizor, astfel încât le pot înţelege şi cei străini de avangarda secolului XX. Un alt punct reuşit este redarea atmosferei burleşti din Parisul cunoscut de Picasso, Modigliani sau Dali, plin de cocote, decadenţă şi acea libertate vecină cu degringolada exceselor.

Dacă modul în care a fost redat episodul din viaţa lui Brâncuşi în care apare Marthe pozând nud în rol de muză în rugăciune ţi se pare superficial, s-ar putea să îţi domoleşti nemulţumirea când este prezentată drama studentului ajuns cel mai bun falsificator al operei lui Brâncuşi, ce a dezvoltat aceeaşi pasiune pentru învăţăturile tibetanului Milarepa, despre care auzise în anii de muncă silnică de la canal. Poate una dintre cele mai bune scene din film este cea în care a fost reprezentat absurdul unui interogatoriu stalinist.

Brâncuşi din eternitatenu este regizat neapărat pentru cei pasionaţi de operele sculptorului, familiarizaţi cu arta modernă şi cu scrierile marilor critici, dar te poate ispiti să cauţi date despre Marthe sau despre veridicitatea poveştii de viaţă cutremurătoare, spusă de personajul feminin care l-a inspirat când a creat-o pe Domnişoara Pogany, interpretat de Andra Negulescu.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here