Bucharest International Dance Film Festival 2018 – competitia internationala

0
448
Unde: Cinema Elvire Popesco

Cand: 08 Sep 2018
Ora:18:30

20 de scurtmetraje din toată lumea, care îmbină dansul contemporan şi avangarda vizuală, au fost incluse în secţiunea competiţională a Bucharest International Dance Film Festival 2018 (6-9 septembrie). Filmele vor fi prezentate în două calupuri având teme diferite. Le poţi vedea pe 8 septembrie la Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez. Primul calup va începe la 18:30, iar al doilea calup la 20:30.

Primele zece scurtmetraje, care vor fi proiectate de la 18:30 în calupul având ca titlu re[tracing] Values, explorează straniu şi original valorile omului contemporan. Vei descoperi viziuni ale unor coregrafi şi regizori din Finlanda (Through the Supermarket in Five Easy Pieces), Austria (Competing for Sunlight: Ash), Coreea de Sud (Bookanima: Dance), Rusia (ctrlC/ctrlV), Canada (Traverse), Franţa (Insan), UK (Business is Brutal şi washed up babies), Germania (Guenni) şi Olanda (A Flood Remains). Şase dintre artiştii care au realizat aceste filme vor participa la o secţiune de întrebări şi răspunsuri.

Celelalte zece scurtmetraje internaţionale vor fi proiectate de la ora 20:30, în calupul denumit re[tracing] Time. Realizarea lor are la bază colaborarea dintre dansatori, coregrafi şi regizori din Franţa (Out of Body), Danemarca (Laws of Motion), Africa de Sud (Room), UK (Night Dancing), Brazilia (Vanitas), Olanda (Are You Multifocal?), Finlanda (Time Subjesctives in Objective Times), Spania (Babelian Circles), Cehia (Adieu) şi Austria (Competing for Sunglight: Oak).

Filmele vor concura pentru a obţine premiul acordat celui mai bun scurtmetraj internaţional, premiul pentru inovaţie şi pentru premiul acordat de public. Juriul care va decide câştigătorii este format din: coregrafa şi regizoarea islandeză Helena Jonsdottir, selecţionerul şi directorul festivalului Gabor Pinter şi coregraful şi regizorul care a primit marele premiu al ediţiei din 2017, Adrien Ouaki.

Preţul unui bilet pentru fiecare calup este de 15 lei. Poţi cumpăra bilete online de pe Eventbook, sau din librăriile Kyralina şi Humanitas.

Citeşte şi Dancer – Filmul care va deschide Bucharest International Dance Film Festival 2018

Dancer – Filmul care va deschide Bucharest International Dance Film Festival 2018

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here