Bufnita oarba – Avangarda in Persia

0
379

Un pictor suprarealist, un poet ce laudă frumuseţea miniaturilor persane şi întunecatul Poe s-au întâlnit pentru a descrie tripurile unui opioman îndrăgostit de o himeră. Aceasta este imaginea pe care ţi-o inspiră primele cincizeci de pagini ale romanului Bufniţa oarbă. Evocarea picturii suprarealiste şi a lirismului ezoteric persan redau cel mai bine cartea prin care Sadegh Hedayat, şcolit în Parisul interbelic şi admirat de Andre Breton, devenea unul dintre zeii avangardei literare din Iran. Asemenea marilor artişti care au modernizat arta secolului trecut, a folosit binefacerile prozei introspective şi libertatea imaginarului oniric pentru a readuce la suprafaţă simbolurile tradiţionale din ţara sa, remodelate pentru a reda universul halucinant al personajului central, un decorator obsedat de o prezenţă feminină cu ochi migdalaţi, senzuală şi venită dintr-o altă lume de cât cea reală.

Poţi considera Bufniţa oarbă o încercare proustiană contaminată de imaginarul delirant al personajului central dependent de opiu, văzându-te obligat să aştepţi acele pasaje în care se trezeşte pentru a-i oferi prozei introspective o minină coerenţă. Sau, dimpotrivă, poţi savura frumuseţea poeziei în proză dedicate unei femei ireale, ce reprezintă idealul de frumuseţe din vechea Persie, dat jos de pe un vas tradiţional. Îmbrăcată în mătase, având buzele precum o rodie coaptă şi ochii obilici ai fecioarelor turcmene cu plete de cărbune şi purtând în mână un lotus, floarea pomenită obsesiv în acest roman, femeia care îl ţine captiv pe acest personaj narator apare pentru a tulbura şi mai mult certitudinile acelui tip de cititor obsedat de găsirea unor interpretări bătute în cuie, uitând că lui Hedayat nu-i pasă de încercările sale. Ţi se dă de înţeles că această prezenţă feminină de o frumuseţe răpitoare nu ar fi decât năluca unui vis delirant sau personajul dintr-un desen realizat de protagonistul ce îşi câştigă existenţa decorând cutiuţele unde se ţineau instrumentele pentru scris.

Hedayat începe să se joace cu mintea unui protagonist ce îşi alină singurătatea apelând la rezerva de opiu şi o transformă pe frumoasa misterioasă într-o apariţie macabră, la graniţa dintre viaţă şi moarte, ademenindu-l pe acesta într-un peisaj apocaliptic suprarealist ce aminteşte de rămăşiţele unei cetăţi antice distruse de mongoli. La finalul călătoriei sale, în care o ajută pe vizitatoarea nocturnă să treacă în lumea cealaltă, protagonistului i se face milă de tine odată ce te vede rătăcit printre gândurile sale încâlcite şi mai cheamă un personaj, a cărui poveste pare ceva mai închegată. Acest nou personaj preia rolul de narator şi devine un alter-ego al primului, o dublură a sa dintr-un alt secol, la rândul său victima unei apariţii feminine tulburătoare. Cele două poveşti se întretaie în pasaje al căror flux poetic evocă misticismul oriental şi în mitul reincarnării, amintindu-ţi de atmosfera onirică din Sărmanul Dionis, când trecerea de la realitate la fantastic se pierdea precum frontiera dintre două aşezări după o furtună de nisip, şi de straniul ce pluteşte în povestirile lui Mircea Eliade. Poţi alege sa diseci fiecare simbol folosindu-te de interpretările unui tratat de istoria culturii şi civilizaţiei orientale sau te poţi bucura pur şi simplu de o călătorie vizuală cu pasaje lirice, baiadere dansând ademenitor şi femei de o frumuseţe feroce, gata să-şi pună amanţii la încercare inventând probe riscante sau oferindu-le privilegiul de a se perpeli în otrăvurile propriei gelozii.

Bufniţa oarbăeste considerată o capodoperă enigmatică, imposibil de tradus în interpretări clare. O metaforă a împlinirii artistice prin regăsirea cuplului primordial? O căutare a sinelui? Un experiment literar delirant? O poezie senzuală? O căutare mistică a idealului estetic? Sau pur şi simplu un joc ludic invadat de un erotism întunecat? Bufniţa oarbă este genul de roman în care autorul vrea să te sustragă din lumea realului. Asemenea unui experiment suprarealist, este gata să devoreze toate interpretările, amintindu-ţi că nu i se adresează conştientului (deşi jocul cu limitele realităţii este unul deliberat), aşadar va trebui să accepţi că vei pierde şirul semnificaţiilor înhăţate de lumea abisală a personajelor, adesea comparate, din cauza experienţelor neverosimile, cu protagoniştii lui Kafka.

Editura Polirom, 2015

autoarea picturilor: Leonora Carrington

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here