Ca din intamplare, femeie. Regina Cristina a Suediei – O rebela necesara

0
1360

Te vei bucura de fiecare pagină din romanul lui Dario Fo aşa cum te bucuri de fiecare scenă a unui film de epocă despre un personaj feminin controversat. Mai bine zis de acel gen de film în care nu se urmăreşte neapărat ademenirea spectatorului din prezent prin intrigi suculente şi decoruri fastuoase de poveste, demne de palate opulente, ci reîmprospătarea memoriei colective prin readucerea în prim-plan a unui portret de regină deschisă la minte, scandalos de modernă şi vizionară pentru secolul ei, şi care azi trezeşte o admiraţie invers proporţională cu valul de indignare ce traversa odată curţile regale europene ori de câte ori se vorbea despre ea.

Despre faimoasa regină Cristina a Suediei, născută în 1626, ni se spune încă din primele pagini că a fost cultă şi rebelă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă. Aflăm apoi că a făcut orice sacrificiu necesar pentru a evita un mariaj, pe care îl considera sicriul autonomiei. Ni se mai spune c-ar fi descoperit voluptatea procurată de jocurile erotice la o vârstă precoce (pentru acele vremuri), că s-a împrietenit cu Descartes (nu s-a lăsat până nu l-a adus la curtea Suediei devenite Atena Nordului), că l-a sprijinit pe Moliere când piesele sale au scandalizat, că a fost o amazoană bisexuală, ce îşi surprindea contemporanii prin hainele masculine folosite pentru a străbate Europa în vremuri tulburi (dacă s-ar fi născut în secolul XX ar fi adus-o la curtea ei pe însăşi Coco Chanel).

Cei obişnuiţi deja cu stilul autorului distins cu Premiul Nobel, Dario Fo, după ce au citit Fiica papei şi E-un rege nebun în Danemarca, vor detecta printre rândurile acestui roman istoric viu, colorat şi fluid, o pledoarie contemporană pentru libertatea de expresie, pentru venirea la putere a unui conducător luminat şi progresist, care îşi asumă nonconformismul şi are curajul de a-şi duce reformele până la capăt, la fel şi lupta împotriva cenzurii, indiferent de reacţiile ostile venite din partea conservatorilor. De fapt, romanele istorice ale lui Dario Fo nu sunt altceva decât un pretext pentru aluziile rafinate (însă nu mai puţin înţepătoare) la adresa politicienilor din prezent, care încă îşi mai permit sa îngrădească libertăţile cetăţeanului.

Asemenea multor cititori de romane despre femeile care au intrat în istorie datorită nonconformismului progresist, te vei întreba cât de mult se apropie cartea lui Dario Fo de adevăratul portret al reginei Cristina. Ei bine, în roman ţi se tot repetă că sursele istorice, scrisorile sau trăsăturile pregnante asociate imaginii publice intrate în memoria colectivă, încropită din mărturiile celor ce au cunoscut-o, au detestat-o sau au admirat-o pe regina Cristina duc mai degrabă la opinii contradictorii. Pentru unii dintre ei, Cristina era o regină ce dădea dovadă de un caracter ispititor de sofisticat şi de o complexitate a spiritului greu de atins de către influentele capete încoronate ale epocii.

Pentru alţii, imaginea acesteia era lipsită de graţie, vulgară, mult prea îndrăzneaţă decât îi permitea eticheta. Cristina era considerată una dintre cele mai inteligente femei ale secolului al XVII-lea, dar şi o aventurieră impetuoasă, ce nu dădea doi bani pe reputaţia devenită obsesia aristocraţiei din toate timpurile.

Din toate aceste documente, scrisori şi mărturii consemnate a ieşit un portret cum îl putea face doar un italian ce iubeşte oamenii care ştiu să facă din viaţa lor o celebrare a plăcerii prin artă. Dario Fo adora trăsăturile scandaloase aşa cum talentaţii pictori italieni de la sfârşitul Renaşterii iubeau culorile mult prea intense în ochii celor obsedaţi de vechile canoane ale decenţei şi cumpătării.

Citind această carte, aşteaptă-te aşadar să vezi un film alert în proză, deoarece în mai puţin de 200 de pagini este surprinsă viaţa unei regine despre care s-ar putea scrie un roman-cărămidă având nuanţe postmoderne. Totuşi, în ciuda unui stil concis, nu vei avea parte de un portret neterminat, superficial, ci de unul solid, care surprinde esenţa unei epoci prinse între conflictele religioase, alianţele ticăloase, reformele social-politice fără precedent şi nevoia de libertate prin artă.

Reginei Cristina îi plăcea teatrul, mai ales commedia dell’arte, reîmprospătată în secolul XX de însuşi Dario Fo, care i-a dat o tentă satirică actuală, menita să atragă blamul conservatorilor şi al habotnicilor. Până şi modul în care îţi este prezentată viaţa reginei în acest roman seamănă cu spectacolul.

Biografia reginei şi legendele puse pe seama ei par scenele unei piese antrenante, cu multe şi ameţitoare intrări şi ieşiri din scenă, o piesă la graniţa dintre o desfăşurare plină de rafinament şi umorul neruşinat cu tentă satirică, devenit un deliciu pentru mase, deoarece li se oferea în sfârşit voluptatea demascării nobililor corupţi prin gesturile fără perdea ale unor personaje pline de slăbiciuni, care deţineau puterea, implicit dreptul de viaţă şi de moarte asupra celor lipsiţi de apărare. În fiecare pagină se perindă nişte personaje expresive, se succed ritualuri ce definesc întâlnirile dintre oamenii puternici ai vremii care îşi drămuiau fiecare cuvânt, fiecare replică pentru a-şi atinge ţelul şi a-şi manipula interlocutorul, întâlniri amoroase clandestine, de care faimoasa regină avea parte din plin, şi mai ales reprezentaţii teatrale ce pun în scenă viaţa Cristinei într-un mod alegoric savuros.

Regina Cristina devine un personaj care îşi va cuceri publicul printr-o reprezentaţie de zile mari, în care toate gesturile de nobilă simandicoasă au fost înlocuite de cele simbolizând curajos dezinvoltura femeii autonome, ce lua initiaţiva în prezenţa bărbaţilor de care se simţea atrasă, neapărat la fel de inteligenţi şi progresişti. Însă poate cea mai îndrăzneaţă decizie a reginei controversate a fost renunţarea la tronul Suediei. Din momentul abdicării, biografia ei reinterpretată în acest roman se transformă într-o călătorie prin Europa, de la o curte aristocrată la alta, unde se bucură de trecătoarele iubiri imposibile oferite de nobilimea de gen masculin sau de femeile îndrăzneţe ce îi ies în cale într-un han din Anvers.

Viaţa reginei Cristina îţi este prezentată sub forma unui periplu uşor picaresc, făcut de un personaj feminin deghizat în bărbat. Dario Fo lasă totuşi, atunci când este necesar, să i se ghicească feminitatea…atât cât să intrige prin fluiditatea graniţei dintre calităţile psihologice ale celor două sexe, între care marile regine au jonglat inteligent pentru a reuşi, printr-un stil derutant, să aprindă imaginarul contemporanilor obişnuiţi cu prea mult conformism.

Totuşi, odată ajunsă în saloanele palatelor italiene, această regină deghizată în bărbat îşi dezvăluie tot arsenalul de convingere prin cunoştinţele dobândite în anii de studiu alături de profesorii pasionaţi de filosofie şi de literatura greco-romană. Se apropie de un bărbat influent din cercul de putere al Vaticanului, este păcălită de un seducător şi intrigant nobil italian strecurat la curtea franceză şi uneori se lasă pradă impulsurilor nesăbuite, ce nu fac decât să coloreze şi mai expresiv acest portret viu, poate mult prea viu în raport cu toate acele reguli ce susţin că femeile nobile ajunse capete încoronate ar trebui imortalizate în ipostaze rigide, cu mimici înţepenite, de parcă doar luciul bijuteriilor şi culorile stofelor preţioase ar trebui să însufleţească tabloul.

Deşi viaţa suveranei dezmoştenite, ce şi-a părăsit regatul friguros pentru libertina Cetate Eternă, a fost plină de evenimente dramatice, nu de puţine ori copleşitoare, de suişuri şi coborâşuri şi de lupte cu morile de vânt, în cartea lui Dario Fo biografia ei devine o suită de triumfuri. Îşi impune propria viziune asupra libertăţii de expresie în teatru, patrunzând chiar şi în cercurile nu foarte primitoare ale Vaticanului speriat de posibilitatea apariţiei unei personalităţi feminine influente. Apără pluralismul religios după o serie de conflicte sângeroase ce au dus la scindarea Europei occidentale între catolici şi protestanti sau între creştini şi păgâni. Îşi deschide saloanele palatului pentru femeile prigonite din lumea spectacolului.

Cei familiarizaţi cu biografia lui Dario Fo vor ghici în fascinaţia acestuia pentru regina Cristina un omagiu adus unei alte femei care a plătit un preţ uriaş pentru nesupunerea în faţa cenzurii, nu în secolul al XVII-lea, ci în Italia secolului XX. Această femeie este nimeni alta decât Franca Rame, partenera de viaţă şi de artă a lui Dario Fo. Urmând exemplul nesupuselor inteligente reprezentate de regina Cristina, Franca Rame amintea de libertatea femeilor, care pot abandona traseul previzibil dintre gineceu, patul conjugal şi biserică.

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei îţi va face poftă de viitoare lecturi (vei căuta scrisorile reginei, memoriile, reflecţiile lui Descartes, piesele lui Moliere), apoi îţi vei promite să vizitezi Roma pentru a vedea Palazzo Riario, acolo unde a trăit Cristina după ce a fost adoptată de aristocraţia cultă şi de artiştii subversivi ai Cetăţii Eterne.

Citeşte şi Nautilus – Bijuteria rară din colecţia unei regine atipice

Nautilus – Bijuteria rara din colectia unei regine atipice

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here