Calatoria unei femei care nu se mai temea de imbatranire – Strainul din galeria oglinzilor

0
532

Dacă Laura, devenită peste ani trista Madame Baroncelli, s-ar fi născut pe vremea când Ingres picta Odalisca în aşternuri de culoarea smaraldului, i s-ar fi cerut să pozeze pentru o variantă clandestină a tabloului Baia turcească, pictat la comanda unui paşă cosmopolit, născut prea târziu pentru a i se mai permite capturarea occidentalelor voluptoase, cu pliurile ademenitoare ale unei carnalităţi luminoase. Dar în loc să treacă nonşalantă pe lângă suratele invidioase cum ar fi făcut Odette din O iubire a  lui Swann, Laura este sufocată de complexul femeii având nişte rotunjimi bune de pus în corsetul amantelor din secolul al XVIII-lea, nicidecum în blugii strâmţi ai studenţilor din Franţa anilor ’60, când ea studia folozofia la Nisa, iar noaptea împărţea manifeste comuniste alături de colegii implicaţi în revoltele din 1968.

După ce îşi descoperă, ani mai târziu, soţul în compania unei tinere cu trup de felină, agăţată parcă la un casting pentru videoclipul Love Is Strong, în care Mick Jagger le face serenade obraznice unor fotomodele, Laura, trecută de prima tinereţe, îşi reaminteşte de blestemul unui corp dorit de bărbaţii din altă epocă. Degeaba lasă pe masa celui ce i-a devenit soţ o carte deschisă chiar la paginile în care Hemingway laudă corpul plin al unei armence, acesta tot nu reuşeşte să facă legătura între abundenţa carnală a Laurei şi nudul obraznic expus între pagini. După ce Serge moare într-un accident de maşină în compania amantei, chiar în ziua în care Laura voia să pună piciorul în prag, renunţând la rolul soţiei burgheze capabile să înghită cu înţelepciunea disctreţiei gustul amar al infidelităţii, Laura decide să-şi taie venele într-o cadă plină cu apă. Îşi amână totuşi gestul în ultima clipă, după ce zăreşte urmele unor talpi masculine (străine) pe podea. Iese din cadă, apoi începe o călătorie spre trecut, spre ea însăşi, încercând să tragă de timp până la următoarea tentativă sinistră, amânată din ce în ce mai mult de revenirea poftei de viaţă livrate în detaliile mărunte ale unei înserări pariziene sau ale unei pasiuni târzii, exact atunci când se pregătea să tragă definitiv storurile peste o viaţă interioară plină de acea senzualitate ascunsă.

Aşa cum te-a obişnuit Gabriel Osmonde, pseudonimul subversiv al scriitorului Andrei Makine, vinovat de reinterpretarea biografiei controversatei ţarine Ecaterina cea Mare în O femeie iubită, vei descoperi şi în romanul Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire fascinaţia pentru sensurile şi reflectările născute din privitul corpului, devenit o pânză pe care sunt imprimate mesaje sociale, antropologice, psihanalitice, istorice. Poţi regăsi întreaga istorie a umanităţii în gândurile acestei eroine inteligente despre trupul ei. Cine a mai citit şi Lucrarea iubirii, îşi va aminti de obsesia lui Osmonde pentru conflictul dintre corpul feminin girat de convenţiile sociale şi cel voluptuos, râvnit de contemporani pe ascuns, dar blamat în public, mai ales în revistele de “modă”, precum şi fixatia scriitorului pentru surprinderea acelui moment în care discursul umanist ipocrit se prabuşeşte într-o butaforie slinoasă.

Dacă ai citit Lucrarea iubirii, în care Osmonde scria despre femeile cu forme pline care făceau trecerea de la suprafaţa unei societăţi ce mima drenarea instinctelor la subteranele ticsite de fotografii pornografice, în Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire, vei descoperi acel corp feminin ce devine un perete de care se lipesc manifestele revoluţionare din Franţa perioadei Hippie, când filozofia, libertatea sexuală cosmopolită şi comunismul având faţă intelectual-boemă, importat de la tinerii sud-americani veniţi la studii, luptau împotriva moştenirii burgheze. Nu de puţine ori vei găsi în autoanaliza Laurei acel Paris despre care povestea şi Pascal Bruckner în Fiul cel bun, doar că ea împrumută de la creatorul ei, Osmonde, scepticismul cinic şi observaţiile crude prin care îşi dublează sensibilitatea poetică.

De fapt, majoritatea paginilor amintesc mai mult de un eseu asupra feminităţii decât de un roman. Pasaje din notele de călătorie ale lui Maupassant, amintirile din oraşele ce dădeau în clocot în anii ’60, referirile năstruşnice la istoria culturii împărţite în fragmente pline de umor erudit alcătuiesc acest eseu-colaj, încolacit în jurul opoziţiilor burghez-modern, corp rotund-corp falic, pasivitate-initiaţivă erotică, interioritate-dezinvoltură, care devin asemenea inelelor unei reptile ce strâng lumea eroinei, aproape sugrumându-i sexualitatea, deşi ţi se dă de înţeles că asişti la o autosugrumare, complexele fiind generate de asprimea autoanalizei necruţătoare, nicidecum de jignirile celorlalţi, despre care nu ţi se zice nimic. Pentru Laura, sursa infernului este ea însăşi, care face din gândurile adânci un cuţit pentru automutilare, ignorând orice semnal ce i-ar fi putut oferi confirmarea frumuseţii şi ajungând în pragul unei drame conjugale prin care îşi întăreşte ura de sine.

Laura este departe de a fi nevasta ignorantă, înşelată de un soţ iritat de acreala ei, de crizele domestice, de lungile discuţii nesuferite ale femeii casnice agasante, gata să înlocuiască erotismul cu şantajul generat de o porţie de mâncare caldă refuzată bărbatului care îndrăzneşte s-o înşele. Dimpotrivă, ea ascunde o viaţă interioară plină de reflecţii seducătoare despre feminitate, sexualitate şi metamorfozele căsniciei, toate însoţite de simboluri vizuale ce i-ar fi aprins imaginaţia unui interlocutor sofisticat, dar nu şi partenerului ce a sedus-o în studentie pentru a-i ironiza mai târziu introspecţiile, alegând plăcerea oferită de nişte femei pentru care inventa pretextul unor călătorii de afaceri. Totuşi, asemenea lui Makine, dornic să-i facă dreptate unei împărătese acuzate de nimfomanie, Osmonde, această dublură de-o luciditate provocatoare, căptuşită de un lirism cinic, îi mai oferă Laurei o ultimă şansă, mătrăşindu-i mai întâi partenerul obtuz, apoi trimiţându-i un străin venit de nicăieri în holul plin de oglinzi al fostului cămin conjugal.

Editura Univers, 2014

imagini: www.facebook.com/bauhaus.movement

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here