Calea Idei Brown – Senzatii tari, intrigi si terorism anticapitalist in mediile universitare

0
1099

Cine a spus că viaţa geniilor dintre zidurile groase ale marilor universităţii este plictisitoare nu a citit încă un roman precum Calea Idei Brown. În cartea lui Ricardo Piglia găseşti o imagine inedită (pentru neiniţiaţi) a celor supranumiţi şoareci de bibliotecă de către oamenii pragmatici şi normali după standardele mediocrităţii.

Nu numai că au parte de nişte aventuri în cluburi deochiate în care îşi fac apariţia swingerii, de întâlniri clandestine în camere de hotel sau de nişte intrigi ce-ţi îngheaţă sângele în vine, dar personajele intelectuale din acest roman – un scriitor argentinian invitat să predea la o universitate din New Jersey şi o profesoară şarmantă, nonconformistă, cu o viaţă dublă scandaloasă – îi dau libertinajului o semnificaţie care depăşeşte sfera descătuşării hedoniste. Pentru ele, acest libertinaj capătă aura unui mister tenebros încolăcit în jurul intrigii poliţiste legate de o crimă de o anvergură mondială, ce poate zgudui modul în care este percepută societatea urbană contemporană.

Traducerea în limba română a romanului Calea Idei Brown de către Alina Cantacuzino poate fi considerată una dintre cele mai bune apariţii editoriale din ultimii douăzeci de ani. Are forţa unei revelaţii caleidoscopice savurate mai ales de cititorii interesaţi de mai multe domenii şi care urmăresc articolele despre limitele societăţii occidentale şi ale sistemului nord-american. Romanul nu este doar o întâlnire cu unul dintre cei mai mari scriitori sud-americani, dar şi o expunere de o francheţe pesimistă, şi totuşi nepărtinitoare, a temelor fierbinţi şi incomode pentru liderii occidentali, puşi în faţa unui scepticism legat de corectitudinea modelului capitalist, un scepticism alimentat de fiecare generaţie, începând cu protestele studenţilor din anii ’60.

Anarhismul la care aderă unii studenţi geniali, manifestul marxist deturnat în direcţia ecologismului îndreptat împotriva capitalismului rapace, moartea suspectă a controversatei protagoniste Ida Brown – un amestec irezistibil şi exploziv între o femme fatale lipsită de inhibiţii şi o academiciană de stânga, posesoare a unor opinii ferme produse de o minte brici prin expuneri incisive ale ideilor – şi investigaţiile care duc spre nişte acte de protest anticapitaliste devenite acţiunile teroriste ale unui anarhist cu studii superioare îţi întind capcana irezistibilă a unei poveşti amoroase încâlcite în iţele unui thriller politic având un substrat satiric. Prin estetica unui thriller politic, respectată doar până la un punct, Ricardo Piglia pare să le dea apă la moară celor gata oricând să atace valorile nord-americane, acuzate de marile crize ale societăţii occidentale şubrezite, apoi sabotate din interior de către oamenii revoltaţi de inechitate şi de capitalismul perceput drept sursa alienării şi a opresiunii.

Ce-i drept, Ricardo Piglia îmbracă viziunea nihilistă a personajelor înzestrate cu genialitate în suculenţa unei intrigi detectiviste carnale şi în atmosfera unui thriller noir adaptat pentru cei pasionaţi de studiile umaniste. Această abordare devine stimulentul unor întrebări vechi de când lumea: De ce nu poate fi oprit răul social de către nişte minţi luminate? Este justificată violenţa protestatarului revoluţionar în lupta inegală a omului obişnuit împotriva unui autorităţi ce dispune de toate pârghiile mai mult sau mai puţin aprobate instituţional de a-şi păstra supremaţia? Pentru a îngreuna găsirea unui răspuns, dar mai ales pentru a isca dezbateri incandescente, Ricardo Piglia introduce nişte personaje secundare devenite nişte focare ale tensiunilor anarhiste incendiare odată livrate nişte subiecte controversate. Modul în care trasează biografiile acestora pare să le dea dreptate celor fascinaţi de acea întâlnire dintre genialitate, detaşarea schizoidă confundată cu ascetismul unui intelectual iluminat, radicalismul cu substrat idealist şi protestul extrem. Este o relaţie stupefiantă pentru cine nu poate accepta enigmele psihicului în tentativele fiinţei umane de a se adapta la societate şi nici complicaţiile unei crize interioare provocate de imaginea unei epoci percepute ca dezamăgitoare.

Ai fi tentat să consideri această carte drept replica unui sud-american dată unui alt roman care a zguduit crezul şi valorile nord-americane postbelice – Pastorala americană. Dar întreaga lume a personajelor şi acţiunile ramân ancorate mai degrabă într-o zonă greu de pătruns de un scriitor nord-american sau de oricine vrea să traseze o paralelă între un roman satiric anglo-saxon şi viziunea despre viaţă, libertate, moarte şi rezistenţa subversivă ale unui sud-american. Ricardo Piglia demonstrează o familiarizare culturală profundă şi o luciditate înspăimântătoare, pe alocuri în culori nihiliste, atunci când surprinde o imagine a societăţii nord-americane văzute de elitele universitare implicate în rezistenţa antisistem care a luat amploare în timpul manifestaţiilor împotriva războiului din Vietnam. Totuşi, în ciuda spiritului subversiv puternic ancorat în cultura universitară nord-americană, perspectiva lui Piglia este puternic impregnată de moştenirea sud-americană, prin apetitul pentru fabulos, pentru alunecarea din real şi prin toata acea obsesie borgesiană pentru lumile paralele accesate doar pe calea referinţelor livreşti ce permit o camuflare a halucinantului în veridicitatea erudiţiei intertextuale.

În cartea lui Ricardo Piglia, claritatea unei alegorii despre societatea contemporană se va scufunda în zone misterioase. Asemenea marilor scriitori argentinieni care au învăţat regulile supravieţurii sub dictaturile terorii ce s-au succedat în ritmul dispariţiilor fără urmă, după îndelungi interogatorii înspăimântătoare în camerele grozei, Ricardo Piglia şi-a exersat din plin acel talent de a elibera treptat fiorii suspansului care străbat întregul roman. Dar este un suspans greu de localizat, prelungit prin divagaţii culturale ce permit amânarea deznodamântului şi care prevesteşte o descoperire terifiantă despre natura umană, delimitată de ostentaţia macabrului şi plutind mai degrabă în ambiguitatea unor acţiuni şi reacţii greu de înţeles prin logica unui om cu viaţă banală.

Personajele sale nu pot avea o astfel de viaţă banală, repetitivă, nici măcar atunci când stabiliesc o rutină încadrată între vizitele dese la biobliotecă, seminarii, şedinţe cu doctoranzii, mici sindrofii cu studenţii preferaţi şi întâlniri erotice. Au în schimb nişte întrebări şi critici legate de viitorul omenirii şi ale civilizaţiei transformate într-un protest al ideilor inflamabile. Mergând pe firul acestor idei, Ricardo Piglia nuanţează trimiterile erudite la ideile lui Wittgenstein, la Hitchcock, la critica marxistă ce vizează interpretarea unor cărţi scrise de Conrad sau de Melville şi permanenta scindare între capitalism şi idealurile stângiste alimentate de curentul ecologist şi de visurile acelui vagabond mistic transformat de beatnici într-un model de luciditate şi într-o ultimă redută de autenticitate şi gândire liberă de intervenţia consumerismului.

În loc să îngreuneze lectura în cazul unor cititori nefamiliarizaţi cu evoluţia istoriei literaturii şi a filozofiei, Ricardo Piglia introduce nişte personaje ce fac şi mai atractiv romanul său, fără a părea o concesie în favoarea senzaţionalismului comercial, bun pentru încasări. Pe măsură ce înaintezi prin campusul Idei, ţi se perindă un detectiv excentric respectând canoanele unui thriller de bună calitate, nişte bătrâni hippioţi, o punkeriţă cu talent de hacker, fascinată de filmul Păsările şi o vecină fugită din Rusia stalinistă (alături de ea, profesorul argentinian va iniţia unul dintre cele mai frumoase dialoguri despre spiritul rus în literatura clasicilor). Pe lângă această galerie de biografii excentrice din cercurile academice antisistem, care făceau din geniile promiţătoare nişte doctoranzi ce renunţau la dizertaţie pentru a-şi lua lumea-n cap, detestând orice înregimentare, fie ea şi universitara, Piglia mai apelează la relaţia dintre crimă, dispariţie, investigaţie, trimiteri culturale şi analiză socială. Merge până într-acolo încât l-ai crede în stare să-i aducă împreună pe Theodor Adorno, cu a sa critică a modului în care puterea se foloseşte de industriile culturale pentru a-şi difuza mesajele persuasive, şi pe acel Roberto Bolano din Detectivii sălbatici pentru a-ţi arăta cât de palpitante devin meditaţia şi introspecţia din mediul academic.

În acest mediu academic descris de Ricardo Piglia întâlneşti o copie a societăţii bazate de competiţie şi avântul combativ, doar că se menţine aparenţa unei abordări sofisticate. Există aceleaşi patologii sociale, doar că mai greu de depistat, şi aceleaşi dezbinări în funcţie de grupurile formate în jurul unor interese şi interpretări opuse ale aceleiaşi probleme. Există răfuieli între admiratorii unor profesori, care se contrazic prin vendete lansate în timpul unor sesiuni ştiinţifice, şi criminali în serie, ale căror acţiuni ascund un terorism justificat de lupta atisistem, purtată chiar de cei şcoliţi pentru a deveni o emblemă a sistemului universitar, o variantă şlefuită a visului american. Conturile se reglează în tăcere, sub aparenţa duelului bazat pe idei, iar poliţele se plătesc mai devreme sau mai târziu, cu preţul unei morţi suspecte.

Deşi este populat de profesori şi studenţi cu tendinţe anarhiste sau marxiste, care urăsc tot ceea ce reprezintă modelul expansiunii capitaliste, nu lupta de clasă este cheia interpretării. Nu se bat ideologiile, ci două moduri extreme de a fiinţa în societatea contemporană. Ricardo Piglia nu pledează pentru nici unul dintre ele, ci doar se rezumă la a construi nişte personaje captivante, mai ales în cazul celor secundare, fidel conturate şi devenite emblemele unei anumite epoci. A fost preocupat mai degrabă să denunţe ipocrizia şi dublul mesaj. Studenţilor din romanul său li se cere adaptarea la o realitate de dincolo de zidurile universităţilor, dar pe care nu o văd prea des, absorbiţi fiind de o interpretare abstractă a ei. Li se cere să gândească liber într-o societate ce nu este prea generoasă cu aceia ce nu se lasă angrenaţi în tendinţele generale, în modelul colectiv trasat fără a-i consulta. Li se cer demonstraţii ale genialităţii atâta vreme cât încap în şabloane. Li se spune că pot schimba lumea, dar prin idei abstracte, făcându-i să se simtă neputincioşi, castraţi în faţa acţiunii, a implicării prin fapte. Această neputinţă va duce la nişte acte extreme, îndreptate de un fost student genial nu împotriva celor din afara mediului universitar, împotriva unor aşa-zişi ignoranţi cu aspiraţii mediocre, ci împotriva unor colegi intraţi în circuitul marilor creiere ajunse în slujba sistemului. Însăşi moartea protagonistei este legată de aceste acte extreme, dar misterul legat de rolul ei va fi întreţinut până la capăt.

Un tablou al campusurilor ofertante pentru personajele masculine în plină criză, dornice de a fugi de propria epuizare, al universităţii considerate un bastion al nesupunerii ca stil de viaţă intelectual în inima societăţii bazate pe modelul eficienţei devenite un indice al succesului, sau o cronică apocaliptică a conflictului dintre reflecţie şi acţiune, Calea Idei Brown se situează între abordarea satirică a debusolării masculine din Irrational Man a lui Woody Allan şi turnura şocantă luată de punerea în practică a unui crez devenit raţiunea de a fi a unui profesor controversat, redată în filmul The Life of David Gale. Nu oferă nişte răspunsuri, ci se vrea un punct de plecare în recitirea, pentru o nouă interpretare, a eseurilor despre identitatea occidentală, a studiilor publicate de cei din generaţia lui Adorno, reuniţi sub umbrela Şcolii de la Frankfurt, şi a cărţilor scrise de Joseph Conrad, analizate din unghiul ideilor anarhiste.

Datorită acestui roman, Ricardo Piglia te face să simţi voluptatea ideilor interconectate, a discuţiilor sofisticate provocate de nişte interpretări şi teme controversate şi a unei poveşti care traversează o întreagă civilizaţie occidentală aşa cum o cunoaştem după cel de-al Doilea Război Mondial: plină de oportunităţi universitare fără precedent, de genii gata să invite la o analiză adâncă în faţa marilor crize, dar, în acelaşi timp, scindată, cu multe răni şi multe contradicţii.

Calea Idei Brown - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here