Canapele living – ce sa alegi ca sa fii in tendinte

0
335
canapele living

Canapeaua este cea mai importanta piesa de mobilier din living. Petrecem cea mai mare parte a timpului de relaxare de acasă așezați sau întinși în canapea. Fie că ne uităm la televizor, citim o carte sau stam de vorba cu prietenii. Așadar, recomandarea noastră este să gândiți sufrageria în jurul alegerii canapelei. Identificați mai întâi canapeaua care vi se potrivește. Apoi alegeți restul elementelor de decor: culoarea pereților, lustră, bibliotecă, măsuță, covor etc. Ca să vă fie mai ușor, v-am pregătit un top al celor mai în tendințe canapele living.

1. Canapele living cu forme rotunde și voluptoase

canapele living rotunjite

Tendința pentru anul viitor o continuă și o amplifică pe cea din anii trecuți. Se pune accentul pe natură ca inspirație principală pentru amenajarea interioarelor. De unde și atracția designerilor pentru forme organice și voluptoase în materie de canapele.

sursa foto thehome.ro

2. Canapele living din piele sunt în topurile preferințelor designerilor

canapele living din piele

Pielea e un material natural, cu care nu vei da niciodată greș. Puteți alege și pielea ecologică, varianta prietenoasă cu mediul și mai accesibilă ca preț. Tot în tendința pro-natură intră și accentele din materiale precum lemn și metal. În cazul canapelelor, ne referim la picioare care pot fi din lemn sau metal. Finisajul poate fi unul industrial, până la unul luxos precum auriul.

sursa foto vidaxl.ro

3. Canapele living în culori roșu-cupru, verde-pădure, galben, albastru

canapele living rosu cupruAcestea vor fi culorile cele mai hot în design-ul interior în 2020. Așadar, alegeți o canapea roșu-cupru sau una verde ca pădurea. Sau aproape orice nuanță de galben sau albastru, pentru că veți fi perfect în tendință. Galbenul care se poartă acoperă o plajă largă, de la galben-lămâie până la muștar. În timp ce albastrul acoperă paleta de la albastru deschis până la albastru închis. Vedeți mai jos canapele și în celelalte culori amintite.

sursa foto thehome.ro

4. Canapele living care să dea un accent luxos camerei, de exemplu canapele din catifea

canapele living culoarea verdePe lângă inspirația din natură, o altă tendință foarte puternică în design-ul pentru 2020 se referă la interioare cât mai confortabile și mai primitoare. Pentru că avem nevoie de cămine în care să ne reîncărcăm bateriile. Dar de la confort la lux nu e decât un pas. Așadar, de ce să nu încercați o canapea din catifea? După cum vedeți în fotografii, catifeaua este la mare căutare în 2020.

sursa foto thehome.ro

5. Canapele living cu picioare și/sau mănere aurii

canapele living picioare aurii

Catifeaua ajunge in casele noastre si pe filiera art deco. Designerii se inspiră pentru interioarele de acum din look-ul acestei mișcări artistice de la începutul secolului al XX-lea. Art deco-ul avea o slăbiciune pentru auriu, de unde și prezența auriului în interioarele la modă. Auriul se întâlnește perfect și cu tendința spre lux despre care vorbeam mai sus. Așadar, de ce nu o canapea îndrăzneață cu picioare aurii?

sursa foto thehome.ro

6. Canapele living modulare – sunt flexibile și extrem de confortabile

canapele living modulare

Canapele living modulare sunt extrem de confortabile, dar și extrem de la modă. Nu veți da greș cu o canapea “clasică” modulară în living. Sunt excelente pentru familiile cu copii 🙂

sursa foto feliz.ro

7. Canapele living cu imprimeuri florale sau accente florale

canapele living accente florale

O altă tendință intrată în casele noastre pe filiera pro-natură, dar și pe cea art deco. (Artiștii art deco găseau inspirație nesfârșită în natură). Imprimeurile florale curajoase sunt foarte la modă. E perfect fie că alegi direct o canapea cu imprimeuri florale sau adaugi canapelei câteva perne cu motive florale.

sursa foto www.johnpye.com

8. Canapele living cu motive etnice sau accente etnice

Și motivele etnice sunt foarte interesante pentru interioarele anului 2020. Deci dacă vă atrage ideea, nu stați departe. Pentru că veți avea un living jucăuș, dar și o casă în tendințe. Aveti însă grijă să nu exagerați. Puteți ajunge ușor la un rezultat prea încărcat și deci obositor.

9. Texturile sunt în vogă – Alegeți canapele living texturate

canapele living texturate buclateVă plac texturile? Atunci nu ezitați, alegeți o canapea cu texturi buclate, din fibre deosebite sau cu motive abstracte 3D. Pentru că veți fi perfect sincronizati cu tendințele din design-ul interior. Dacă aveți însă pisică, nu faceți acest pas 🙂  își va ascuți gheruțele în fiecare zi în frumoasa canapea texturată…

sursa foto pinterest.com

10. Doar pentru cei foarte curajoși – A revenit în tendințe după mulți ani împletitura vieneză din paie.

canapele living pai vienezCă tot am vorbit de art deco, Viena a fost una dintre sursele de inspirație pentru art deco și un centru al dezvoltării acestei mișcări artistice. Și uite așa, odată cu revenirea art deco-ului în tedințe, revine și o țesătură specială, inventată în Viena. E vorba de o împletitură din paie care devine extrem de rezistentă prin tratare și țesere. Această tendință va intra probabil în casele tuturor de abia peste câțiva ani. Dar dacă vrei să setezi tendințe, cumpără deja o canapea cu un astfel de accent.

sursa foto www.interiornotes.com

Multă inspirație la amenajări!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here