Caravaggio: The Soul and the Blood – De ce iubim pictura lui Caravaggio

0
655
foto: Panonia Entertainment /www.cinemagia.ro

Realizatorii documentarului Florence and the Uffizi Gallery au pregătit de data aceasta un documentar care îi răsfaţă vizual şi îi invită la reflecţie pe admiratorii lui Caravaggio.

Caravaggio face parte din categoria pictorilor ce nu vor trece niciodată neobservaţi, indiferent de capriciile timpului care impune curente artistice noi, adesea iconoclaste în relaţie cu moştenirea picturii italiene. Caravaggio nu a pictat doar pentru retină, ci mai ales pentru gândurile privitorilor ce vor ajunge să-şi exploreze propriile abisuri şi idei despre frumuseţe, revoltă şi efemer, privind atent detaliile picturilor.

Documentarul leagă biografia eliptică a lui Caravaggio de picturile în care personajele aflate între lumina orbitoare şi umbra densă au priviri misterioase, fructele coapte ascund secrete, strugurii sticloşi, frunzele şi vinul din pahar împrumută din langoarea enigmatică a unui Bahus androgin, iar personajele biblice au chipurile celor ce rătăcesc prin mahalale Romei sau prin vreo speluncă meridională din secolul al XVI-lea. Realizatorii insistă asupra folosirii cu efecte dramatice a luminii, care transformă realismul ce îl obseda pe Caravaggio în misterul ce te face să vezi enigme cu mesaje alegorice în privirile personajelor sau în alăturarea fructelor coapte şi a frunzelor veştede.

Caravaggio: The Soul and the Blood este mai degrabă o declaraţie de iubire pentru tablourile lui Caravaggio, rebelul vizionar, despre care se spune că stăpânea ca nimeni altul magia şi nuanţele luminii învecinate cu întunericul, dar a cărui viaţă nu a prea cunoscut lumina. Documentarul mai poate fi considerat şi un omagiu adus tuturor celor deveniţi admiratorii picturii. Ei au făcut posibilă supravieţuirea interesului viu arătat de fiecare generaţie de iubitori ai artei pentru stilul, mesajul şi tehnicile din tablourile sale, considerate nişte scene mereu vii, care trec dincolo de ramă, de perete, de sălile palatelor impozante ce au devenit muzee.

Titlul documentarului sună promiţător pentru cei fascinaţi de stilul lui Caravaggio. Ei îţi vor spune că reflectă perfect un artist ce a purtat în sine acel univers al pictorilor cu adevărat geniali, aflaţi între pereţii atelierului şi inspiraţia găsită în furnicarele unde frumuseţea stătea ascunsă în chipurile semenilor consideraţi a face parte din drojdia societăţii. Caravaggio picta naturile moarte sau obiectele neînsemnate cu simţul unui poet contemplativ. Plasa detaliile senine lângă personaje ce trădau frământările, ispita şi vitalitatea impulsivă a unei firi pătimaşe, de unde vine şi profunzimea unor compoziţii ce le-au dat consistenţă unor elemente care în şcoala italiană renascentistă aveau un rol strict decorativ. Fructele, boabele de struguri, transperenţa unui pahar sau un instrument muzical au tot atâtea de spus precum oamenii imortalizaţi.

Acest documentar reamiteşte de ce pictura lui Caravaggio nu a încetat să îşi seducă privitorii chiar şi în secolul avangardei ce s-a dezis de legăturile cu trecutul, cu vechea artă italiană ce a împodobit sălile încărcatelor palate renascentiste şi baroce. Te face să înţelegi de ce personajele sale, alese din rândul marginalilor, şi de ce simplitatea unor fructe pe fundal auster au reuşit să eclipseze obiectele şi decorurile strălucitoare ale unui palat opulent sau alte picturi ce reprezentau subiecte în culori mai efervescente şi mai senine.

foto: Panonia Entertainment /www.cinemagia.ro

Vei descoperi o preocupare a regizorului pentru acele detalii ce ţi-l dezvăluie pe Caravaggio admirat de cei pentru care un mare pictor este în primul rând un mare neliniştit. Filmând detaliile într-un mod seducător şi complice cu misterul degajat de întâlnirea luminii ce scaldă chipurile personajelor cu întunericul dătător de umbre adânci, realizatorii transformă documentarul într-o succesiune de tablouri şi imagini ale Romei surprinse între opulenţă şi mizeria periferiei, între viciu şi glorie.

O astfel de cetate eternă ce iubea plăcerile efemere nu putea avea decât oportunităţi şi tentaţii pentru un pictor neastâmpărat precum Michelangelo Merisi, rămas în istorie sub numele de Caravaggio (numele regiunii unde îşi avea rădăcinile). Relaţia plină de năbădăi dintre Caravaggio şi Roma – cetatea viciilor, ce i-a adus faima prin oamenii Vaticanului pasionaţi de artă – este redată printr-o expunere senzual-aluzivă a detaliilor sublime şi răvăşitoare din tablourile sale. Aceste detalii sunt prezentate astfel încât să arate cât de profund poate vorbi o pictură ce pare a fi pur decorativă sau un obiect ce are un rol secundar într-o natură moartă.

Cel mai mult vor fi impresionaţi privitorii atenţi la modul în care lumina creează fie o atmosferă tenebroasă, fie o transparenţă expresivă, demnă de picturile ce inspiră un dramatism adesea mascat de graţia androgină a unor personaje aflate la vârsta adolescenţei. Aceste detalii ce ţin de folosirea luminii sunt legate de cele biografice datorită simbolurilor atribuite de istorici. Însă nu vei găsi nişte simboluri ce pot fi decriptate printr-o grilă de interpretare găsită în manualul simbolurilor din pictură. Aşa cum se întâmplă şi atunci când vrei să traduci sentimentele de pe chipurile personajelor lui Caravaggio, vei descoperi nişte simboluri care fac apel la apetitul iubitorului de artă pentru ambiguitate, mister, stranietate.

Despre Caravaggio s-au scris tot scris romane sau eseuri, deşi nu ne-au rămas prea multe certitudini despre viaţa lui. Tot ce ştim se găseşte în arhivele Romei, unde s-au păstrat cu sfinţenie consemnări din timpul proceselor sau amintiri ale cunoscuţilor despre scandalurile pe care acesta le provoca în locurile rău famate. Însă tocmai golurile din biografia lui permite ca întâlnirea luminii cu întunericul, a frumuseţii cu ameninţarea degradării exprimate misterios în pictura lui să devină cât se poate de fertilă pentru imaginaţia privitorului.

Poate cel mai mult intrigă şi incită acele picturi în care transparenţa unui pahar este invadată de roşul întunecat al vinului, privirea pierdută a unui adolescent cu farmec androgin exprimă o senzualitate derutantă, în timp verdele delicat al unui bob de strugure ascunde simboluri nu atât de inocente, iar puternicele personaaje din Biblie capătă o expresie ce trădează melancolia, viciul degradant, furia, groaza, forţa, neputinţa şi compasiunea, toate în aceeaşi compoziţie.

Mulţi au spus că marele Caravaggio a schimbat pentru totdeauna istoria picturii folosindu-se de clarobscur, influenţând şi alte arte apărute după moartea lui, cum ar cele performative, arta fotografică sau cinematografică. Nu întâmplător Derek Jarman, un regizor capabil să reconstituie universul vizual al lui Caravaggio – situat între umbrele rău prevestitoare şi acea seninătate a luminii delicate ce poate capta poetic transparenţa care de multe ori nu acceptă imortalizarea prin intermediul pigmenţilor – a primit Ursul de Argint la Berlinale, în 1986.

După ce au vazut filmul lui Derek Jarman (Caravaggio), ce reconstituie cinematografic scenele din tablourile pictorului şi transformă datele biografice volatile în reflecţii asupra legăturii lui Caravaggio şi a unui artist, în general, cu puterea, cu exilul, cu proprii demoni, cu tabuurile privind identitatea sexuală şi cu tentaţia erotică în prezenţa marginalilor, mulţi cinefili vor fi reticenţi în faţa unui documentar care seamănă mai degrabă cu tururile ghidate printr-un muzeu. Dar până şi aceştia, care preferă un film care să omagieze un artist într-un stil mai degrabă alegoric şi iconoclast, decât printr-un monumentalism demn de un album de artă, vor fi seduşi de stilul acestui documentar, care permite o imersiune deopotrivă plină de voluptate, dar şi de angoasă, în lumea lui Caravaggio.

Împrumutând stilul unui regizor de filme de ficţiune ce reinterpretează povestea unui pictor celebru din trecut pentru a transmite mesaje cu privire la omenirea din prezent şi la relaţia ei cu arta şi cu artiştii nonconformişti, realizatorii documentarului Caravaggio: The Soul and the Blood şi-au propus ceea ce a vrut şi Caravaggio prin vizionarismul lui: să anuleze graniţele temporale. În lumea lui Caravaggio, scenele biblice erau populate cu păcătoşi, cu decăzuţi ajunşi în stratul cel mai de jos al societăţii din prezentul cunoscut de el.

Pentru Caravaggio, sfinţii nu mai au chipuri inexpresive de fiinţe ridicate deasupra lumii reale, viciate, ci împrumută ceva din expresivitatea oamenilor simpli, mistuiţi de pasiuni, tentaţii şi orgolii. Poartă haine din prezent, aşa cum era prezentul trăit de Caravaggio acum patru secole. În acest documentar este rândul modelelor lui Caravaggio, nu a sfinţilor sau personajelor mitologice, să poarte hainele prezentului, dar ale prezentului nostru, pentru a înţelege mai bine de ce putem spune că marele Caravaggio ne poate fi contemporan prin spirit.

foto: Panonia Entertainment /www.cinemagia.ro

Încercând să-l apropie pe Caravaggio de realitatea zilelor noastre, regizorul apelează la modele feminine venite din culturi diferite, omagiind astfel varietatea ipostazelor – de la femeia tandră şi maternă, la cea provocatoare, inaccesibilă. Prin explorarea feminităţii reprezentate în picturile sale, vei înţelege mai bine mesajele subversive ascunse de culorile personajelor sau de gesturile acestora.

Mulţi ar spune că este o blasfemie să oferi un documentar care să pretindă o desluşire de necontestat a enigmelor ce învăluie biografia lui Caravaggio sau interpretarea afectivă a privirilor prin care seduc personajele sale. Marele merit al regizorului din spatele acestui documentar a fost acela de a lăsa detaliile să vorbească.

Vei vedea cum ecranul devine o pictură în care detaliile sunt mărite şi prezentate într-o perspectivă poetic-reflexivă. Folosindu-se de stările vagi, intraductibile, pe care ţi le provoacă detaliile senine, cum ar fi reflexia luminii în paharul cu vin, razele ce se preling în jurul boabelor de struguri sau transparenţa unui obiect din sticlă, ce ascunde sensuri adânci, vocea expertului în istoria artei nu face decât să te pună în contact cu propriile stări, cu propriile impresii indefinibile.

Pe lângă un tur ghidat în lumea lui Caravaggio, plin cu date istorice, vei avea şi un tur al propriilor trăiri şi gânduri trezite de picturile lui. Aceste stări şi gânduri nu fac decât să transforme datele biografice într-un joc al oglinzilor subiective. Există câte un Caravaggio pentru fiecare privitor. Cei ce vor să fie zguduiţi pentru a reflecta la oscilaţia între speranţă şi efemer vor alege scenele cu sacrificiile sfinţilor, în care graniţa reprezentată de diagonala ce desparte lumina de umbre face aluzie la vulnerabilitatea fiinţelor umane. Cei care detectează simbolurile din spatele unei naturi moarte se vor declara fascinaţi de modul în care documentarul surprinde stranietatea din aşezarea unor obiecte pur decorative, ce vorbesc printr-o tăcere enigmatică în tablourile sale reprezentative.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here