Casa de la Marginea Noptii – Pentru cei ce viseaza la vacante siciliene

0
1951

Casa de la Marginea Nopţii este un roman care îi va încânta în special pe cititorii dornici de a evada prin lectură într-un loc pitoresc însorit, descris prin imagini vii populate de localnici guralivi şi pregătiţi să arunce o vorbă amuzantă în orice situaţie.

Legendele şi freamătul unui astfel de loc inundat de soare – în care vei recunoaşte sudul Italiei în toată splendoarea şi neliniştirea lui – formează mediul fecund pentru istoria de viaţă a personajelor principale. Şi pentru a face din evadarea cititorului o sursă de poveşti emoţionante şi adictive, Catherine Banner a inventat şi o casă veche şi ademenitoare, în care pulsează, cum nu se poate mai bine, spiritul locului.

Catherine Banner face parte din categoria scriitoarelor înzestrate cu darul povestitorului capabil să transforme un ţinut meditarenean inundat de soare într-un spaţiu unde realitatea şi legenda coexistă fără a forţa limitele credibilităţii. Ştie cum să dozeze elementele poveştilor situate între verosimil şi imaginar. Descrierile acestui loc sunt suficient de apropiate de reperele unei realităţi geografice la care visează mulţi cititori atunci când se gândesc la vacanţa ideală, dar suficient de îndepărtate de idilicul artificial din broşurile turistice. Pasajele descriptive reuşesc să te treacă dincolo de limitele spaţio-temporale care banalizează orice loc magic în ghidurile ce-l fac pe visător să regrete că a ajuns prea târziu pentru a mai avea impresia că acest loc şi-a păstrat câteva mistere doar pentru el.

Cum reuşeşte Catherine Banner să împace realul şi imaginarul dătător de legende locale ce sfidează dorinţa de a le confrunta cu adevărul? Inventează o insulă, dar o plasează într-un spaţiu real, recongnoscibil – în apropierea coastelor siciliene.  Înzestrează această insulă cu toate acele calităţi vizuale ofertante pentru naraţiunea ce invită la evadare şi pe care le găseşti în vechile descrieri ale vieţii cotidiene din orăşelele meridionale inundate de soare, dar care nu au fost încă năpădite de turiştii gălăgioşi care acoperă forfota localnicilor, dătatoare de autenticitate.

Insula unde se petrece acţiunea se numeşte Castellamare. În inima insulei se află cea mai veche şi frumoasă casă, numită şi Casa de la Marginea Nopţii. În această casa, al cărui parter devine localul preferat al localnicilor, îşi intemeiază familia un medic venit din Italia continentală pentru a lăsa în urmă dramele şi încercările unei vieţi marcate de o copilărie fără părinţi. Este singurul medic dornic de a se instala aici, pe această insulă despre care italienii de pe continent spun că se află mult prea departe şi încremenită în trecut.

Doctorul, pe nume Amedeo, deşi interesat de ştiinţă şi de lucrurile verificabile, este şi un devorator de poveşti fabuloase. Multe dintre ele sunt legate de secretele ascunse în grotele de lângă mare şi în pietrele caselor despre care se spune că uneori plâng. Amedeo cară mereu cu el un caiet. În acest caiet el notează, cu aceeaşi seriozitate dedicată scrierii unei reţete care salvează vieţi, fiecare poveste, anecdotă şi legendă spusă de cei din jur.

Cunoştinţele medicului Amedeo salvează vieţile multor localnici, deveniţi nişte admiratori ai lui şi nişte ajutoare de nădejde când gelozia unui conte orgolios, ce stârnea frica asemenea unui tiran feudal, risca să-i distrugă devotatului medic reputaţia şi viaţa liniştită. Contele nu-l suporta pe Amedeo deoarece medicul a trezit şi admiraţia Carmelei, soţia vanitosului aristocrat, faimoasă datorită aveturilor ei. Aşadar, localnicii îl salvează la rândul lor pe Amedeo prin poveştile şi ospitalitatea lor, aşa cum poate fi ospitalitatea oamenilor într-un asemenea loc rămas în trecut, adică genul de ospitalitate în care simpatia şi francheţea sunt uneori tulburate de bârfe, cuvinte usturătoare, gesturi primitive şi porniri impulsive.

Odată cu venirea lui Amedeo pe insula Castellamare, legendele, iubirile, pasiunile trecătoare, dar intense, personajele expresive şi realitatea istorică se revarsă într-un şuvoi de evenimente care te fac să nu mai laşi cartea din mână. Desfăşurarea evenimentelor din roman seamănă cu derularea episoadelor dintr-un serial ce îmbină calităţile unui film de epocă, plin de culorile unei insule meridionale, cu detaliile specifice poveştii despre o familie a cărei dinamică reflectă evoluţia unui întreg secol XX. Este povestea familiei întemeiate de medicul Amedeo pe insula Castellamare, o poveste întinsă pe mai multe generaţii, în care se reflectă schimbările produse de istorie.

Rivalităţi fraterne, iubiri neaşteptate, scene amuzante, localnici mucaliţi, care au mereu pregătite replici savuroase precum accentul meridional, personaje feminine aprige sau candide, toate alimentează o naraţiune antrenantă, din care nu lipsesc descrierile îmbietoare. Aceste descrieri, care nu încetinesc ritmul naraţiunii, te fac să te simţi la rândul tău un oaspete pe terasa Casei de la Marginea Nopţii, ascultând ultimele întâmplări din viaţa localnicilor şi răcorindu-te cu limonadă proaspată făcută din fructele culese chiar din livezile insulei. Catherine Banner ştie cum să redea atmosfera unui loc în tablouri cotidiene vii, astfel încât să te facă să simţi că eşti de-al locului.

Povestea despre viaţa lui Amedeo pe insula Castellamare începe cu desfăşurarea palpitantă a unui triunghi amoros amintit chiar în primele rânduri. Triunghiul infidelităţii nepermise pe o insulă tradiţionalistă ameninţă să ducă la urmări care să scoată viaţa sătenilor din tihna confundată adesea cu amorţeala scăldată în arşita din preajma coastelor siciliane. Apoi, existenţa lui Amedeo începe să ia forma unei poveşti ce se ramifică odată cu apariţia primului copil (al soţiei şi al fostei amante, nimeni alta decât nevasta celui mai de temut locuitor al insulei, considerat urmaşul unei familii cu sânge albastru).

Mica istorie a lui Amedeo şi a familiei sale, intersectată cu a locuitoriloor iscoditori de pe insulă, primeşte din plin trepidaţiile marii istorii, odată cu ascensiunea lui Mussolini, care-i determină pe vecini din Castellamare să se alăture fie taberei formate din comunişti, fie celei apropiate de fascişti. Odată cu marea istorie ce se ravarsă pe izolata insulă precum valurile unei mări agitate apar şi câţiva bărbaţi străini ce vor influenţa viaţa fiicei şi a nevestei doctorului Amedeo.

Totuşi, în ciuda evenimentelor ce marchează înfiorător istoria secolului XX, insula se încăpăţânează să îşi păstreze propriul timp, mai generos cu localnicii prietenoşi, un timp dilatat de legende. Există însă destul de mulţi locuitori branşaţi la timpul real, venit dinspre continent, un timp ce aduce schimbări pe care tinerii din familia lui Amedeo le acceptă în felul lor, mai ales când trebuie să ia decizii cu privire la viitorul locului magic numit şi Casa de la Marginea Nopţii, ce adăposteşte şi barul devenit inima insulei.

Vei descoperi totodată dorinţa lui Catherine Banner de a păstra stilul tandru prin care descrie visurile şi metehnele amuzante ale personajelor, chiar şi atunci când efectele influenţei fasciste ameninţă să erodeze relaţiile umane. Prin acest stil duios, autoarea a reuşit să menţină echilibrul între detaliile istorice reale, ameninţătoare, şi cele asociate unui spaţiu şi timp fabuloase. Un rol important în acest echilibru îl joacă personajele secundare, unele dintre ele de-a dreptul adorabile. Ele dau culorea locală şi întreţin o atmosferă ce permite alunecarea în atemporal, chiar dacă prezentul aducător de modernitate şi prosperitate vrea să acapareze insula cândva izolată, ce respira în propriul ritm, pentru a o ancora pentru totdeauna în realul conectat la ritmul Italiei continentale ispitite de privilegiile oferite de noul model al prosperităţii postbelice.

Scriind romanul Casa de la Marginea Nopţii, Catherine Banner poate fi considerată genul de scriitoare ce va fi asociată cu promisiunea unei poveşti amplasate în locuri generoase cu visătorii dornici de a călători (mai ales) cu ochii minţii. Are talentul de a crea tablouri ale ţinuturilor însorite suspendate în timp, cu multe personaje. Cititorii ei apreciază aceste compoziţii în proză tocmai datorită interesului acordat fiecărui personaj secundar. Personajele secundare ale romanului ascund nişte detalii ce pot face dintr-o siluetă neînsemnată dintr-un plan îndepărtat o poveste care să te intrige şi care să alimenteze povestea centrală, în care sunt implicate personajele principale, schimbându-i chiar şi traiectoria.

Citeşte şi În Calabria – Un pitoresc imprevizibil

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – a doua parte

In Calabria – Un pitoresc imprevizibil

 

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – a doua parte

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here