Ce filme poti vedea la Festivalul Ambasadelor, editia din 2016

0
496
Unde: Muzeul Taranului Roman (Studio Horia Bernea)

Cand: 29 Aug - 04 Sep 2016

Ajuns la cea de-a doua ediţie, noul eveniment care şi-a făcut loc în calendarul de toamnă al Bucureştiului cosmopolit – Festivalul Ambasadelor – este aşteptat mai ales de cei interesaţi să călătorească prin alte ţări, în doar câteva zile. Ce-i drept, este o călătorie imaginară, iar proiecţiile de filme permit un astfel de periplu atunci când bugetul nu permite o deplasare până în America de Sud sau în Extremul Orient. Aşadar, în cazul în care vrei să vezi o selecţie de filme din Indonezia, Cipru, India, Chile, Peru, Spania, Republica Moldova, Siria, Uruguay sau Rusia poţi veni, între 31 august şi 3 septembrie 2016, la Muzeul Ţăranului Român (Studioul Horia Bernea).

Dacă reprezentanţii Rusiei au vrut să reamintească de un clasic mereu actual pentru cinefilii fascinaţi de Tarkovski – Solaris – India va fi prezentă printr-o peliculă nouă, dar inspirată tot de un clasic rus – Cehov- şi care i-a impresionat pe criticii de la Berlin. Este vorba despre filmul Capcana (Ottaal), inspirat din povestea unui băiat îndepărtat de bunic prin falsa promisiune a unei vieţi mai bune, şi care vrea să scape din închisoarea unei fabrici clandestine în care sunt exploataţi copiii săraci. Dacă amestecul dintre candoare, drama şi peisajele Indiei sălbatice te-au făcut curios, poţi continua aventura prin cinematografia acestei ţări cu filmul Amal, mai aproape de India urbană şi care preia o temă des întâlnită – lupta dintre ispita câştigului prin însuşirea unei sume aparţinându-i altcuiva şi decizia de rămâne modest şi cinstit. În cazul în care vrei să-ţi continui periplul prin Orient, poţi vedea şi un film indonezian, deoarece organizatorii ţi-au pregătit pelicula Bulan di atas kuburan, despre aventurile celor dornici să-şi facă un rost în Jakarta.

Nu lipsesc nici peliculele din Republica Moldova, prezentă prin filmele clasice Lăutarii şi Poienele roşii (ambele regizate de Emil Loteanu). Cei interesaţi de istoria Casei Regale a României pot vedea filmul-document Războiul Regelui, bazat pe un interviu emoţionant luat Regelui Mihai I. Interviul este însoţit de imagini şi de informaţii redescoperite în arhive şi prezintă o perspectivă memorabilă asupra evenimentelor ce au marcat România modernă.

 

America Latină este prezentă şi ea prin subiecte ce includ nostalgii şi prietenii pe malul mării, dar şi trăirile patimaşe. Vei avea parte de nişte filme inspirate din literatura sud-americană: El viaje hacia el mar, adaptarea povestirii omonime scrise de Juan Jose Morosoli, şi Pantaleon şi vizitatoarele, adaptarea celebrului roman scris de Mario Vargas Llosa. Pentru cei care nu se tem de subiectele controversate va fi proiectat filmul El Bella Vista, despre istoria unei case stranii, care a fost sediul unui club de fotbal, apoi a devenit un bordel frecventat de travestiţi, ajungând, în cele din urmă, o capelă. Un fost sportiv, o fostă matroană şi o călugăriţă îşi împart acest teritoriu domestic nimerit într-o aşezare conservatoare. Dacă vrei filme despre jocurile psihologice puse la cale de oameni aduşi în acelaşi loc, vei avea parte de ele în filmele Tanta agua şi Doble juego.

Dacă preferi filmele de acţiune, cu drame cutremurătoare, trăite la intensitate maximă, sau alegi fiorii pe care ţi dă un thriller, atunci vino să vezi explozivul film despre femei în vreme de război – Mariam (Siria)- şi Home, Sweet Home/Block 12 (Cipru). În schimb, dacă preferi să râzi, poţi opta pentru comedia Las ovejas no pierden el tren.

Accesul la toate proiecţiile este liber.

Programul proiecţiilor:

Miercuri, 31 august

 

14:00 Republica Moldova – Poienele roşii (r: Emil Loteanu, 1966, sub. RO, 120 min.)
16:00 Uruguay – El viaje hacia el mar (r: Guillermo Casanova, 2003, sub. EN, 78 min.)
18:00 Rusia – Solaris (r: Andrei Tarkovski, 1972, sub. RO, 165 min.)

 

Joi, 1 septembrie

12:00 India – Amal (r: Richie Mehta, 2007, sub. EN, 101 min.)

14:30 Uruguay – El Bella Vista (r: Alicia Cano Menoni, 2012, 73 min.)

16:00 Cipru – HOME, SWEET HOME/BLOCK 12 (r: Kyriacos Tofarides, 2013, sub. en EN, 95 min.)

18:00 Indonezia – Bulan di atas kuburan (r: Edo W.F. Sitanggang, 2015, sub. EN, 100 min.)

20:00 Siria- Mariam (r: Basel Alkhatib, 2013, sub. EN, 108 min)

 

Vineri, 2 septembrie

13:00 Republica Moldova – Lăutarii (r: Emil Loteanu, 1971, sub. RO, 120 min.)

16:00 Peru – Double Juego (r: Alberto Durant, 2004, sub. EN, 93 min.)

18:00 Cannes Lions Romania / The Alternative School (Recapitulare cele mai premiate idei creative de promovare a oraşelor, comunităţilor şi ţărilor din ultimii 10 ani. 90 min.)

20:00 România – Războiul Regelui (r: Trevor Poots, Chainsaw Film Production, 2016, sub. RO, 50 min.)

 

Sâmbătă, 3 septembrie

12:00 India – Capcana/Ottaal (r: Jayaraaj, 2014, sub. EN, 81 min.)

14:30 Peru – Pantaleon y las visitadoras (r: Francisco J. Lombardi, 2000, sub. EN, 137 min.)

17:00 Spania – Las ovejas no pierden el tren (r: Álvaro Fernández Armero, 2014, sub. RO, 103 min.)

19:30 Uruguay – Tanta agua (r: Ana Guevara si Leticia Jorge, 2013, sub. EN, 102 min.)

Poţi găsi mai multe informaţii despre celelalte evenimente dedicate expoziţiilor, experienţelor gastronomice, dansurilor folclorice sau artefactelor pe site-ul oficial al festivalului.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here