Ce am mâncat la expoziția de artă comestibilă din cadrul Romanian Design Week

0
1015

(toate fotografiile aparțin Maison V)

Nimic, fiindcă nu erau de vânzare exponatele. Dar am văzut niște torturi superb realizate, inventive și care erau clar opera unei persoane cu cunoștințe solide de curente de artă franceze. Expoziția nu a fost atât de abundentă în lucrări cât să te ducă cu gândul la clipul California Girls al lui Katy Perry, dar se vedea că s-a lucrat foarte mult la ele și cu drag (mai ales că multe fuseseră făcute pentru apropiații realizatoarei lor).

Iată câteva lucrări care ne-au atras atenția și care ne-au lăsat gura apa.

Torturile Art Nouveau și Seccesion. Primul tort aduce a vitraliu realizat în stilul fantezist Art Nouveau, dar parcă n-ar fi stricat o zână din-acea specifică cu bucle. Secession mi-a amintit de auriul lui Gustav Klimt și pe bună dreptate, fiindcă pictorul a făcut parte dintr-o mișcare artistică numită Secession. Aceeași denumire o poartă și cea mai reprezentativă clădire a curentului. Totuși, torturile acestea arată în sine ca niște opere de artă, și chiar nu te îmbie să le consumi, ci mai degrabă să le contemplezi.

Ai mânca o asemena operă culinară?
Ai mânca o asemena operă culinară?

Baroc I și II. În mod evident bazate pe elemente decorative arhitectură și mobilierul barocului francez, aceastea ar oferi stil oricărui eveniment. Aceleași decorațiuni le poți vedea uneori prin marile palate ale lumii fie pe obiecte de mobilier, sau pe pereți și evocă apogeul eleganței regalității franceze. Dacă vă întrebați de ce mai arătau încă atât de bine aceste prăjituri la o săptămână după deschiderea expoziției fără să stea în frigider aflați că ele de fapt erau făcute din polistiren acoperit cu pastă de zahăr. Deci, doar învelișul lor era comestibil.

Poți să mănânci doar învelișul
Poți să mănânci doar învelișul

Torturile-povești pentru copii Scufița Roșie și Cei trei Purceluși. Aceste tortulețe micuțe aveau pe fiecare latură a lor, cu excepția celei de jos, o anumită scenă din povești pentru copii. Sunt foarte adorabile și practic citești toată povestea dacă te învârți în jurul lor. De asemenea, mi-a plăcut și faptul că un personaj era selectat din poveste și era pus desupra și părea că se uită cu interes la felul în care se desfășoară evenimentele.

De ce zâmbește bunica când se apropie lupul de scufiță?
De ce zâmbește bunica când se apropie lupul de scufiță?

Cele două torturi iluzie optică. Sunt interesante tortul cu fluturaș (Nouvelle Vague) și Sfera care au fost gândite să creeze un fel de iluzie optică însă nu s-a putut fiindcă erau necesare niște suporturi rotative pentru ele. Cred că ideea era că fluturașul ar fi părut că zboară în jurul unei surse de lumină, iar sferele ar fi părut de dimensiuni similare. Sau ar fi devenit totul o singură sferă. Nu știu, nu mă pricep la geometrie sau la gătit.

Imaginați-vă că se învârt...
Imaginați-vă că se învârt…

Expoziția de artă comestibilă a fost organizată în cadrul Romanian Design Week de Maison V, un laborator de cofetărie care a intrat pe piață acum aproximativ 6 luni. Maison V este inițiativa Katiei Dănilă Vandenbremt care face torturi și alte bunătățuri numai la comandă.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here