Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – In cafeneaua unde se aude vocea lui Leonard Cohen

0
1104

Unde altundeva ţi-ai putea recăpăta pofta de viaţă dacă nu într-o cafenea puţin ştiută, unde se aude vocea lui Leonard Cohen? te-ar putea întreba Iris, protagonista acestui roman, în timp ce un străin şarmant îi fredonează un vers din I’m Your Man. Ea ştie cel mai bine cum e să nimereşti, după cea mai grea zi, într-o cafenea ieşită din tipare. De la clienţi, proprietar şi mese la denumirea ce ignoră acea sfântă regulă a numelui scurt, de impact.

Să denumeşti un local având un decor discret şi foarte puţine mese Cel mai frumos loc din lume e chiar aici poate fi în ochii trecătorilor ursuzi o ademenire mincinoasă, în ochii cinicilor, o tentativă siropoasă de a-i face pe oameni să zâmbească tâmp, căutând iluzia bucuriilor mărunte, considerate un drog al neputincioşilor. Dar mai există şi unii pentru care magia de zi cu zi, din lucrurile mărunte, e litera de lege, nicidecum o promisiune imposibil de onorat. Spre această magie vrea să te îndrepte Care Santos, ajutată de Francesc Miralles, un autor de cărţi dedicate psihologiei practice, faimos şi datorită romanelor pentru adolescenţi. Şi are toate şansele de a reuşi, ademenind până la urmă şi nişte cititori pragmatici, mereu neîncrezători în forţa poveştilor reconfortante ce ascund detalii apăsătoare ale existenţei umane, dar care sunt deviate în direcţia unui început vindecător, a unei schimbări benefice datorate unor amănunte mai puţin obişnuite, ce răsar de te miri unde.

Fără a-i enerva pe oamenii serioşi, fără a părea superficiali precum autorii-guru de bestsellere ce includ poveşti cu mesaje pozitive simpliste, cei doi scriitori adoptă strategia unui maestru în prepararea unei ceşti de ciocolată sau cappuccino, ale cărei puteri de a resuscita pofta de viaţă nu le pui imediat la îndoială, chiar dacă logica îţi  spune că nu-ţi vor alunga (toate) problemele. S-ar putea ca povestea lui Iris, care nimereşte în cafeneaua cu denumire lungă, după o tentativă eşuată de suicid, să nu-ţi pară, la început, demnă de a-ţi reda liniştea într-o perioadă stresantă. Totuşi, asemenea unei ceşti pline de arome ce zgândăresc anumiţi centrii ai plăcerii, romanul are la bază o îmbinare de elemente irezistibile, dar de natură psihologică, printre care nişte replici încărcate de candoarea deloc mimată, presărată în doze discrete, trăiri în surdină, ezitări ce fac jocul dintre doi străini să pară tandru şi mai ales o poftă de viaţă recuperată ireal de rapid, mai ales după traumele şi problemele din trecut, cât se poate de reale. Chiar dacă ţi se va părea tras de păr modul în care Iris ajunge să-şi rezolve problemele restante, strânse precum un maldăr de haine şifonate în mijlocul unui living chic, vei fi tentat să o însoţeşti în căutarea unor miracole pe care le dibuieşte în detaliile banalului cotidian, deloc prietenos cu ea, şi să-ţi imaginezi cum ar fi să te trezeşti, la rândul tău, într-o cafenea ireală pentru majoritatea celor din jur, vizibilă doar pentru anumiţi clienţi fideli, şi să fii salvat de la tristeţe/depresie/zilele cumplite de la jobul stresant de o persoană pe care nu o cunoşti, dar care îţi ghiceşte din prima greutăţile pentru a face în aşa fel încât să ţi se întâmple nişte lucruri stranii, dar plăcute, fără a-ţi pune multe întrebări.

Exact cum se întâmpla în cafeneaua având numele Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, romanul aduce laolaltă problemele reale din societatea contemporană – pierderea, însingurarea, doliul neîncheiat, joburile toxice, defensele autodistructive – şi rezolvările ce par ireale, prin intervenţia miraculosului. Miraculosul poartă, în cazul lui Iris, chipul unui străin pe nume Luca. El se aşează la masa ei pregătit să-i ofere lecţii despre lăsarea trecutului în urmă şi înfruptarea din plăcerile clipei prezente. În ajutorul lui vin un ceas vechi, oprit la o anumită oră, care nu vrea să fie docil în mâinile unui ceasornicar, şi un magician care stăpâneşte o abundenţă de arome, tentante precum născocirile oferite pe tavă de acest Luca, devenit îngerul salvator al lui Iris, dar şi noua ei slăbiciune, ce îi dă viaţa peste cap.

Lista miracolelor continuă. Apare un căţeluş venit din trecutul primei îndrăgostiri, cu tot cu stăpânul spre care s-au îndreptat primii fiori adolescentini ai protagonistei, într-o vacanţă de iarnă. Prinsă între vechea iubire, ce dă buzna insistent în prezent, şi Luca, despre care nu ştie mare lucru şi care se va sustrage din prezent la fel de misterios cum a şi intrat în viaţa ei, Iris asistă uimită la defilarea unor evenimente inexplicabile, precum apariţia şi dispariţia unor oameni ce poartă mesaje din alte vremuri sau a unor locuri ce se transformă peste noapte. Toate se vor succeda într-un ritm narativ ce te absoarbe în lumea personajelor şi îi oferă insolitului chipul firescului.

Pentru aceia care au descoperit-o pe Care Santos datorită romanelor traduse până acum în limba română – Încăperi ferecate, Aerul pe care îl respiri şi Poftă de ciocolată – acest nou roman li se va părea atipic, deşi păstrează multe dintre elementele prin care scriitoarea catalană ţine captivi nişte cititori avizi mai ales de acele poveşti savuroase care să-i extragă brusc din cotidian. Cel mai frumos loc din lume e chiar aici nu are acea naraţiune bogată în ramificaţii ce duc spre diverse perioade importante din istoria Barcelonei, cu multe personaje extravagante şi biografii încărcate de secrete, care să se intersecteze, şi nici nu găseşti numele unor locuri, străzi, familii sau edificii emblematice pentru dezvoltarea oraşului atât de drag lui Care Santos. Acţiunea este mai degrabă minimalistă, desprinsă de reperele unui oraş recognoscibil. Iris ar fi putut locui oriunde străzile duc spre mare şi oriunde o existenţă se încropeşte dintr-o sumă de încercări apăsătoare, ce se scurg până la urmă spre oaze de optimism nebănuite până atunci.

Personajele excentrice, adăugate cu fler de autoare pentru a pigmenta atmosfera din romanele sale, devin, în cazul acestuia, cele trei dimensiuni ale timpului – trecut, prezent şi viitor – explorate psihologic. Deşi cele două condeie par să fi intrat într-o fuziune, încât nu mai poţi şti în ce parte a romanului a contat mai mult influenţa lui Francesc Miralles, considerat responsabil pentru ideile privind aplicarea în viaţa de zi cu zi a soluţiilor oferite de psihologie, modul în care a fost descrisă încercarea lui Iris de a încheia doliul şi relaţia sufocantă cu trecutul îţi îndreaptă atenţia mai degrabă asupra modului în care partenerul literar al lui Care Santos a dirijat naraţiunea şi acel stil captivant al autoarei spre zona mesajelor pozitive. De fapt, acest roman poate fi considerat un experiment reuşit, în care talentul unui povestitor ingenios, care îşi cunoaşte foarte bine publicul, cum este şi Care Santos în cărţile ei, şi psihologia se pot întâlni pentru a oferi şansa lansării unor întrebări dureroase, dar formulate în zona securizantă a vindecării prin lectură, prin catharsis.

Cel mai frumos loc din lume a chiar aici va fi pe placul celor pentru care Alain de Botton, cu ale sale inserţii psihologice în miezul naraţiunii, şi Anna Gavalda, cu al său interes pentru candoarea neobişnuitului camuflat în rutină, sunt autorii preferaţi, capabli de a oferi nişte lecturi ce fac suportabile provocările, traumele şi vinovăţiile fiecăruia, regăsite la personajele favorite şi confundate adesea cu vocaţia pentru eşec. La finalul cărţii nu-ţi rămâne decât să faci o listă cu lucruri/mâncăruri/experienţe (considerate până acum) bizare, însă tentante, pe care nu le-ai încercat, deoarece nu ţi-ai mai oferit şansa unui timp al tău.

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici - copertaEditura Humanitas Fiction, 2017

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here