Cele mai bune albume muzicale 2016

0
956

    Dacă e ceva ce a mai îmbunătățit nenorocirea de an ce a fost 2016, este cantitatea de artă foarte bună apărută în ultimele 12 luni. Muzica este cea mai imediată și universal consumată dintre arte, așa m-am gândit să fac o listă de albume ce mi-au fost parteneri în crime și îmbrățișări de confort anul ăsta. Să începem:

Nick Cave & the Bad Seeds Skeleton Tree  nick cave

With my voice i am calling you! murmură Nick Cave în Jesus alone, dar nimeni nu răspunde. Tăcerea este instrumentul cel mai important pe acest album extraordinar.

O voce tremurată, crudă, corzi vocale ce vibrează în ritmul emoțiilor lui Cave. De fiecare dată când îl asculți e ca și cum ar răpi lumina din orice încăpere te afli, pentru a-și putea spune poveștile de disperare în obscuritatea intimă a întunericului.

În iulie 2015, fiul de 15 ani a lui Cave a murit căzând de pe o stâncă, pe malul mării, după ce consumase LSD. Și deși înregistrările pentru Skeleton Tree începuseră deja la momentul respectiv, e foarte greu să disociezi cele două evenimente. Ținând cont de faptul că tot procesul creativ a lui Cave stă în excavarea fără milă a vieții personale, în căutare de specific pe care să-l transforme în universal pe note.

Un connaisseur al Apocalipsei biblice, sursa cea mai mare de inspirație pentru versuri în muzica lui de până acum, pe acest album Cave o umanizează și o aduce printre noi, în lucrurile mici, în așteptatul la cozile supermarketului, în liniște, în viața de zi cu zi, în disperarea fără răspuns, în traume ce elasticizează timpul, făcând a merge mai departe foarte greu, aproape imposibil.

 

Leonard Cohen You Want It Darkercohen

Cu puțină vreme înainte de a muri, prestigioasa revista americană The New Yorker a a publicat un profil al lui Leonard Cohen, în care acesta a mărturisit că este pregătit să moară. Fanii l-au admonestat pentru îndrăzneala de a vrea să-i părăsească. Și a trebuit să se întoarcă cu o replică, promițându-le că în cazul ăsta, nu are de ales, și o să trăiască o veșnicie, să nu-și facă griji.

Acesta este un album întunecat, dar calm, fără isteria fricii de moarte. Acest album este Leonard Cohen pe patul de moarte, ținându-ne pe toți de mână și spunându-ne că viața este complicată. Dar plină de lumină, dacă știi unde să scurmi. Amuzantă mai ales. Noi suntem înfricoșați, deși el este la ușa finală pregătit, și el încearcă să ne liniștească pe noi. Un gentleman poet până în ultimul moment. Îi auzi respirația mai slabă, șoptirea ultimelor cuvine și binecuvântarea pentru călătoria ce va să vină.

DAVID BOWIE Blackstardavid bowie

David Bowie și-a pregătit acest testament muzical până în ultimul detaliu. Muzică, videoclipuri, mesaje. Cu fiecare melodie Bowie ne dictează ultimele gânduri, învățături, ordine de cum să-i tratăm moștenirea bogată. Dar nu normal, pentru că el nu e normal, el e Bowie, the Ultimate Freak. Totul este un spectacol, o ultimă luptă teatrală cu moartea și uitarea, pe care datorita valorii fenomenale a acestui album și a întregii lui discografii, a câștigat-o prin KO.

Moartea a fost doar un personaj minor în propriul ei spectacol. Bowie a fost Master of Ceremonies pentru propria lui părăsire a acestei planete.

 

 

FRANK OCEAN Blondefrank ocean

Frank Ocean a început în clanul de tineri supărați, nihiliști, cu dorința de a arde tot, ODD Future. Dar din toți membrii grupului el, sensibilul înțelept, fratele mai mare a puștanilor din grup, cum îl considera liderul acestora Tyler the Creator, părea nelalocul lui acolo. Bing Bang-ul universului lui muzical încă nu avusese loc.

După Nostalgia ultra, mixtape-ul, a urmat un album R&B care a șocat pe toată lumea prin ambiția și mesajul lui, Channel Orange. Un album de compoziții bizantine despre dragoste bisexuală– de admirat, cînd te gândești la mediul toxic al rap-ului bazat pe braggadocio masculin -infantilo-neanderthal, despre societate, maturizare, tentația faimei, plăcerile hedoniste de scurtă durată și rănile adânci lăsate de acestea în ființele ce le lasă să preia controlul.

Apoi a dispărut din nou. Pentru a reveni anul acesta cu două albume. Unul, un album vizual Endless, in care construiește o scară, inspirat de arta lui Tom Sachs. Endless, un album vizual creat special pentru Apple, și cei treizeci de arginți necesari să fie aruncați la picioarele companiei muzicale de care aparținea pentru a deveni liber de contract.

Imediat ce face asta, Blonde este lansat. Adevăratul album. Un sunet mult simplificat, dar împins în zona esențelor ce alunecă încet și plăcut prin ureche și apoi prin întreg corpul. Și pentru dans și pentru meditație introspectivă și pentru sex. Viitorul muzicii, construit pe sample-urile vechiului imperiu muzical, și adus la viată de vocea dătătoare de suflu a lui Frank fucking Ocean.

 

CHANCE THE RAPPER Coloring Bookchanche the reapper

După Acid Rap, mixtape-ul care la transformat într-un star pe nativul din Chicago, Chance the Rapper, toată lumea credea că o sa fie inhățat de o companie muzicală și o să lanseze un album comercial. Normal, cum se face in lumea corporatistă reală. Dar el a refuzat să joace jocul lor și și-a creat propriul joc.

A schimbat un pic sunetul , renunțând la acid jazz, și drogul Acid, în favoarea sfințeniei gospelului american și a mai lansat o mixtape, Coloring Book. Nu vă gândiți că este orice soi de artist independent, care cântă la concerte mici, pentru zece oameni și mama lui. La momentul acesta a cântat pentru președintele Obama la Casa Albă în repetate rânduri, este unul din artiștii preferați ai uneia dintre ficele lui Obama, a fost invitat să cânte o melodie pentru Muhammad Ali, atunci când marele campion de box a fost onorat după înmormântare și este headline pentru festivaluri imense constant.

Pur și simplu nu poți să nu te simți bine când îl asculți, plin de căldură, pozitivitate și ghidușie.

 

A TRIBE CALLED QUEST We Got It From Here…Thank You 4 Your Service A tribe called

Legendara trupă hip-hop A Tribe Called Quest a revenit pe sfârșitul anului cu un nou album si parcă timpul nici nu a trecut. Deși decenii si moartea unuia din membrii, chiar în timpul înregistrării acestui album, ar fi trebuit să lase urme. Dar cu ei urmele se transformă în ciactrici, iar ei în veterani gata să ia din nou armele și să lupte împotriva la ceea ce luptau și la început, ceea e trist, inegalitatea socială, hărțuirea și violența nejustificată a forțelor de ordine contra minorităților și o politică segregată de lumea reală.

Albumul sună old school jazz rap, dar foarte fresh în același timp.

We the people s-a transformat aproape într-un imn al celor ce promit o rezistență activă într-o președinție Trump.

 

 

Danny Brown Atrocity Exhibitiondanny brown

Danny Brown este în momentul ăsta artistul care împinge forma rapului, și a muzici în general, în cele mai neașteptate și bizare direcții, fără frică, dar deasemenea cu respect fată de legendele ce l-au precedat. Respect ce vine din erudiția muzicală a acestui fiu al al Detroit-ului falimentar și în plin proces de dezintegrare.

Din aceasta joacă serioasă cu genul a iesit Atrocity Exibithion. O expoziție a tot ce e mai rău și bun în el persoana, părintele, muzicianul, în orașul lui, în industria muzicală și in societatea umană cu totul. Cu vocea lui unică de Donald Duck pe ecstasy cantă despre droguri, femei și faimă, fără a le glorifica sau blama. Dar si despre sperantă și micile momente umane ce ne unesc pe toți indiferent de rasă, clasă socială sau stare de ebrietate. Coboară scara spre abis pe beaturi ce rup bucăți din pereții camerei în care îl asculți.

Atrocity Exhibition este un album amuzant, sălbatic, dar foarte sofisticat, o simfonie cântată de un fost gangster cu geacă de piele.

 

BON IVER 22, a Millionbon iver

Nimeni nu știa la ce să se aștepte de la cel mai recent album Bon Iver. Când au apărut primele single-uri semănau foarte mult cu penultimul album plin de autotune si sunete electronice. Nimic din Forever Emma, caseta analog ce a ridicat această trupă la rang de cult. Și mai de speriat era că videoclipurile au apărut însoțite de semne ezoterice demne de Dan Brown și toată lumea a început să se gândească că poate a petrecut prea multă vreme în jurul lui Kanye West, ce nu degeaba a fost internat recent la un spital de boli psihiatrice.

Albumul e de ascultat de mai multe ori. Prima oară parcă nu știi de unde să-l apuci. Dar odată ce te obișnuiești cu el, odată ce îi lași vocea să te ghideze prin tot melanjul de sunete electronice aruncate în melodii, totul capătă o coerență ce te sedează în loc până termini tot albumul cap coadă. Nu e perfect. Are destul de multe momente de inegalitate în calitate, melodii care nu par terminate, dar este ce este și este bine.

Nu știu cum e pentru voi, dar eu ascult Bon Iver la fel cum citesc Haruki Murakami, pentru starea pe care mi-o dă, nu neapărat pentru poveste. Și albumul ăsta livrează ce îmi doream de la el.

 

În loc de 9 și 10, o să dau o listă de alte albume pe care le-am apreciat anul acesta și pe care nu vreau să le las nemenționate de dragul matematicii:

Radiohead A Moon Shaped Pool  Radio head

Angel Olsen My WomanANgel Olsen

SOLANGE A Seat At The Tablesolange

Kendrick Lamar untitled unmastered.ekndrick

Car Seat Headrest Teens of Denialcar seat

Blood Orange Freetown Soundblood orange

Elza Soares A Mulher do Fim do Mundo (The Woman at the End of the World)elza soares

James Blake The Colour In Anythingjames

Esperanza Spalding Emily’s D+Evolutionesperanza

 

Regina Spektor Remember Us to Liferegina

Dacă am ratat ceva bun, spuneți-mi în comentarii sau mă găsiți pe Facebook Vlad Adascalitei și pe Instagram

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here