Cele zece iubiri ale lui Nishino – Femei diferite, acelasi barbat

0
413

Pentru cele zece femei din viaţa lui, Nishino a fost un adolescent ispititor datorită unei tăceri misterioase, compensată prin semnalele unui trup aflat în plină dezvoltare, iubitul nestatornic al colegei de apartament sau acel subaltern docil, pe care se puteau baza oricând, dar al cărui erotism ascuns erupea în sala de şedinţe, când se asigura că putea rămâne singur cu şefa ce îl râvnea în secret.

În alte perioade din existenţa lui, a fost colegul de la cursul de gătit econonic, în jurul căruia gravitau toate cursantele trecute de 35 de ani, şi bărbatul trecut de cincizeci de ani, ce nu îşi arăta vârsta în faţa unei studente de nouăsprezece ani, căreia îi spunea că a devenit marea lui iubire, dar fără patos, ci pe acel ton melancolic prin care ascundea înflăcărarea târzie a celui aflat în plină vară indiană.

Uşuraticul rafinat, afemeiatul discret, amantul care se sustrage angajamentului, bărbatul matur cu obsesii expuse cât se poate de subtil, până în momentul cerinţelor emoţionale neaşteptate, eternul burlac adept al relaţiilor pasagere de care au parte femeile trecute de treizeci de ani, aşezate la casa lor. Sunt faţetele unui personaj masculin fluid precum apa ce poate lua orice formă, straniu precum un lac mic, dar adânc şi tulbure. Este genul de personaj având o biografie vagă. Ar putea fi un escroc introvertit, o fiinţă incapabilă de a se ataşa, un adolescent închis în corpul unui adult…şi interpretarile pot continua. Autoarea niponă îţi refuză un potret clar, în schimb îţi prezintă toate avatarurile acestui personaj masculin în funcţie de vârstele psihologice marcate de apariţia celor zece femei ce îl descriu din perspectiva subiectiva expusă în timp ce derulează relaţia cu el.

Nishino este varianta masculină a femeii indescifrabile, ce emană un mister nedefinit şi care scapă oricărei încercari de a o domestici emoţional. Este un personaj tipic pentru literatura niponă contemporană având ca fundal viaţa din metropole, bizar pentru cititorul occidental, dar firesc pentru ficţiunea japoneză, plină de protagonişti ce împrăştie în jurul lor senzualitatea vaporoasă ca un fum pâclos a întrebărilor fără certitudini, dar urmate de nişte schimburi de replici insolite. Nishino este volubil şi charismatic la suprafaţa sociabilului, dar toate femeile din viaţa lui se izbesc de imposibilitatea de a se simţi confortabil în relatia cu el, de a-l iubi. Fiecare interpretează în felul ei aparenta lui incapacitate a de a se dărui sentimental, de a se abandona într-o intimitate afectivă. Femeile care au impresia că s-au ataşat de el într-un mod profund, se trezesc incapabile de a-şi defini propriile trăiri. Parcurgându-le amintirile prelinse printre coincidenţele fugitive ce le obligă să se intersecteze pentru câteva minute în povestirile ce ţin de trecutul iubitului comun, devoalate de acesta pe un ton melancolic în faţa unei noi cuceriri, ai impresia că te uiţi la un film nostalgic despre universul feminin al cărui nucleu este acelaşi bărbat, imaginat mereu altfel. Tocmai această fărâmiţare a imaginii legate de protagonist, în funcţie de capitolele reprezentând câte o amintire povestita de o altă femeie, creeaza iluzia unui volum de proze scurte în stilul lui Haruki Murakami, structura dominată de capriciile memoriei involuntare fiind închegată din evocări trezite brusc la viaţă şi prezentate într-un ritm discontinuu.

Despre femeile ce bântuie memoria unor bărbaţi care nu ştiu nimic despre Celălalt, dar sunt legaţi ca de un fir invizibil de aceea care le-a marcat existenţa, s-a tot scris. Cele zece iubiri ale lui Nishino este replica niponă oferită de o scriitoare pregătită să creeze de data aceasta un personaj masculin ce uneşte amintirile a zece femei din generaţii diferite. L-au cunoscut la vârstele schimbărilor, în împerejurări banale sau atipice, şi au în comun un singur lucru: relaţia cu el a fost una stranie, şi nu fugiţi cu imaginaţia spre gândurile încâlcite ori spre acele preferinţe sexuale bizare ale personajelor japoneze, aşa cum le consideră europenii ce au dat peste operele lui Tanizaki sau ale lui Yoko Ogawa. Straniul din cartea lui Hiromi Kawakami este unul indefinibil, pe care îl percepi asemenea unor peştişori dintr-un iaz improvizat într-o grădină japoneză – au culori vii, care îţi sar imediat în ochi şi nu par să ascunda nimic, ba mai mult, simbolizeaza pacea interioară ideală în mijlocul unui mare oraş, apoi fug din raza ta vizuală pe neaşteptate, de parcă ar fi aspiraţi de un curent nevăzut.

În cartea lui Hiromi Kawakami simţi plutind o atmosferă indescriptibilă, plină de voluptatea clipei trecătoare, des întâlnite în romanele autorilor niponi contemporani din noul val, care descriu singurătatea din marile oraşe, împletind-o cu evadarea în intimitate şi în scenele în care banalul este perturbat de nişte detalii aparent nesemnificative, dar prezentate într-o lumină plină de nostalgie, aşa cum găseşti mai ales în romanele scrise de Haruki Murakami. De fapt, anumite pasaje din cartea lui Hiromi Kawakami îţi amintesc de stilul lui Murakami, doar că în locul unei coloane sonore ce îmbină rock-ul anilor ’60, blues-ul, simfoniile şi jazz-ul din Louisiana, Kawakami preferă fundalul oferit de flashback-urile personajelor feminine, de reflectările acestora.

Dacă ai citit şi Vreme ciudată la Tokio, ai fost probabil impresionat de talentul lui Hiromi Kawakami de a uni elementele unui banal rutinier cu straniul ascuns tocmai în detaliile nesemnificative, dar obsesiv derulate până se creează un ritual zilnic al intimităţii în mijocul unei metropole aglomerate. Este o intimitate pe care o detectezi în firul invizibil ce leagă tăcerea misterioasă, peisajul urban şi obiectele lipsite de conotaţie artistică, pentru a crea impresia unui decor ireal, unde cititorul se poate refugia dacă îi place să citească despre acele poveşti de iubire nostalgice asemenea unui album din trecut, care au finaluri incerte şi dialoguri ce topesc vehemenţa unor decizii grele într-o candoare uşor tristă, precum o compoziţie la saxofon dintr-un bar comsopolit de jazz în mijlocul unei metropole asiatice.

Editura Polirom, 2015

imagini: www.sakura-do.com/foto Hisatomi Tadahiko (ww.emptykingdom.com)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here