Chef – Ca apa pentru ciocolată

0
558

Regizorul Jon Favreau a fost în ultimii ani cap de listă când a venit vorba de blockbusterele verii: Iron Man 1 și 2, Cowboys and Aliens. După o scurtă absență, Favreau propune un alt tip de film: intim și colorat – Chef este probabil cel mai lipsit de pretenții film care intră în cinematografe vara asta. Cel puțin în aparență.

Premiza filmului este simplificată la maximum de scenaristul, producătorul, regizorul și actorul principal Favreau. Carl Casper, considerat cândva unul dintre cei mai inovatori bucătari din Miami, a ajuns într-un punct mort al carierei sale. Lucrează la un restaurant bun, are o echipă bună, problema însă o reprezintă patronul restaurantului, Riva (jucat excelent de Dustin Hoffman). Pe când Carl și-ar dori să experimenteze, mai ales în vederea vizitei unui cunoscut critic, șeful preferă să servească meniul „casei”. Criticul Ramsay Michel (Oliver Platt) nu se arată impresionat și recenzia este mai mult decât nefavorabilă – este un atac personal.

În acest punct Chef capătă noi tonuri. E greu să nu percepi nota autobiografică, critica, deloc subtilă de altfel, la adresa controlului exercitat de casele de producție asupra unor filme precum Iron Man. Iar când Carl Casper demisionează sau este concediat (greu de spus) și se întoarce în Miami, comparația cu Favreau devine mai evidentă. Chef este o întoarcere la lucrurile de bază, la acel tip de film care l-a făcut faimos pe Favreau în anii '90 (Swingers).

Carl face rost de tonetă de mâncare prin intermediul fostului soț (Robert Downey Jr.) al fostei sale soții (Sofia Vergara) și pornește din oraș în oraș împreună cu fiul său, Percy (Emjay Anthony)  și cu Martin (John Leguizamo), ridicat la rangul de sous chef. Până în acest punct tonul filmului a fost unul ambiguu, un fel de răspuns la întrebarea pusă de Casper după ce confruntarea dintre el și Michel Ramsay ajunge pe internet: Are they laughing at me or with me? Pentru prima jumătate a filmului răspunsul ar fi: ambele variante. Carl nu este tipicul personaj pozitiv, de multe ori este de-a dreptul nenorocit (mai ales în relație cu Percy), dar pasiunea pe care o pune în gătit te face să nu-l condamni prea tare. După ce Carl devine bucătar independent, filmul devine ușor ca un soufflé.

Toneta de mâncare este un element pe care-l vezi venind din primele minute ale filmului. Faptul că Chef e previzibil nu reprezintă o problemă: este clar că Favreau nu intenționează să inventeze roata. Întrebarea este ce fel de mâncare are Carl de gând să servească odată ce își dă seama că munca sub papuc nu-i face bine și acceptă ajutorul lui Inez (probabil cea mai drăgăstoasă fostă soție din istorie)? Mâncare tradițională, bineînțeles.

Întoarcere la origini și apoi o călătorie de reabilitare – din a doua parte a filmului nu se mai întâmplă nimic, de unde rezultă că aceasta este cea mai bună parte din tot filmul: mâncare simplă și delicioasă, muzică bună, momente de improvizație actoricească și un film al drumului realizat de Percy – 1 secundă filmată în fiecare zi. În final Jon Favreau reușește să regizeze un film care se regizează singur. Sau printr-o metaforă mai gastronomică: filmul lui Favreau e ca un sandwich cubanez. Bucătarul așează ingredientele în ordinea corespunzătoare, dar sandwich-ul se face singur odată pus la prăjit. Iar rezultatul e delicios.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here