Chisinau si Bucuresti la Teatrul Odeon


Cand: 01 Oct - 05 Oct 2014
0
333

După Turneul Teatrului Românesc la Bucureşti şi Chişinău şi primele spectacole din Stagiunea TIR, colaborările cu teatrele din Republica Moldova continuă și în luna octombrie, de această dată în cadrul programului Chișinău și București la Teatrul Odeon. Timp de 5 zile vom avea ocazia să vizionăm spectacole de teatru, dans contemporan și un concert de acordeon, acestea fiind producții ale artiștilor de peste Prut sau bazate pe scrierile lor. 

Programul debutează cu un concert de acordeon al trupei Concertino Band, premiată internațional ce vor aborda mai multe genuri printre care muzică de jazz, clasică, rock, tango, folk. Apoi, avem piesa de teatru produsă în România, În container, după scrierea dramaturgului basarabean Constantin Cheianu, ce abordează fenomenul migrației moldovene. 

Următoarele piese sunt produse de teatrul Eugène Ionesco” din Chişinău. Prima, Iosif și amanta sa, dramatizează și senzualizeaza viața biblicului Iosif după eliberarea din închisoare. A doua, Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt, prezintă povestea unui băiețel bolnav de leucemie deznădăjduit care își găsește alinarea și curajul în poveștile spuse de infirmiera bătrână, Tanti Roz.

De asemenea, programul ne-a pregătit și un spectacol de dans contemporan al coregrafului din Republica Moldova, Arcadie Rusu intitulat Nesomn, bazat pe mecanica și caracterul infinit al viselor. 

 

 

Program: 

1 octombrie
Concert de acordeon prezentat de Concertino Band (Republica Moldova) 

2 octombrie 
Producţia Teatrului Odeon 
În container de Constantin Cheianu (Republica Moldova), regia Cristian Ban 

3 octombrie 
Nesomn – spectacol de dans contemporan, coregrafia Arcadie Rusu (Republica Moldova) 

4 octombrie
Producţia Teatrului „Eugène Ionesco” din Chişinău 
Iosif şi amanta sa de Val Butnaru, regia Petru Vutcărău

5 octombrie
Producţia Teatrului „Eugène Ionesco” din Chişinău
Oscar şi Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt, regia Petru Vutcărău 

 

Preţul biletelor: 21,20 lei şi 12,72 lei

 

Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina evenimentului.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here