Christiane F – o tragedie frumoasa

0
726

 

In Christiane F nu avem eroi, ci doar umile victime. Filmul nu este o romantizare a stilului gutter punk, ca Trainspotting-ul lui Boyle, nici o glorificare a priceperii de care dau dovadă chimiștii clandestini (Breaking Bad) sau o gașcă de "cowboy ai drogurilor" ca in filmul omonim cu Matt Dilon.

Este lipsit total de heroin chic –ul și pseudo-realismul  prin care filmul lui Aronofsky, Requiem for a Dream urmărește să ne impresioneze. Pupilele nu se dilată de la opioide în Christiane F. Niciunul dintre tinerii care se prostituează pentru a-și permite explozia de serotonină și endorfină cu care s-au obișnuit nu are vreun fel de putere "eroică" asupra modului în care își procură obiectul iubirii.

Deși foarte bine regizat și plin de imagini care vor rezona cu aceia mai melancolici dintre noi, Christiane F cade per ansamblu în rigorile specifice unei ore de educație moral-civică din școala generală. Să nu se înțelegă cumva prin asta că Christiane F ar fi destinat minorilor. Scenele repetate cu copii înstrăinați de părinți ce își găsesc liniștea în doza de PCP sau de "H" pe care le procură cu mandrie de la dealeri chiar sub nasul poliției (regizorul Uli Edel subliniază asta cu o grijă prea evidentă) par a fi special făcute pentru a impresiona părinții de adolescenți și pre-adolescenți – categorie in care varsta de 13-14 ani o plasează pe eroina noastra. Vedem copii care înainte de a se deda la prostituție cerșesc, dorm în stații de metrou și se perindă prin tot felul de discoteci dubioase. O soluție eficientă pentru corectarea unui asemenea comportament ne oferă, evident, filmul, printr-o scenă în care o ideală mamă germană își plesnește fiică aflată in prima faza a decăderii.

Având în vedere vârsta și experiența actorilor, numărul destul de mic de replici și lipsa discursurilor existențiale prin care protagoniștii își justifică obiceiul nu pot fi considerate decât un lucru bun. Remarcabil este totuși jocul (foarte necunoscutului) Thomas Haustein, care face o treabă destul de bună din portretizarea unui adolescent abuzat în copilărie, în timp ce eroina, jucată de Natja Brunckhorst impresionează mai mult prin frumusețea bântuitoare și modul foarte brandenburgez în care pronunța cuvântul scheisse. Intenția lui Uli Edel de a-si transmite mesajul prin forța declarativă a imaginilor este evidentă.  Din fericire, regizorul nu a fost atât de joyceanîncât să ne prezinte scene cu vizitele repetate la toaletă ale consumatorilor de opioide aflați în sevraj însă a fost suficient de sensibil cu publicul dornic de "imagini dure". O să vedeți câteva scene cu injecții de heroină în toalete publice, curățări de seringi pline de sânge și hepatită prin clădiri delapidate, toate condimentate cu abuzul de minori – ce pare sa fie o temă recurentă  a filmului (dacă nu ați înțeles asta deja).  

Filmul a câștigat premiul pentru popularitate la Festivalul de film de la Montreal, ediția 1981, devenind darling-ul documentariștilor de televiziune care vor să atragă atenția asupra pericolului constant pe care consumul de droguri îl reprezintă pentru cei mai fragezi dintre noi. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here