Cina blestemata de Ismail Kadare – Noi suntem fiii lui Stalin

0
589
Noi suntem fiii lui Stalin, Credincioși peste tot îl urmăm, Comunismul pe întreaga planetă, cu sângele nostru îl apărăm – micul cântecel ce îl inspiră pe anchetatorul Shaqo Mezini să fie o brută în numele regimului de sorginte sovietică albanez, nu diferă foarte mult de declarația un pic mai sinistră scrisă în '51 de viitorul director al închisorii politice de la Periprava-Delta Dunării, Ficior Iosif Ion, “Asigur partidul care m-a crescut şi educat că voi duce cu multă perseverenţă lupta contra duşmanilor poporului muncitor şi-i voi lovi fără cruţare”.

 

Mai târziu, când află că Stalin este pe moarte, acest anchetator albanez se va arunca în genunchi în fața prizonierului, pe care tocmai îl torturase în cele mai îngrozitoare moduri cu putință, pentru a-l ruga să-l salveze pe tătuc printr-o semnătură prin care să-și recunoască o vină fictivă: Gurile rele spun că boala i-a fi fost declanșată de supărare că nu fusese descoperit complotul ebraic.[…] Învie-l din morți, îl rugă disperat. Învierea lui e mai de preț de cât cea a lui Christos… Învie-l din morți pe Stalin! Spălarea pe creier și lipsa oricărei logici în afară de cea dictată de partid era absolută.

 

Shaqo Mezini este unul din personajele pline de carne din Cina blestemată, romanul de Ismail Kadare tradus de curând la editura Humanitas. Inspirația pentru el a fost un eveniment real din orașul natal al autorului, Gjirokastra, o cină între comandantul german, venit ca invadator, și un chirurg celebru în zonă, Vasil Laboviti. Nu se știe ce s-a discutat acolo, dar rezultatul a fost eliberarea a 80 de deținuți albanezi ce erau pregătiți pentru a fi executați. Pornind de aici, Kadare se folosește de legende balcanice cu iz mistic, zvonuri, ironie și enigme pentru a creiona o poveste polifonică ce încearcă să deslușească adevărul din spatele ficțiunii. Dar ficțiunea învinge. Adevărul nu contează, istoria se construiește din rapoarte întocmite de funcționarii diferitelor servicii secrete venite să investigheze ce s-a întâmplat la această cină blestemată între Gurameto cel mare, doctorul din roman, și colonelul german Fritz von Scwabe. Iar atunci când adevărul lui Gurameto nu le convine îl tortureză încercând să schimbe realitatea în folosul lor imediat.

 

Absurdul și comicul sunt armele preferate ale lui Kadare, reușind să arunce într-un ridicol absolut toate puterile ce au dominat de-a lungul istoriei micuța și greu încercata nație albaneză. Otomanii sunt o gașcă de vechi judecători ai imperiului asiatic ce își oferă cunoștințele într-ale schingiurii tuturor ce dețin puterea. Germanii și italienii fasciști sunt prilej de sfadă pe stradă între locuitori, cine pe cine preferă, dar când tancurile nemțești sunt aliniate să arunce orașul în aer devin o sursă de teroare și preferința pentru ei este alăturată cuvântului trădare. Comuniștii sunt la început rebeli în lupta împotriva fasciștilor de dragul poporului, dar, mai apoi, odată cu venirea „vremurilor noi”, folosesc aceeași grotă ca și otomanii pentru a-și tortura inamicii imaginați. Toți sunt o apă și un pământ, o dictatură e o dictatură indiferent de regim și ideologie. Toți se comportă în același fel.

 

Numele lui Ismail Kadare este amintit întodeauna în preajma premiilor Nobel, fiind constant unul dintre favoriți, dar nu este iubit chiar de toată lumea, mai ales în țara sa. La fel ca și intelectualii noștri – chiar aseamănă într-un interviu în Paris Review situația din Albania cu cea din România – nu a fost un dizident pe față a dictatorului comunist Enver Hoxha. Și el a preferat un soi de rezistență prin cultură. Aluziile la regim din cărțile sale, ascunse în spatele miturilor și alegoriilor, l-au făcut celebru în vest, dar nu au fost considerate de ajuns de mulți dintre proprii concetățeni, care i-au reproșat funcțiile avute în cadrul asociației scriitorilor și parlamentul acelor vremuri.

 

Fac parte dintr-o generație care înțelege comunismul, dar nu înțelege comuniștii. Cruzimea este inerentă condiției umane, oricât de ipocrit pacifiști ne-am declara, și e ajuns să deschizi televizorul la știrile de la ora 5 sau să-ți părăsești mica bulă de aparentă siguranță și să deschizi ochii pe stradă pentru a conștientiza asta, dar o cruzime devenită sistem de gândire și aplicată fără nici o remușcare în numele unei ideologii este ceva mult peste puterea de empatie. Pur și simplu, resorturile psihologice din spatele unui om ce este talpa unui sistem politic pe grumazul unor dușmani creați din semnături pe ordine sunt un mister pentru mine. Aici intervine literatura.

 

Cina blestemată reuşeşte ce un articol de ziar sau un text dintr-un manual de şcoală nu o să reuşească niciodată, să te facă să înţelegi care au fost motivaţiile personale ale unor criminali ce s-au ascuns cu o bâtă în spatele unei ideologii, fiind pregătiţi oricând să te pună la pământ, sau în pământ, de dragul gloriei personale şi a unei strângeri de mână din partea tătucului, oricum l-ar fi chemat pe el.

 

          

 

                                         Editura Humanitas, 2013

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here