The Cleaners – Cine decide ce ai voie sa postezi?

0
294
foto: The Cleaners (film)/Cinepolitica

Proiectat în cadrul festivalului Cinepolitica, The Cleaners este un documentar foarte bine ancorat în realitatea globală, care sensibilizează, sperie şi incită la dezbateri aprinse. Însă nu o face prin multe artificii filosofice sau vizuale, ci mai degrabă prin autenticitatea secvenţelor minimaliste ce au un mare impact emoţional şi atrag întrebări incomode.

Îl vei considera tulburător şi extrem de util, şi îl vei recomanda prietenilor datorită modului în care îmbină informaţiile jurnalistice şi abordarea empatică faţă de angajaţii al căror job description include ştergerea conţinuturilor neagreate, postate pe internet. Aceşti angajaţi au avut curajul de a răspunde la întrebări, într-o lume unde secretomania este vitală pentru interesele financiare ale companiei.

În ultimii ani din ce în ce mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare precum Facebook s-au plâns că le-au fost şterse fotografii cu picturi consacrate, deoarece reprezentau nuduri, sau că le-au fost interzise filmuleţe catalogate a fi indecente, deşi ei le considerau inofensive. De asemenea, campaniile politice din ultimii doi ani, precum cea legată de Brexit sau de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, au devenit sursele unor indignări, întrebări sau dezbateri generate de ştirile despre culisele Facebook, Twitter sau Google, odată cu audirea responsabililor în senatul american. Tocmai de aceea un documentar precum The Cleaners era necesar pentru a sparge tăcerea din jurul oamenilor al căror job full-time este acela de a şterge conţinuturile sau postările ofensatoare din social media.

Cine sunt aceşti oameni care generează frustrare în rândul utilizatorilor de Facebook, de exemplu, care îşi văd ameninţat dreptul la liberă exprimare? De unde vin şi ce valori au acei angajaţi ce se consideră nişte poliţişti ai spaţiului virtual, cu o misiune vitală? Ei trăiesc în Manila. Vin din cartierele sărace, iar jobul din cauza căruia sunt detestaţi – acela de a cenzura informaţiile postate – le promite confortul găsit într-o clădire de birouri asemănătoare celor din Pipera, ceea ce este un lux pentru ei deoarece le oferă nu doar un salariu mai bun, ci îi salvează de la condiţiile de muncă degradante pe care le acceptă mulţi asiatici.

Totuşi, acest gen de job ceva mai bine plătit, dintr-o zonă cu birouri concentrate în zgârie-norii ce se înalţă arogant deasupra barăcilor mizere ale Manilei, are un revers: descoperirile şocante, adesea insuportabile, despre partea întunecată a naturii umane. Confortul oferit de clădirile de birouri în stil occidental nu se suprapune peste cel psihologic. Pentru a-şi îndeplini targetul zilnic, aceşti cleaners trebuie să vadă cele mai şocante imagini postate, de la acelea greu de îndurat legate de pornografia infantilă sau de genocid până la decapitările din taberele fundamentaliste, aşadar fotografiile cu nuduri, inclusiv pictura caricaturală ce îl înfăţişa pe Donald Trump în ipostaza bărbatului nu prea dotat, sunt inofensive pentru aceştia.

Alternând confesiunile angajaţilor din Manila cu secvenţele ce includ audierea reprezentanţilor Facebook, Twitter şi Google sau cu declaraţiile activiştilor ce susţin ideea unei democraţii ce implică dreptul de a transmite informaţii necenzurate despre problemele umanităţii chiar şi prin imagini şocante care să emoţioneze, apoi să mobilizeze colectivităţile, regizorii Moritz Riesewieck şi Hans Block îţi prezintă diferenţa dintre mentalităţile celor două lumi. De-o parte este lumea utilizatorilor ce îşi revendică dreptul la libertatea de exprimare, mai ales cei din organizaţiile care vor să informeze cu privire la efectele războiului din Orientul Mijlociu prin fotografii şi reportaje ce redau necenzurat urmările tragice ale bombardamentelor, şi care îşi văd materialele şterse înainte de a ajunge la opinia publică. De cealaltă parte este lumea angajaţilor umili din ţările asiatice, nevoiţi să îndure efectele vizionării unor imagini care i-ar întoarce stomacul pe dos ori l-ar face să urle de indignare pe orice om care nu are apucături de psihopat sadic.

Interviurile cu angajaţii responsabili pentru verificarea conţinutului din social media te vor face să-ţi schimbi atitudinea faţă de ei. Vei descoperi că nu sunt nişte persoane rău intenţionate, niste gardieni troglodiţi care urăsc oamenii liberi, ci nişte oameni care nu au prea multe variante atunci când îşi caută un job decent şi care sunt în primul rând oripilaţi de filmuleţele şi de fotografiile pe care trebuie să le privească zi de zi.

Imaginile ce suprapun mărturiile angajaţilor peste forfota copleşitoarei Manila, genul metropolei asiatice pline de contraste, oferă un portret intim şi emoţionant al acestor angajaţi. Este un portret ce invită la compasiune prin focusarea camerei asupra privirilor acestora, ce reflectă mila şi neputinţa pe care o simt văzând zi de zi anumite imagini şocante.

Ai putea să îi compari pe aceşti angajaţi cu personajele din serialele sau documentarele ce redau zguduitor uzura psihică a poliţiştilor idealişti, cu adevărat devotaţi binelui, care îşi fac datoria patrulând prin zonele rău famate ale metropolelor, acolo unde întâlnesc scursuri cu apucături dezgustătoare şi cazuri sordide, care le lasă un gust amar la finalul zilei şi o perspectivă sumbră şi cutremurătoare asupra umanităţii. Unii dintre angajaţii al căror job este acela de a controla postările online din toată lumea sunt convinşi că au o misiune benefică deoarece împiedică la timp răspândirea fotografiilor şi a filmuleţelor ce instigă la ură, la bullying, la traficul de persoane sau la genocid (cum este cel comis impotriva minorităţii Rohingya din Myanmar).

Aşa cum se vorbeşte despre epuizarea la locul de muncă în cazul profesiilor ce implică activităţi stresante şi condiţii de risc, la fel se poate vorbi de oboseală, de uzură cu efecte imprevizibile şi în cazul acestor poliţişti ai internetului. Peste epuizare se pot suprapune reacţii emoţionale ce amintesc de stresul posttraumatic.

Documentarul prezintă mai mult decât un portret al angajatului spre care se îndreaptă înjurăturile celor indignaţi când sunt cenzuraţi pe net. Vei descoperi de fapt portretul unei întregi societăţi filipineze urmărind traseul zilnic al acestor angajaţi. Drumul lor spre job oferă imaginea grandioasă, năucitoare, ispititoare şi deopotrivă crudă a metropolei din ţările trecute prin criză.

Paşii angajaţilor te vor purta din cartierele sărace ale Manilei, ce îţi dau impresia că zonele de la periferiile româneşti, pline de blocuri socialiste, sunt un lux, până în zonele cu zgârie-nori unde îi aşteaptă milioane de postări ce trebuie să fie analizate în timp record pentru a-şi îndeplini targetul ce le permite supravieţuirea cotidiană. Acest drum zilnic devine metafora unei lumi în care omul este uşor de strivit prin alegeri toxice făcute atunci când nu are de fapt alternative.

Regizorii leagă portretul individual de portretul colectiv pentru a răspunde subtil la întrebarea: Cât de mult influenţează backgroundul cultural şi nivelul de educaţie decizia de a şterge sau de a ignora o postare? Vei descoperi informaţii despre influenţa religioasă din Manila, mai ales în cazul unei angajate care se simţea vinovată când trebuia să vizioneze filmuleţe porno postate pe reţelele de socializare şi care a descoperit astfel o lume nebănuită.

Nu lipsesc nici informaţiile despre actualul preşedinte cu apucături dictatoriale ce laudă metodele naziste de exterminare în masă, pe care le-ar folosi pentru a curăţa propria ţară de infractori. Documentarul analizează şi modul în care acest preşedinte se foloseşte de artişti pop cu priză la public pentru a manipula prin postările acestor staruri locale.

Legătura dintre social şi individual duce şi la abordarea negocierilor dintre cei ce reprezintă interesele financiare ale companiilor precum Facebook sau Google şi guvernele unor ţări în care sunt încălcate flagrant drepturile omului. Pentru a nu-şi pierde utilizatorii, implicit un segment important din piaţă, reprezentanţii acestor companii acceptă condiţiile impuse de politicienii care inventează legi ce restricţionează accesul la anumite informaţii nefavorabile unui anumit regim politic. Utilizatorii din ţări precum Turcia sunt impiedicaţi să acceseze anumite site-uri ce oferă informaţii ostile preşedintelui, demonstrând că democraţia de pe internet este îngrădită de legislaţia fiecărei ţări în parte.

Vei considera The Cleaners un documentar multistratificat, perfect pentru a polemiza educativ pe mai multe teme. Meritul regizorilor Moritz Riesewieck şi Hans Block este acela de a-l face pe cel care îl vede să se documenteze, să îşi pună întrebări, să conteste nişte mituri sau certitudini şi să afle mai multe lucruri despre societăţi aflate la mii de kilometri şi totuşi atât de aproape în marea comunitate virtuală.

Citeşte şi Snowden – A fi sau a nu fi un apărător al democraţiei

Citezenfour – Suntem nişte ţinte(?)

Snowden by Oliver Stone– a fi sau a nu fi apărător al democrației

Citizenfour – Suntem niste tinte(?)

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here